Emoții, emoții, emoții…
Am cumpărat nişte acuarele pe care blondul meu şi le dorea de mult. E vorba de un „set de pictor”, aşa cum pictorul meu blond l-a denumit: multe nuanţe de acuarele, pensule de diverse tipuri şi borcănele pentru apă, suport, foi de desen. Nimic special, doar că erau set.
Două zile a pictat tot ce a prins
Nu a mai avut nevoie de creioane sau carioci. A încercat toate pensulele din set, pe rând sau toate odată pentru un efect ”curcubeic” şi când nu a mai fost mulţumit de rezultat a pictat cu degetele „ca la grădiniţă”. Şi după ce a terminat foile de desen si a pictat şi re-pictat toate cărţile de colorat, pe care le-am avut prin casă, a trecut la jucării. Maşinuţa roşie primită cu o zi în urmă de la una din bunici, dintr-odată nu mai avea culoarea potrivită şi cel mai bine i se potrivea verdele.
Verdele, „culoarea mea favorită”, a fost laitmotivul acestor zile
Mi-a mulţumit de câteva ori pentru cadoul „extrem de aşteptat”, pupându-mă pe nas ori de câte ori eram lângă el, în aceste două zile pline de creaţie. Se vede că a crescut şi că îşi doreşte să experimenteze cu totul şi cu totul alte lucruri, faţă de acum, doar câteva luni în urmă, când de abia dacă arunca în treacăt o privire spre caietul de desen. Sunt convinsă că şi grădiniţa are partea ei de influenţă pozitivă asupra acestei evoluţii minunate.
Creşte bebeluşul meu şi creşte frumos! Îmi place că îl interesează pictură, că vrea să facem puzzle sau că vrea să şite care sunt literele alfabetului şi că vrea să îi citesc mereu, iar poeziile i se par amuzante. Uneori este enervant că mă pune să îi citesc aceeaşi poveste sau poezie de 3-4 ori pe zi sau chiar câteva zile la rând, dar îmi face plăcere când ia el cartea si-mi „citeşte” mie cu degetul pe carte, urmărind rândurile pentru că a învăţat pe dinafară povestea sau poezia.
Toamna este anotimpul meu favorit
M-a mai surprins plăcut şi cu alte lucruri. De exemplu, toamna este anotimpul meu favorit şi nu mă pot opri din a admira copacii, culorile, ploia şi fructele şi încerc să-l fac atent şi pe el la minunile naturii toamna. De fiecare dată când i-am atras atenţia, mi s-a părut total dezinteresat, ca să nu zic plictisit.
Însă într-un week-end însorit, am fost la plimbare într-un parc din Bucureşti, împreună cu una dintre bunici. Blondul meu o ia de mână pe bunică şi îl aud: „Ia uită-te în soare la frunzele copacilor. Avem toate culorile: roşu, galben, verde, maro. Toamna asta e o minuăţie!” Cum să nu crească inima în tine?! Că doar tu ai făcut minunea asta de om mic!
”Ca să nu mă uiţi niciodată!”
Cu ce m-a îndoit definitiv, a fost într-o seară când eu bucătăream ceva şi el a refuzat să vină cu mine, pe motiv că are „un pic de treabă”. În două minute a ciocănit în uşa bucătăriei. I-am deschis foarte serioasă, el avea pe faţă un zâmbet ştrengăresc şi ascundea ceva la spate.
– Mama, am ceva pentru tine!
– Vai, cât de drăguţ!
– Uite ce fac eu pentru tine.
Şi scoate pensula de la spate, înmuiată în prealabil în verde-acuarelă şi face un cerc pe uşa bucătăriei…
– Asta este ca să nu mă uiţi niciodată! Când te uiţi la el, să te gândeşti la mine.
Am bălmăjit o mulţumire, m-am aşezat în genunchi lângă el şi ne-am îmbrăţişat. Îmi vâjâiau urechile şi aveam un nod în gât. N-am fost în stare să spun ceva demn de gestul făcut de el, de mândrie şi de emoţie, am rămas mută, ca să nu spun proastă.
Îmi jucau lacrimile în ochi şi el mă mângâia drăgăstos pe faţă. A sesizat emoţia mea şi ca să mă scoată din stare a mai făcut un cerc şi pe partea cealaltă a uşii, aşa pentru siguranţă.
Acum sper să ţină acuarela aia verde cât mai mult, ca să nu refac cercurile la fiecare curăţenie.
Nu vreau să-l uit niciodată!
