Vocea ta: Fata mamei sau fata lu` tata?

Fata lu` tata timp de treizeci de ani

depresie-totul-despre-mameAm fost întotdeauna fata lu` tata. Am avut o relație specială cu tatăl meu întreaga copilărie și m-am bucurat de clipe minunate alături de el. Indiferent că făceam o întrecere, că jucam un joc sau, pur și simplu, că desfășuram o activitate tată-fiică, am fost fericită întotdeauna că e acolo lângă mine și mă face să râd. Și plângeam groaznic și sufeream ori de câte ori pleca cu lunile sau cu anii ca să lucreze prin altă țară. Plângeam când pleca, plângeam de fiecare dată când mi-era dor de el, plângeam când revenea acasă.

Am considerat că o mamă are rolul ăsta de a face sacrificii și de a iubi necondiționat

Dar nu m-am gândit nicio clipă ce ar putea simți mama la plecarea tatei, cât de greu îi este ei singură sau cum vede ea relația puternică dintre mine și tata. Treizeci de ani mi-am ignorat propria mamă și nu am fost atentă la nevoile ei. Am considerat că o mamă are rolul ăsta de a face sacrificii și de a iubi necondiționat, fără să primească nimic în schimb. Uitându-mă în urmă regret amarnic fiecare clipă în care nu am luat-o în brațe, nu am pupăcit-o și nu i-am spus cât de mult o iubesc. Fiecare clipă în care nu mi-a păsat pur și simplu, pentru că am crezut că orice mamă este puternică și nu are nevoie de cuvintele mele dulci. Sau, poate, mai bine zis, am fost extrem de egoistă.

Când am devenit mamă am înțeles-o pe mama!

Când am rămas însărcinată, la treizeci de ani, totul s-a schimbat. Mi-au revenit în minte o sumedenie de amintiri de-a lungul vieții mele și din copilărie, amintiri care îi aveau în centru pe părinții mei și pe mine. Mi-am adus aminte de clipele de singurătate, de greutățile și de lipsa de afecțiune prin care a trecut mama în toți acești ani și le-am înțeles. În sfârșit, le-am înțeles! Au fost treizeci de ani în care am fost egoistă, treizeci de ani în care m-am gândit doar la fericirea mea, la nevoile mele, la relația mea cu tata și atât.

La treizeci de ani, odată cu sarcina mea, au început și certurile mele cu tata. L-am văzut pentru prima dată altfel și mi-am dat seama cât greșisem în tot acest timp față de mama. Acum eram la rândul meu mamă, aveam alte nevoi și vedeam altfel lumea. Am citit enorm de multe cărți despre efectele întâmplărilor din copilărie asupra adulților și am conștientizat foarte multe lucruri despre mine, despre ai mei.

Mama a fost alături de mine în tot acest timp. A fost alături de mine încă de când eram în burta ei. Însă, ce a simțit ea ca mamă în toți acești ani pot simți și eu de abia acum, când sunt și eu în acest rol important. A făcut enorm de multe sacrificii, pe care nu le-am conștientizat și nu le-am apreciat atunci. A suferit, iar mie nici măcar nu mi-a păsat. Dacă aș vrea să dau timpul înapoi și să schimb ceva? De o mie de ori! Și aș iubi-o și i-aș arăta în fiecare zi afecțiunea și aprecierea pe care le merită.

Următorii treizeci de ani sunt fata mamei

De când am rămas însărcinată, mama e în permanență alături de mine. Am plâns amândouă una în brațele celeilalte atunci când, însărcinată fiind, m-am trezit sângerând și am crezut că voi pierde sarcina, am plâns împreună când am văzut-o pentru prima oară pe Maria Rebeca, în prima ei zi pe lume, am plâns alături la toate momentele importante din viața Rebecăi, la primul pas, la primul dinte, la primul râs, la primul cuvânt…

Relația noastră s-a schimbat enorm. Acum știu că ea e sprijinul meu și de abia acum conștientizez ce înseamnă cu adevărat să fii mamă. Și, mai ales, ce a însemnat ca ea să fie mama mea.

Mamă, iartă-mă că timp de treizeci de ani nu am știut să îți spun cât de mult te iubesc! Dar îți promit că în următorii treizeci de ani voi încerca să îți aduc aminte în fiecare zi ce mamă minunată ești! Te iubesc și îți mulțumesc pentru tot!

Citește și:

Vocea ta: Totul despre mame…dificile. Și fiicele lor

Vocea ta: De ce facem copii?

O poveste vindecătoare între un tată şi fiica sa

Cum îţi ajuţi fiica să aibă o imagine de sine sănătoasă

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație