Vocea ta: Cui încredinţăm gemenii?

Cui lăsăm gemenii?

Nimănui! E primul gând, prima reacţie la această întrebare, cât se poate de firească de altfel.

Însă înainte de a răspunde cu adevărat, trag adânc aer în piept şi încerc să fiu raţională… atât cât pot desigur.

Dificilă întrebare şi mai dificil răspuns! Dar, oricât de departe pare a fi momentul acesta, în ecuaţia gemenelii, inevitabilul se va produce. Vor zbura cei doi ani că vântul şi că gândul şi jobul iniţial, care produce bani şi mănâncă timp, va reveni de după colţ într-o clipită;).

Dacă aş deţine bagheta magică, aş da timpul înapoi!

Şi încep să îmi fac griji încă de pe acum, când mai sunt vreo șase luni de gemeneală necondiţionată! Mă ia aşa un tremur de la stomac când mă gândesc cât erau de mici cu puţin timp în urmă, şi cât de repede a trecut timpul ăsta necruţător! Câte griji îmi făceam că nu ştiam cum să îi ţin să eructeze, să pape la sân, să îi schimb, să le fac băiţa era mereu o provocare, să îi îmbrac încet ca nu cumva să îi rănesc, să le adulmec mirosul de bebe în somnicul pufos, şi acum…..sunt atât de schimbaţi de atunci, iar eu mă simt atât de diferit faţă de acea perioadă!

Dacă aş deţine bagheta magică, aş da timpul înapoi şi l-aş opri în loc. Dar deh, ce să zic? Nu sunt nici Zâna Poveştilor nici soţia Duhului din Lampa lui Aladin, aşa că mă resemnez cu statutul meu de super-mămică de gemeni;).

Uneori îmi pare că am aţipit numai o clipă şi am visat că erau atât de mici, alteori îmi doresc să nu se termine visul, ca să nu mă trezesc din el în faţa unei prime zile de muncă fără cei mici… Constat că încet-încet anxietatea de separare începe să se manifeste şi la mine şi …e cam infricoșător ce-i drept!

Marele Moment

Aşa că cel mai bine, zic să îmi pregătesc din timp mintea şi sufletul de mămică, pentru marele moment! Îmi fac calcule, iau în considerare toate posibilităţile şi probabilităţile posibile şi din nefericire la final îmi dă tot cu virgulă! Aşa că aştept tăcută şi gânditoare soluţia salvatoare!

Poate că pentru ei, având în vedere că se au unul pe altul, va fi mai uşor decât îmi imaginez eu… poate că şi mie, văzând că ei se vor acomoda, îmi va veni mai uşor decât cred acum…dar e un POATE atât de mare în toată ecuaţia asta lungă şi anevoioasă.

Personal, până acum, nu am apelat la străini, am fost ajutată de toţi membrii familiei, pe rând, fiecare cât şi cum a putut. Cât nu, am stat doar eu cu albinuţele, şi ne-am distrat în trei.

E tare greu să găseşti pe cineva de bază

Sper din suflet să fie aşa şi în continuare, să nu mă înec la final de drum. Nu că aş avea ceva împotriva bonelor, însă e tare, tare greu să găseşti pe cineva de bază, cel puţin pe la noi, în grija căruia să laşi copiii. Şi în acel cineva să ai şi încredere, nu să îţi fie teamă să mergi la toaletă că îţi dispare casa cu tot cu copii.

Pe mine nu mă lasă inima să aduc pe oricine, în orice condiţii, doar ca să mă laud că sunt în trend şi am bonă! Better no! Ca să nu mai zic, că fiind doi nu cred ca ar sta niciuna singură cu ei, deci am nevoie de două bone. Mai bune decât una lipsă;)

So, cochetez cu ideea că la împlinirea termenului de revenire la muncă, să duc gemenii la grădi, grupa baby.

Acolo ştiu că oamenii sunt aleşi pe sprânceană, sunt plătiţi să facă doar asta, nu curat, mâncare etc, sunt cadre didactice deprinse cu diverse comportamente, situaţii dificile, cărora au învăţat să le facă faţă, şi mai e şi sfânta socializare cu ceilalţi copii, care este mai mult decât benefică, ţinând cont de premisele anxietăţii de separare (asta e însă un alt subiect ce îl voi dezvoltă într-un articol viitor).

Aşadar, dacă altă soluţie, fără a mă întoarce în câmpul muncii, nu îmi vine în cele câteva luni rămase, noi alegem ajutor specializat, cel mai safe zic eu!

Sper să fie o alegere corectă, potrivită copiilor mei, pe care să nu o regret mai târziu. Să se integreze armonios în noul cămin, să socializeze cu toţi copiii şi să se dezvolte la fel de frumos precum au făcut-o şi câtă vreme au stat acasă cu mine.

Ştiu că este un subiect delicat, însă aş vrea să ştiu voi cui încredinţaţi gemeneii, dragi mămici de pici? Până la urmă 2 ani nu reprezintă o eternitate…şi va trebui să alegeţi ce e mai bine pentru cei mici, din timp!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație