Vocea ta. Fără manuale, fără auxiliare, fără reformă adevărată și fără nicio perspectivă de mai bine

Theodora Fintescu, redactor

Anul școlar a început sub auspiciile haosului și continuă în același fel. După ce ani de zile atât profesorii, cât și elevii au lucrat cu auxiliare, brusc, ele au fost scoase în afara legii, iar profesorii s-au văzut puși în situația de a se adapta unui nou stil de lucru. Copiii, la fel. Fără culegeri, fără cărți, fără caiete speciale, fără fișe. Doar cu manualul și caietul. Iar la clasa a V-a, fără manual, pentru că procedura licitație- contestație- tipărire nu s-a încheiat încă deși suntem aproape în luna octombrie.

Profesorii se revoltă, se descurcă sau se resemnează. Unii s-au apucat să printeze fișe cu banii lor, alții, mai curajoși, au decis să sfideze joaca de-a șoarecele și pisica și să le recomande părinților să cumpere auxiliare, ilegale cum sunt, și să lucreze din ele la clasă. Mai există și categoria celor care le folosesc indirect: le trimit copiilor pe mail și whatsapp poze cu exerciții și probleme din auxiliare, copiii le rezolvă și a doua zi profesorul corectează. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns.

Situația este mai complicată în cazul elevilor care se pregătesc de examene și care nu au timp și nici energie să joace ”uite auxiliarul, nu-i auxiliarul”. Pentru ei, ceea ce se întâmplă este bătaie de joc.

Ceea ce este cel mai trist în această poveste este lipsa unei perspective optimiste. Lipsa unei speranțe care să arate că, dacă nu acum, poate cândva, politicile în educație vor fi dictate de interesul suprem al elevului. Ceea ce s-a întâmplat în acest an și în mulți alții înainte, arată exact contrariul. În educație, măsurile nu se iau cu gândul la elevi. Dacă ar fi fost așa, problema auxiliarelor s-ar fi rezolvat în cele trei luni de vacanță, nu în prima săptămână de școală. Nevoia ca aceste materiale să fie reevaluate și reautorizate există de câțiva ani, iar procedura putea să aibă loc foarte bine în vară sau treptat, în așa fel încât elevul să nu fie implicat în harababură.

Dacă elevul ar fi contat, clasa a V-a avea manualele tipărite încă de la sfârșitul verii. Procedura licitație- contestație- tipărire este în așa fel gândită încât să se întindă până târziu în toamnă, cu riscul ca elevii să înceapă școala fără cărți pe bănci. Nu este primul an în care se întâmplă asta și, probabil, nici ultimul. Dar nimeni, absolut nimeni, nu mișcă un deget pentru a opri această aberație.

În școala românească, elevul nu e regele, e un simplu pion. Și le încasează una după alta. Nu există măsuri coerente, nu există strategii relevante și care să fie duse la capăt, nu există dorință de reformă, nu există perspectivă. Măsurile, în educație, se iau pe genunchi. Sau, dacă vreți, pe ”genunche”. În fruntea sistemului ajung, frecvent, oameni fără viziune, fără know how, fără pregătire. Vin, dau două- trei tunuri și pleacă. Ce rămâne în urma lor nu mai contează. Domnul Pop este pentru a doua oară ministru al Educației. În primul mandat, exact la început, a avut ca prioritate să-l scape pe Victor Ponta, șeful lui de partid de atunci, de suspiciunea de plagiat. A schimbat comisii, a schimbat legi, a ciuntit instituții din subordinea Ministerului Educației, totul cu un zel demn de cauze nobile. Aceasta i-a fost prioritatea, acesta i-a fost interesul.

Acum, de cum s-a instalat, a oprit auxiliarele, de parcă din cauza lor și numai a lor educația noastră este la pământ. De parcă asta rezolvă problema analfabetismului funcțional, a locului codaș obținut mereu la testările PISA, a programelor proaste, a sistemului învechit, a profesorilor slab pregătiți, a abandonului școlar aflat la cote alarmante. De la începutul anului școlar și până acum interesul public în privința educației a fost dus de domnul Pop într-o zonă a absurdului și a grotescului. Acolo se dau marile bătălii, acolo se canalizează energiile. Adevăratele probleme, însă, sunt în altă parte. Undeva unde nu e nevoie de circ, ci de viziune, concentrare, strategie. Fără acestea, sistemul nostru educațional se învârte în cerc, iar noi, părinții, stăm pe margine, ne ambalăm, ne intrigăm, apoi ne resemnăm și o luăm de la capăt. Copiii ne cresc și cu trecerea fiecărui an școlar realizăm că am mai pierdut o luptă cu sistemul. Că nici în anul care a trecut școala nu a fost mai bună, și nici în cel ce vine nu vom vedea schimbări în mai bine. Încet, încet, vom pierde toată bătălia.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa