Vocea ta: Doi fraţi

autism

O mamă, doi frați…

  • Mama, Georgel face “îîîîîîî”, îmi strigă David, întâiul meu născut. Clipeşte des şi se agită în uşa bucătăriei. E încântat ca s-a achitat frumos de datoria de frate mai mare.

Georgel, George, de fapt, e mezinul familiei, copilul cu drag aşteptat care de-abia a făcut două luni.

Dragostea de frate

Nu pare deosebit de afectuos David, dar mi-e clar că îl iubeşte pe pitic.

– De ce nu ai luat nişte jucării cu noi, mă admonestează David în drum spre Cluj. Nu înţeleg despre ce vorbeşte, dar copilul de şapte ani mă lămureşte:

  • Pentru Georgel, să nu se simtă singur!

Vremea autismului

David mă ameţeşte. Copilul ăsta e fenomenal, e copilul contrastelor şi al minunilor. Ce, nu credeţi în minuni? Ei bine, David e o minune. Până la 3 ani ne-a păcălit cu drăgălăşenia lui. Şi-apoi ne-a lovit vestea:

  • E autist, doamnă, săracul. E varză!

Cuvintele astea au ieşit din gura unui psiholog.

Aşa a intrat David în lumea autismului, oficial şi fără putinţă de tăgadă.

Sunt aproape 5 ani de atunci şi suntem schimbaţi. In faţa dizabilităţii, a incertitudinii şi a bolii ori te oţeleşti ori te dai bătut. Calea de mijloc, aceea călduţă, nu merge, că « mâine -poimâine mori şi ce se alege de copilul tău?  O să aibă statul român grijă de el şi ştim, ştim prea bine că în grija statului se moare cu zile. »

Astea îmi erau gândurile atunci.

Dizabilitatea, ce facem cu ea?

Mamele de copiii cu dizabilităţi se trezesc cu speranţa-n gând; că astăzi e o nouă zi în care copilul, poate mai învaţă ceva,  poate se va aşeza pe tricicletă cum trebuie, cu faţa şi nu cu spatele spre ghidon,  poate va mânca şi altceva decât sana cu pâine. Dar mai ales şi mai presus de orice, mamele de copii cu dizabilităţi învaţă sau ar trebui să înveţe :

  1. Să plângă, dar să accepte deplin starea copilului lor pentru că altfel nu-l pot ajuta în procesul de recuperare;
  2. Să parcurgă toate etapele şi aspectele legale ale dizabilităţii adică să se prezinte la medic oricând e necesar, să obţină un certificat de handicap ce atestă starea copilului şi care-i permite încadrarea într-un program de recuperare fie al statului, fie al unui organism privat ( gradiniţă specială, centru de zi);
  3. Să-şi dedice timpul liber reabilitării copilului continuând programul terapeutic acasă.

David

An de an şi clipă de clipă, David a muncit enorm mai întâi alături de Moni, terapeutul lui, în Grădiniţa Specială Malteză din Cluj, apoi în Grădiniţa Nr. 1 din Gilău, unde a trebuit să facă faţă cerinţelor gradiniţei de masă şi a unei grupe mari de copii, iar mai apoi clasei pregătitoare.

Si ne-a ajuns şi clipa asta când avem doi copii cu o diferenţă de vârstă de 7 ani si 7 luni. N-am schiţat nici macar un gând de: “ce-ar fi sa mai avem un copil?” până nu m-am lămurit că David e pe calea cea bună, progresând în fiecare zi.

Cum e viaţa cu doi copii?

Banală, aţi putea zice, ca în orice familie cu doi copii. Doar că de 5 ani, alături de David ne străduim sa “ieşim” din autism, iar despre cel mic nu ştim încă mare lucru, decât că s-a născut sănătos. Dar sănătos s-a născut şi David. Va fi sau nu, George, un copil neurotipic? Doar timpul ne va spune.

Da, mi-aş dori să cresc şi un copil tipic, care să se dezvolte cât se poate de natural, să nu trebuiască să muncim zi de zi pentru a-l învăţa tot; de la a accepta oliţa, la a bea apă, de la a se juca adecvat cu jucăriile, la a vorbi şi comunica cu ceilalţi. Şi nu, nu trăim cu frică, dar suntem atenţi, pur şi simplu atenţi, ca să putem interveni la timp, dacă va fi cazul.

Autismul în România

Una din marile probleme ale autismului la noi în ţară este diagnosticarea tardivă, înspre trei ani (David a fost diagnosticat la 3 ani si 3 zile) sau chiar la vârste mai mari. Intervenţia precoce în cazul copiiilor cu autism este esenţiala în procesul de recuperare şi în succesul terapiei comportamentale aplicate.

Noi suntem un caz fericit, unul în care, deşi nu am bifat chiar toţi paşii în recuperarea lui David din lipsa resurselor materiale (am riscat integrându-l în grădiniţa de masă fără un însoţitor specializat), copilul s-a adaptat perfect în colectivul de la gradiniţă şi şcoală.

Fratele mai mic

Aşa a venit George, nu pentru a-l servi pe David, ci pentru a-l completa. Mi-am dorit mereu doi copii şi George a sosit când David a părut pregătit; atât cât poate fi un copil de pregătit să-şi împartă părinţii cu altcineva.

Mama

Iar mama lui David-Andrei şi a lui George vă promite poveşti duioase şi aventuri războinice despre dragostea de copii, dragostea frăţească şi “ieşirea din autism” în realitatea românească.

 

DISTRIBUIȚI
Viata cu autism
Ceea ce pentru alţii pare ieşit din comun, pentru noi este realitatea zilnică. Viaţa cu doi copii cu autism şi încă unul (deocamdată) tipic este dificilă, dar nu lipsită…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație