Vocea ta: Conectare fără fir

responsabilitati

Mamă și copil – conectare fără fir

Nu fac introducere. Este același bla bla (real și universal) despre suișurile și coborâșurile dintre părinți și copii. Și oricum problemele tuturor nu se pot raporta la o anume situație dată, clară, exactă, se poate aprecia, în schimb, o soluție.
Eu și Loli, fiica mea, avem momente în care ea continua să mă iubească necondiționat (cu toate că o chinui să îi eliberez nările de mucii ăia vâscoși (bleah, cine i-a inventat, să îi ia înapoi) și eu, mama, care mai are un pic și rupe ușa, parcă ar condiționa pe ici pe colo.

Da. Sunt sinceră. Nu mă judecați aspru!

După ce mormăi în bucătărie vorbele cele mai urâte la adresa universului și a lucrurilor care mi se întâmplă (doar mie, după părerea mea, neadevărat de altfel, dar știți vorba aceea care sună aproximativ așa: întotdeauna treburile mele sunt mai altceva ca ale altora și mai importante) mă întorc la mândra mea și ne reconectăm.

Cum facem asta? Câteva exemple care îmi vin acum…

1. Loli are obiceiul de a se plimba pe după fotolii și de a arunca acolo jucării. O las de fiecare dată, numai că o apucă sportul ăsta în timpul mesei și nu e chip să o îndupleci să renunțe. Și ca să nu pierdem apetitul, o părăsește repede tot timpul, și după ce ne-am pierdut amândouă răbdarea cu reașezatul la masă, facem pace. Aruncăm tot, zâmbim și aplaudăm toate zdrong și zdrangurile fără să amintim (cumva) că ne vom întoarce la masă. Durează, uneori, nu ne întoarcem deloc la lingură, în schimb ne calmăm, ne iubim mai cu foc. La noi mâncatul e cel mai mare stres așa că reguli la masă nu există, pe principiul că orice lingură înghițită e necesară indiferent că folosim televizorul, joaca, cântatul sau mai știu ce giumbușlucuri. Este haos, însă acum contează gramele, nu regulile. Există  totuși  o rutină, deci nu e chiar asa dezastru.

2. Un alt moment al nostru este cel cu Alunelu’.  Știți cântecul. Dacă la început am hâmâit vreo nșpe cântece fără vreun efect de liniștire, de calmare, la început, coșmaruri (cine a furat tiți?) Alunelu’ ne-a salvat. Îl cântăm lent, spre hmmm, urmează apoi ori nani, ori un zâmbet larg.

3. Cărțile, da, primele ei cărți. Alea de baie, pe care, de fap,t nu le foloseam la baie, nu mai țin minte de ce, probabil nu o interesau. Cărțile cu iepurașul drăgălașul le căutam și le răsfoim, ea le linge cu spor după răsfoit, eu contemplu plină de zâmbete, ca să ne treacă vreo supărare.

4. Îmbrățișatul, nu stiu dacă mai are nevoie de precuzare, este modul în care ne conectăm eficient. Ne strângem la piept cu putere, nu să ne sufocăm, ci îndeajuns să ne iertăm pentru diverse (că nu am prins-o la timp și a făcut buf sau a simțit nevoia să mă ciupească…din dragoste, de altfel, nu avea jucăria de dinți în apropiere).

5. Pupala. Este de la soțul meu, cu drepturi de autor. Este pupatul în grup. Descrie momentul de conectare al meu și al Lolitei cu tati atunci când a venit de la muncă sau când este acasă, în timpul zilei, și Loli  e obosită, s-ar culca, dar parcă ar mai sta printre jucării, cu toate că o enervează (le aruncă plângând).

Nu sunt mama perfectă, nu suntem părinții perfecti, nici nu avem astfel de gânduri. Încercăm să ne dăm răgaz pentru a ne manifesta emoțiile, să le înțelegem. Nu reușim de fiecare dată, învățăm. Ne ajutăm unii pe alții.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație