Vocea ta: Cu cine lăsăm copiii?

responsabilitati

Pe mâna cui ne lăsăm copiii

Părinții nostri, bunicii copiilor noștri, sunt de neînlocuit. Da, cu toate sfaturile lor, unele binevenite, altele de care nu ai nevoie, cu micile lor tabieturi, obiceiuri, lucruri care te scot din minți și juri că data viitoare nu îi mai chemi să te ajute.

Cu toate, astea sunt minunați. Scriu asta după ce m-am ciondănit cu tata, la telefon (ne înțelegem bine, e our thing să nu fim de acord cu anumite lucruri), iar soacră-mea a plecat de la noi.

Să o luăm de la începuturi

Toate momentele de care ne plângem sau ne amintim cu plăcere, sau le trăim în prezent cu tot tacâmul de griji, bucurii, stări de furie, de fericire, lor li se datorează. Asta e realitatea.  E ca la matematică. Dacă mama și tata nu erau, eu bântuiam, mă învârteam  în neant, alături de fiica mea și n-am fi avut habar una de alta (așa îmi imaginez). La fel și cu soțul meu.

Și oricât de tare nu aș fi de acord cu vreo unul  dintre ei, tot nu aș schimba nimic. Asta dacă ar fi să călătoresc, în timp. Sunt buni așa cum sunt, și ne-am făcut mari cu tot parentingul lor care nu e din cărți.
Da, stiu, am o revelație, nu glumă. Despre ce vorbesc aici știe oricine. Probabil, o dată cu vârsta, m-am desteptat eu. În fine, să nu pierd ideea. După jucatul în parc cu Loli și privit stânga-dreapta am ajuns la concluzia că cea mai bună bonă pentru copilul tău esti tu. Cum nu se poate (serviciu, carieră, bani de mâncare, înțelegeți unde bat) opțiunile sunt după disponibilitatea bunicilor sau a altor persoane apropiate sau străine familiei.

Bunicii sunt sinceri își iubesc nepoții necondiționat

Sunt sigură că există părinți mulțumiți de cine are grijă de copiii lor, însă copiii sunt mulțumiți, oare? E o întrebare aiurea, știu. Ce am observat eu: copiii cu bunici sunt într-un fel, cei cu bone altfel. Nu mă întrebați de ce. Așa îi simt eu, după comportament, deprinderi, modul în care se joacă, comunică cu copilul tău și cu tine. Bunicii pot fi trainuiți de tine, te înțeleg, sunt sinceri și își iubesc nepoții necondiționat. De bone nu știu ce să zic, nu am experiență, iar ce văd eu în parc nu poate contura o imagine care să fie luată drept realitate.

Într-o lume ideală, copiii și părinții ar petrece tot timpul împreună. Este drept că avem nevoie și de spațiu ca să ne regăsim cu bucurie și cu dragoste de fiecare dată. Ar fi timp și de asta în lumea ideală. Șiii (param-pamapam, sunet de tobe) cel mai frumos mi se pare că unii au ajuns să trăiască această vreme ideală. Mă repet cu un scop. Mamele și tații, mamele și partenerii lor, tații și partenerii lor au găsit idei de asigura lumea de care are nevoie copilul lor.

Am citit în ultima vreme povești adevărate despre moduri de viață în care familia și munca se îmbină tare frumos. Nu se secondează, nici aliniază, e ca un tot și nu pierzi nimic.
Nu știu cum am să fac eu, însă mi-ar plăcea să  pot face ceva astfel încât să rămân bona copilului meu. Nu să stau acasă, nu asta era ideea, ci să avem timp de toate.

Idei sunt multe, dorințe la fel, bunicii sunt prezenți, numai să te lovească norocul să poți pune totul în practică.
Pe voi v-a lovit? Loviți și cu ceva tipsuri :).

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație