Diminețile. Înainte și după apariția copilului
Înainte
Te trezești, faci cafeaua, o bei în tihnă, te duci la baie, te speli, te îmbraci, începe ziua.
După
Te trezești mult înainte. Că trebuie să fii brici înainte de trezirea copilului. Ai nevoie de un grad de coerență și eficacitate similar cu al celor care mânuiesc apa grea în centralele nucleare. Bei cafeaua în viteză. Te gândești la ce ai de făcut. Deschizi cu teama ușa de la camera copilului. Momentul trezirii e absolut definitoriu. De el depinde întreaga dimineață. Dacă se trezește cu fundul în sus, deranjat că e prea devreme și mai vrea să doarmă, ai pus-o. Așa că faci tot ce poți ca trezirea să fie cu zâmbet. Eu am intrat azi în camera ei cântand în surdina ”Merge ursul în pădure, după fragi și după mure…” Nu prea tare, nu prea încet. Am tras emoționat strorurile, așteptam reacția inițiala. A zis „Nuuuuuu!!!!”, eu am gândit „Nuuuuuu!” dar am continuat să cânt „vesel”. Ea a zâmbit. Eu mi-am zis „Daaaaaa!”. Greul trecuse. O convingi să se spele înainte de a o invita la micul dejun. E important. Dacă se spală abia după, se ajunge la o uriașă tărăganare care dă în criză de timp, care dă în nervozitate, care dă în scandal, care dă în disperare, uneori lacrimi.
Am reușit și azi! S-a spălat în timp ce eu cântam altceva (repertoriul variat e important) și ea îmi zicea multe lucruri din care nu am reținut nimic. E extrem de vorbăreață dimineața, noi nu.
Micul dejun…
Nu îi dai de ales! Dacă are de ales nu va vrea nimic din ce îi oferi, mai ales dacă s-a trecut cu greu peste etapele trezire + spălare. Mai bine și mai ușor e meniul impus, preferabil unul general acceptat în diminețile precedente.
Îmbrăcat
Prea puțini sunt copiii laser care se îmbracă singuri, în liniște, eficient, ordonat. Ceilalți sunt sprijiniți de părinți, ca al nostru. În general o îmbrăcam la 4 mâini deodată, eu și Cristina. Ne coordonăm perfect. Ce bine că există uniforme și nu poate alege. Oricum, un copil care este îmbrăcat are stabilitatea argintului viu. Se mișcă în toate părțile, nu în alea dorite. Deja în momentele astea eu îmi mușc buzele până la sânge, răbdarea îmi e răstignită pe un gard și câinii își ridică piciorul deasupra ei.
Urmează punctul culminant: pieptănatul
Fata noastră are părul până aproape la fund. Și eu, ca tată, mi-am asumat cumva pieptănatul. Mi se pare atââââât de miștooooo. Romantic, bucolic, delicat și extrem de masculin totodată. Ca în vederi, ca în fotografiile care le înduioșează la extrem pe doamne. Ce frumoooooos!
Și în 99% din cazuri mor de draci. Fata se zbate și geme că o doare, că îi smulg părul, chiar când sunt înca la 2 metri de ea cu pieptănul în mână. Când încep acțiunea în sine parcă o trag pe roată. Se zbate disperată, ca o vrăbiuță în ciocul șoimului. Dacă nu e atentă, habar nu are că o pieptăn.
Toate chestiunile enumerate mai sus se petrec în 30 de minute de o intensitate atroce. Nu-mi pot imagina cum e cu 2 ori 3 copii…
Apoi ea pleacă la școală zâmbind, tu iubind-o de mori și mulțumind la Dumnezeu că ai făcut-o, că există.
Nu, nu mi-aș dori diminețile simple de când ea nu era.
Textul este scris de un tătic de fetiță care, alături de soția lui, scrie povești pentru copii. Proiectul lor se numește povestilecristinei.ro.
