Vocea ta: Cum ne creştem băieţii

Alina-Ivan-totul-despre-mame

Astăzi vreau să vorbesc despre cum ne creștem băieții

Bineînțeles că îi creștem cu dragoste și atenție, sau cel puțin așa ar trebui. Aud multe persoane care spun că își cresc băieții să fie bărbați, să fie puternici și să nu aibă probleme. Dar ce înseamnă pentru un băiat să fie puternic? Să aibă mușchii mari, să-și bată colegii de să îi snopească, să facă multe sporturi care îl călesc, să pară Hulk?

Ce înseamnă să crești bărbați?

Cred că ne preocupă foarte mult exteriorul băieților, cred că le citim prea mult Spiderman și povești cu monștri, când de fapt interiorul este cel care ar trebui să conteze cel mai mult. Nu am înțeles niciodată de ce băieții nu au voie să citească Cenușăreasa sau Albă ca Zăpada?

Să le citim povești despre zâne și despre animale frumoase. Până la urmă de aici se construiește totul, dinăuntru. După părerea mea, și este doar părerea mea, băieții trebuie iubiți enorm și învățați să iubească și să se exprime, mai ales.

Sunt foarte mulți băieți care nu spun niciodată ”Te iubesc!”

Nu vor, nu știu, le este rușine, li se pare nefiresc, cred că e ”girly talk” și atunci mai bine nu spun. Sunt foare mulți bărbați care spun extrem de greu ceea ce simt. Oare de ce? Oare de ce nu îi învățăm pe băieți să fie deschiși, să spună ce au înăuntru, să își exteriorizeze sentimentele și să nu le fie frică să facă gesturi frumoase.

Băieții noștri ajung bărbați, conducători în propriile lor familii, au nevoie să știe să gestioneze sentimente, relații, probleme, sfori invizibile care țin de apropiere, de gestionarea emoțiilor, de căldura pe care o oferi partenerului, de gesturi de tandrețe și cuvinte care trebuie spuse sau care ar fi frumos, bine să fie spuse.

Oare vor ști ei să iubească dacă noi nu îi învățăm?

Cred că răspunsul este că se vor descurca cumva, pentru că fiecare dintre noi dorește până la urmă să aparțină cumva unui întreg, să aibă o familie, să nu fie singur, să își facă un rost, cum spuneau înainte oamenii. Da, important este că nu e suficient.

Un bărbat care nu este destul de copt din punct de vedere emoțional, un bărbat care suferă fiindcă nu poate spune ce simte, un bărbat căruia îi este frică de propriile emoții ca de un monstru, acel bărbat va avea probleme mari în familie, în căsnicie, în viața de zi cu zi.

E extrem de important ca noi, mamele de băieți, să îi învățăm să nu le fie frică să se deschidă, să comunice, să fie apropiați de noi ca părinți. Apoi cred că e la fel de important pentru mamele de băieți să nu devină dependente de băiatul lor. Da, exact asta am vrut să scriu. SĂ NU DEVENIM DEPENDENTE DE BĂIEȚII NOȘTRI. Ca să fie clar ce vreau să spun, am să povestesc o întâmplare, din multele pe care le-am văzut, trăit și auzit referitoare la mamele de băieți.

Eram la un eveniment, alături de părinții mei, aveam, cred, în jur de 21 de ani, partenerul meu de atunci era plecat în străinătate. Am fost repartizată la masă alături de o doamnă, în jur de 28-30 de ani. Fiind amândouă fără partener la evenimentul în cauză am intrat în vorbă. Povestea ei era tristă, așa de tristă că nu pot să o uit. Se căsătorise din dragoste cu un bărbat frumos, fusese fericită și bine câteva luni până când a înțeles că de fapt era singură. Soțul ei mergea de la serviciu acasă la mama lui. În fiecare zi. Ea l-a întrebat de ce face asta și răspunsul a fost scurt: ”E mama, ce vrei?” ”Vreau să vii acasă, sunt totuși soția ta. Ia-mă și pe mine, dacă vrei să mergi la ea.”

Povestea a continuat, a apărut un băiețel, iar soțul venea acasă, lua copilul și pleca, unde credeți? La mama. Această situație a durat aproape un an, timp în care soția a încercat din răsputeri să se integreze în propria ei viață. Într-o zi ea a spus: ”A venit timpul să alegi. Eu sau mama. Eu nu mai pot trăi așa.” Răspunsul lui a venit clar, răspicat, imediat: ”Mama!” Erau divorțați de doi ani, ea avea o tristețe în ochi care se putea atinge efectiv. Povestea cu capul plecat cât de rușine îi era că nu a putut să-și țină familia, că nu a văzut semnele dependenței de mama lui. Înainte de căsătorie o ducea și pe ea, iar soacra o trata cu o răceală groaznică. Îi spunea mereu fiului ”pui mic”.

Multe căsnicii se rup din cauza relației mamă-fiu

Aceasta este doar una dintre povești, știu mai multe. Foarte multe căsnicii între tineri se rup din cauza relației fiului cu mama, o relație oedipiană, o relație nefirească care e alimentată de mamă, o relație la limită din toate punctele de vedere. E foarte greu ca mamă să vezi că băiatul tău pleacă, că iubește o femeie, că nu mai are nevoie de tine așa ca altă dată, dar E FIRESC.

Eu voi fi alături de fiul meu în deciziile pe care le va lua, voi încerca să îi accept și să îi prețuiesc partenera, dacă fiul meu a ales-o, înseamnă că a văzut ceva în ea. Eu am timp, încă vreo 15 ani de acum, dacă mă ajută Cel de Sus, să îl învăț să fie respectuos, tandru, bun, amabil și să înțeleagă că un bărbat poate spune ”Te iubesc” atunci când simte asta, poate mângâia, poate fi afectuos, fără să pară ciudat sau ”altfel”.

În subiectul ”altfel”, voi intra poate altă dată. Dacă voi fi o mamă bună, copilul meu are tot terenul să aleagă partenere pentru sufletul lui. Dacă voi fi o mamă bună, îmi voi lăsa copilul să își trăiască viața și îi voi respecta alegerile. Dacă vom fi părinți buni, voi găsi pentru partenerii copiilor mei, loc în inima mea. Dacă voi fi…

Știu bine că e mai greu de făcut decât de spus, știu bine că e greu. Știu bine. Vreau să cresc un bărbat independent, sigur pe el, un bărbat căruia să nu-i fie frică să își arate emoțiile, un bărbat mândru de familia din care provine și mândru de cea pe care o va construi singur.

Vreau ca fiul meu să fie un bărbat cu toate armele emoționale la el și să se întoarcă acasă când vrea el pentru că așa simte, de mână cu cea pe care o iubește. Atunci voi știi că ceva bine am făcut.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație