Vocea ta: ”Da, mamă, dar ai grijă cum te îmbeţi!” Despre viciile care ne vor atinge copiii

Ascult întâmplător o melodie din care înțeleg că o domnișoară recunoaște către mama ei că e beată

E beată pentru că altfel nu îl poate uita pe un EL și îi transmite mamei că nu are nevoie de iertarea ei și mă bucur că am dat peste ea. Pe Facebook văzusem cum o grămadă de oameni îi dăduseră share. Mă rodea curiozitatea să aud ce e așa nemaipomenit la melodia asta – melodia verii 2015.

N-o să dezbat aici nici versurile, nici linia melodică, nu e nici locul, nici timpul, eu nu sunt omul potrivit să fac asta… Gusturile mele muzicale merg în alte direcții și n-aș putea fi obiectivă.

Îmi amintesc de adolescența mea

Am schimbat pe un Edith Piaf cinstit și am început să mă gândesc. La adolescența mea, la viitoarea adolescență a copiilor mei.

Domnișoara care cântă melodia nu mai e puștoaică. În esență, nu mai e puștoaică tot cam de pe când nu mai sunt nici eu puștoaică. Așa că dacă dorește să se îmbete, n-are decât, e om în toată firea.

Dar ce-o să facă oare Vanda Mică atunci când o suferi din dragoste? Da, are doar 2 ani și jumătate acum, dar știți și voi cum trece timpul. Sau Juniorul? Când l-o părăsi iubita? Sau iubitul? Și de aici am trecut la alte gânduri.

Nu-s naivă. Nu-s genul de părinte care să încerce să nu vadă ce-i în jur. Adolescenții de toate felurile gustă alcool, gustă tutun, visează la sex sălbatic. Asta ne vinde media, asta se vede peste tot, (din păcate) astea sunt valorile de acum. Iar adolescenții sunt la o vârstă de încercări, experimente, testat limite, descoperit sinele. Apartenența la grupuri, popularitatea, acceptarea celor din jur, sau dimpotrivă… Teribilismul, dorința de a fi unic, de a fi de sine stătător, un mic adult care poate lua decizii pentru sine, care învață să ia decizii, care învață despre riscuri, despre el. E imposibil să stăm departe de metodele astea de ”autocunoaștere”.

Așa că știu că se vor îmbăta și ai mei

Știu asta! Că poate vor fuma. Că vor face sex. Cu parteneri stabili sau mai puțin stabili.

Nu, nu-mi doresc să nu le facă. Poate o să par mamă iresponsabilă, dar îmi doresc să încerce, să experimenteze, să le facă pe  toate la timpul lor. Și să le facă responsabil. Da, poți să fumezi responsabil, să te îmbeți responsabil, să faci sex responsabil. Îmi doresc să știe amândoi care e limita dintre distracție și pericol.

Eu mi-am făcut plinul cu alcool în adolescență. Am fumat. Am ieșit în cluburi. Am făcut și sex. Faptul că mama îmi interzisese toate cele de mai sus, nu a cântărit prea greu. Da, restul de educație pe care am primit-o acasă m-a făcut să nu fiu iresponsabilă, să beau (inclusiv să mă îmbăt) cu măsură, să-mi dau seama că-s penibilă cu țigările în nas și să mă opresc, să nu fac sex neprotejat și să nu schimb partenerii ca pe șosete. Dar efectiv interdicția de a le face pe toate a fost inutilă.

Am învățat ceva din asta? Sigur că da. A fost o experiență de viață în care am învățat despre mine, despre limitele mele, despre cei din jurul meu, despre încredere, despre sinceritate și dubii. Despre cum nu e ok să bei cu străini, despre cum nu e ok să iei țigări de la necunoscuți, despre cum nu e ok să faci sex fără prezervativ, ci doar cu pastile, doar după ce iubitul îți vine cu analizele făcute la zi. Că există BTS care se iau inclusiv cu prezervativ. Că pe lumea asta există sex fără dragoste, la fel cum poate exista și dragoste fără sex. Că dacă nu vreau să beau, să fumez, să fac sex, nu trebuie să o fac. Că îmi sunt propria stăpână, că dacă spun NU, trebuie să rămână NU. Că nu e ok să mă șantajeze nimeni emoțional să fac una din chestiunile de mai sus. Că dacă bei prea mult, ți se face groaznic de rău. Că există oameni de toate felurile în jurul meu… Multe, multe de tot am învățat. Incredibil , dar mult mai multe decât aș fi învățat despre mine și mediul meu doar stând acasă sau citind Shakespeare…

Nu vreau să fac o apologie viciilor

Acum sunt om la locul meu, cu familie, copii, cățel, fructe pe masă și prăjitură în cuptor. Am un job, câștig bani, știu să scriu, să vorbesc și să mă comport în fel și fel de situații. Nu-s vreo ratată, nici pițipoancă, am o viață perfect normală…

Așa că să nu credeți că vreau să fac o apologie viciilor. Nu vreau să se înțeleagă că o să-mi susțin copiii să toarne vodcă pe gât în loc să pună mâna pe o carte. Vreau doar să se înțeleagă că mie mi se pare că e o etapă normală în viața adolescenților, care așa cum vine, așa și trece. Și că mai important decât a interzice este să ne învățăm copiii la timp despre responsabilitate și despre cum să aibă grijă de ei. Pentru asta, niciodată nu e prea devreme…

Și nu, Non, je ne regrette rien!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație