Vocea ta: Epoca lui TREBUIE şi nehotărâţii din ea

Ce ne place vs ce trebuie

Văd tot mai des, în jurul meu, oameni care habar n-au cu adevărat ce vor de la viață și de la ei. Nu mă refer la găgăuțe precum David, cu toate că și el e decis, de cele mai multe ori vrea afară să alerge. Dar noi, ăștia mai mari, ce căutăm? Ce ne place? Unde să ne îndreptăm? Sigur, hotărâți par mulți. Au job, soț/soață, copii și… cam atât, se opresc aici. Nu! Eu întreb altceva, ce îți place ȚIE pentru tine, lasând la o parte treaba asta cu ”ce trebuie”.

Terorizați de atâția „trebuie”

Nu zic că oamenii nu își doresc cele de mai sus, zic doar că terorizați de atâția „trebuie” într-o viață, nu mai pot face distincția între ce vor ei și ce zic alții că ar trebui să își dorească. Păi trebuie să înveți bine la școală, adică să ai note mari, la toate materiile, n-are treabă că nu-ți place mate nici dacă o îmbraci în ciocolată. Trebuie să iei bacalaureatul și să intri la facultate, nici nu contează prea mult care. Musai căsătorit și repede copii. Un job bine plătit să ai de unde arunca leii, francii și nădragii la creditele pentru casă și mașină. Și iar musai check-in pe Facebook, să vadă lumea că te plimbi, că și asta trebuie, mai nou.

Să vezi prăpăd când nu prea iese, că  „trebuie” e o miză mult prea mare. Iar presiunea aferentă ei te orbește, surzește, amuțește, te lasă fără de simțuri. Cum să mai știi ce sunt alea  dorințe? Și de cele mai multe ori, fără pasiuni și vise, oamenii trăiesc liniar, adică plictisitor, așa de azi pe mâine, mulțumiți cu ce au, indiferent că e de ajuns sau nu pentru suflet.

Mulți trăiesc fără să aibă habar ce le place

Fă un exercițiu, întreabă în jurul tău și vezi câți hotărâți găsești, câți ridică din umeri și câți întreabă ”ce viața mea e aia pasiune?”. Mulți trăiesc aparent bine fără să aibă habar ce le place. Nu au avut timp să caute, nu i-a ajutat nimeni să o facă. De mult nu mă mai mir când aud zugravi cântând dumnezeiește, vânzători convingători precum un actor de Oscar, șoferi mai suportivi decât psihologii, constructori talentați la dans. Păcat, fiecare ne naștem doldora de talente și dorințe, dar le pierdem când nu le finisăm.

Eu am acum câteva linii directoare, dar cu puțin timp în urmă, dacă îmi bătea peștișorul auriu la geam și îmi cerea rapid trei dorințe, mă bâlbâiam și îl rugam să vină peste 2-3 ani. Nu a ajuns nici în ziua de azi, dar poate mai e loc să mă conving de ce vreau. Și știți de ce mi-e tare ciudă? Că pentru mine, acum e destul de târziu pentru unele pasiuni. Nu-mi spuneți că nu e, să fim realiști, uneori chiar e, așa că nu mai zăboviți și, mai ales, nu lăsați copiii să piardă părțile astea din ei!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație