De la 2016 nu am avut nicio așteptare. Nu mi-am pus nicio dorință majoră, am vrut doar să las timpul să treacă, în speranța că va rezolva ce rămăsese cu semnul întrebării în 2015.
Acum, când mai sunt câteva zile și ne despărțim, pot spune că a fost un an bun. Nu știu prea bine când a trecut, cu toată agitația unui nou job, a înscrierii la grădiniță și a începerii ei, cu operația de apendicită din Vinerea Mare, cu concedii, deplasări, cu meciuri, cu petrecerea de un an a celor doi finuți, cu prima tabară și provocările tablei înmulțirii din toamnă, cu o zi din revoluția turcă pe care am trăit-o pe pielea noastră în Edirne. A fost un an în care nu am stat deloc niciunii dintre noi. Practic, alergătura cred că a fost cuvântul de ordine, iar toți, de la mic la mare, ne-am dorit în fiecare zi să ne odihnim.
A fost un an pe care să îl ținem minte, dar ale cărui evenimente au avut un final fericit. Dacă ar fi să aleg o singură zi care să fie emblematică pentru 2016, ar fi atunci când, în ultima zi din concediu, ne îndreptam spre casă și eram aproape de granița turco-bulgară. Am rămas blocați acolo, printre tancuri și soldați, cu teamă că nu vom ajunge întregi acasă. A fost o experiență din care am aflat multe nu doar despre noi, ci și despre cei din jurul nostru. Am aflat că suntem foarte puternici, uniți, că avem niște copii extrem de înțelegători, că ne păstrăm simțul umorului chiar și-atunci când ne este greu. Am aflat că avem mulți prieteni, pe care ne putem baza în situații dificile.
Transformări
2016 a fost anul în care cel mic a trecut de la statutul de bebeluș la cel de băiețel. A renunțat la scutec, la biberon, la băut lapte noaptea, a început să vorbească mult și din ce în ce mai bine. A fost anul în care simt că fetița mea s-a maturizat, a devenit extraordinar de responsabilă cu ea, conștintă de ceea ce are de făcut și ne-am dat seama că ne putem baza pe ea pentru lucruri serioase de oameni mari.
Cu un așa an în spate ce-aș putea să-mi doresc de la 2017? Cred că același lucru: nimic concret. Ca tot omul, vreau să fim sănătoși, noi, copiii și ceilalți din familie. În rest, cred că e mai bine să las lucrurile să se întâmple. Evident, am câteva puncte pe care vreau să le atingem, dar dacă nu s-or întâmpla nu e capăt de țară. Sunt convinsă că vom primi altele mai bune în schimb.
Cred că la 35 de ani am devenit un pic mai înțeleaptă. Poate ăsta-i câștigul lui 2016 și promisiunea că 2017 va fi un an la fel de aglomerat, dar frumos ca acela ce tocmai se încheie! Vorba unei prietene: să aveți un an de retrăit!
