Vocea ta: Copii şi părinţi în mediul online (I)

Nicoleta Fotiade
minecraft
Foto: Luca Stefan (10 ani)

Ți-e teamă pentru ceea ce i s-ar putea întâmpla online?

Îți urmărești copilul pe Facebook? Vrei să-l protejezi cu orice preț? Dar de vorbit, ai vorbit cu el? Tendința multor părinți e să se alarmeze și să asocieze Internet-ul doar cu riscurile cu care se întâlnesc copiii online. Iar unele articole din presă nu-i ajută deloc. Dimpotrivă. Nu fac decât să amplifice panica.

Ce fac copiii pe Facebook și pe Internet, în general?

Dacă vei citi studiul Net Children Go Mobile de anul trecut (într-un format digital agreabil), vei afla că pentru copii, Internet-ul inseamna, in primul rand, un mediu de distractie și de socializare.

În topul activităților online găsim (1) muzica, (2) videoclipuri, (3) rețele de socializare, (4) chatul și (5) jocurile online (individual sau împreună cu alții). Cum este și normal. De când lumea, copiii/adolescenții, cu vârste între 9 și 16 ani, tind să-și ocupe timpul cu activități distractive și de socializare. Acum, media digitale au diversificat modul în care o fac.

Se pare că băieții preferă totuși jocurile online, în timp ce fetele, mai vorbărețe sau mai puțin timide (știu și eu), sunt mai dornice de socializare. Și ceva interesant, activitățile de informare le iau copiilor jumătate din timpul petrecut online. Informația asta, cu siguranță, mai distruge din mitul cum că tinerii și-ar petrece timpul online doar ascultând muzică sau pe Facebook.

8 din 10 copii cu vârste între 9 si 16 ani au un cont pe o rețea de socializare online. Facebook rămâne cea mai folosită rețea de socializare online în România. Jumătate dintre copiii-utilizatori de Facebook au profil “public”, ceea ce înseamnă că oricine le poate vedea conținutul, de la fotografii până la postări sau date de contact. (Despre acest subiect și cum îți poți ajuta copilul feisbucist, voi scrie în partea a doua a acestui articol.)

Copiii și, mai ales, adolescenții folosesc Facebook pentru comunicarea cu prietenii lor. Fac schimburi de mesaje sau fotografii și planifică întâlniri offline. Există și grupuri în care sunt discutate probleme legate de școală.

Cât de important e pentru copii sa aibă un cont de Facebook? Iată ce spune un copil de 11 ani din studiul Net Children Go Mobile: ”A fost o perioadă în clasa noastră în care dacă nu aveai Facebook, practic nu existai”. Dincolo de presiunea socială, jumătate dintre copiii intervievați au spus că le este mai ușor să fie ei înșiși atunci când comunică online decât față-în-față.

Nu toate riscurile au un impact negativ în percepția copilului

Puțin peste un sfert dintre copiii care au participat la studiul NCGM au spus că în ultimul an s-au întâlnit cu situații de risc online. Totuși, cei mai mulți știu să facă față acestor situații și nu percep un impact emoțional negativ puternic. Este vorba de situații de hărțuire, sexting – adică imagini/mesaje cu conținut sexual – sau întâlniri online cu necunoscuți. Studiul oferă multe date interesante despre aceste situații și felul cum răspund copiii la ele. Una peste alta, dracul nu-i atât de negru pe cât am putea crede.

“Nu copiii care întâlnesc mai multe riscuri sunt cei care reclamă un impact negativ puternic al acestora. Din contră, aceștia sunt de obicei mai competenți digital și dezvoltă cu ușurință strategii de reziliență. Pe de altă parte, copiii care sunt în general mai puțin expuși la riscurile și oportunitățile Internet-ului tind să fie mai supărați atunci când au o experiență negativă online”. Aceasta este concluzia Soniei Livingstone (Profesor la Departamentul de Media si Comunicare al London School of Economics), după mai mulți ani de cercetare a comportamentului și percepției copiilor în mediul online, la care poți reflecta.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa