Vocea ta: Fascinanta personalitate a copiilor

Mama natură ne-a înzestrat pe fiecare cu câte o frumoasă personalitate

Ne naștem cu personalitate. Aceasta începe să fie mai vizibilă din momentul în care copiii învaţă să meargă, să vorbească şi intră în contact cu tot mai multă lume.

Unul din cele mai bune momente de sesizat diferenţele e dimineaţa, la gădiniţă. Cum mie îmi place să studiez oamenii, când îl duc eu pe voinic la grădiniță sunt fascinată de cât de diferiţi sunt cei mici. De la copilul exuberant şi gata oricând să exploreze, la cel care fără să stea pe gânduri înşfacă jucăria altuia şi zice că e a lui şi până la cel liniştit care ar prefera să mai stea cu mami sau cu tati. Ieşirile în parc sunt cel puţin la fel de ofertante.

Fiecare copil poate avea reacţii de intensitate diferită la rutină, la schimbare, la situaţii frustrante, persoane noi etc.

Câteodată, ne este mai greu să gestionăm anumite situaţii pentru că acţiunile sau comportamentul copiilor ne aduce aminte de nişte puncte slabe proprii pe care am vrea să le îmbunătăţim. Dacă sunt un om timid, care intră mai greu în vorbă cu alte persoane şi percep acest lucru ca fiind un defect, sunt şanse mari să mă întristeze să văd că al meu copil e şi el timid.

Suntem diferiți

Alteori, poate, ne simţim mai puţin confortabili pentru că cei mici reacţionează cu totul diferit decât am face-o noi. Rămân acelaşi om timid din exemplul de mai sus, dar am un copil ce interacţionează cu alte persoane cu o uşurinţă fantastică. S-ar putea să intervin, să vreau să îl temperez pentru că mi se pare că îi deranjeanză pe ceilalţi.

Sigur că unele cazuri aduc cu ele provocări mai mari pentru părinţi în anumite momente, dar copiii vin cu un “buchet” atât de frumos şi ofertant de surprize.

Dar ce te faci dacă nu îţi plac surprizele? Nouă, în relaţia cu Alex, ne-a fost de ajutor să îl observăm cum reacţionează în contexte diferite şi să recunoaştem semnalele prevestitoare de situaţii tensionate. Asta înseamnă că fie reuşim să prevenim, fie – în caz contrar – că avem măcar puţin timp să ne gândim reacţia în aşa fel încât, în timp, să îl ajutăm să gestioneze singur anumite situaţii.

Nu îl compar cu alți copii

Comparaţii cu alţi copii nu mai fac, că în afară de nişte posibile frustrări nu îmi aduc nimic bun. Dar am făcut-o în trecut, la fel cum o fac şi alţii. Am înţeles însă că orice trăsătură, care acum mi s-ar părea mai puţin… fericită, poate deveni o calitate în anii ce urmează. Copiii plini de energie, vorbăreţi şi în căutare de acţiune pot deveni adulţi implicaţi, creativi, care pun pasiune în ceea ce fac şi pot face ca lucrurile să se întâmple. Copiii mai liniştiti, care au nevoie de timp ca să se adapteze la anumite situaţii pot deveni adulţi empatici, sensibili la nevoile celorlalţi, bun ascultători şi vor fi apreciaţi pentru asta.

Nu există tipuri de personalitate pozitive sau negative. Ele doar există şi atât.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație