Vocea ta. A fi mamă este despre tine

Să fii părinte poate fi foarte revelator. Este bine știut faptul că multe femei, după ce au devenit mame, au descoperit lucruri despre ele însele pe care nu le bănuiau înainte. Înclinații, gusturi, îndeletniciri noi. Sau lucruri la care abia îndrăzneau să viseze, în cel mai bun caz, dar pe care nu au reușit să le concretizeze în vreun fel. Sarcina, iar, apoi, perioada de după naștere sunt de cele mai multe ori niște pauze binevenite în rutina tumultoasă din viețile noastre, rutină pe care rareori o întrerupem din proprie inițiativă și într-un mod complet asumat.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

Personal, am avut și am încă, de când ”Mărunțica” și-a făcut loc între noi doi, stări și trăiri unice, cu care nu m-am mai întâlnit sau pe care le-am subestimat ori ignorat ani la rând. Și toate acestea i se datorează ei. Dar toate sunt despre mine, despre experiențele mele, despre ceea ce simt și percep eu.

De exemplu, faptul că mă simt atât de atașată de ea și am impresia că nu vom (a se citi „voi”) putea face față despărțirilor tot mai dese cu care ne vom confrunta în viitor, are de-a face cu mine și este despre mine și mai puțin despre ea.

Sau faptul că uneori (din fericire foarte rar) mă gândesc la ce s-ar întâmpla cu ea dacă eu nu aș mai fi (mamă pentru ea), are de-a face din nou doar cu mine…căci cu siguranță puterea și instinctul ei de conservare și adaptare s-ar activa prompt la nevoie…

Alteori, dacă îmi pierd răbdarea și cred că este din cauza Maiei, cel mai probabil nu are nicio legătură cu ea, ci mai degrabă cu felul în care eu mă raportez la ceea ce tocmai s-a întâmplat și m-a scos din sărite…sau, ca să merg puțin mai adânc, are legătură mai degrabă cu experiențe proprii din copilăria mică, depozitate cuminți, somnoroase și cvasiinofensive în creier, dar trezite din când în când de te miri ce situații de viață.

Căci este bine știut că micuții noștri, cei mai iubiți dintre pământeni, sunt deopotrivă și cei care au darul să ne scoată din minți cel mai eficient.

Iar apropo de deziderate de genul: „Când voi avea o casă/un partener/un copil etc. voi fi (mai) fericită”, se spune ca unul dintre cele mai importante daruri pe care le putem face copiilor noștri este să fim noi, ca părinți, fericiți. Unii spun că dacă mama este o persoană fericită, atunci și copiii ei vor fi la rândul lor, fericiți. Similar cu „Happy wife, happy life”, care circulă prin târg, mai nou.

Așadar, fericirea vine musai înaintea copilului, ori cel mai probabil că nu mai vine degrabă. Căci după naștere este mai greu să apară, pentru că viața ta ca părinte, tocmai a fost complet bulversată de ghemotocul de la care tu aveai așteptări atât de mari…abia după ce toată familia își regăsește noul echilibru, se poate reclădi noua fericire.

Cred că încetinirea ritmului de care are parte proaspăta mamă, în parte pentru că i-o impune micul nou locatar, dar și pentru că acceptă ea însăși, este felul inteligent al naturii de a-i da timp mamei pentru introspecție și pentru reconsiderarea propriilor valori, toate acestea fiind necesare pentru atingerea unui echilibru în noua formulă.

Copilul este doar un stimul

Dar cum spuneam, tot ce faci acum ca mamă, are legătură cu tine, cu viața ta, cu trecutul tău…da, copilul poate că ți-a schimbat perspectiva, dar doar pentru ca tu i-ai permis asta, pentru că te-ai deschis complet experienței din prezent. Copilul este doar stimulul. Cel mai drag stimul, e adevărat. Dar copilul tău nu ești tu. Cu toate că, de drag, îți vine să te identifici cu el, deseori. Însă el va rămâne copilul tău adorat, iar tu vei rămâne mama lui iubită, pe care o va copia în toate detaliile. Așa că ar fi minunat să fii și să rămâi tu însăți, atentă la nevoile tale, din când în când, tolerantă cu tine și cu ce ai în jur si, pe cât posibil, fericită.
Ca să poți dărui. Căci personal, în afara de sfinți, călugări, maici sau guru despre ale căror vieți am citit în cărți, nu cunosc oameni triști care să creeze fericire în jur.

Știu că unora le este foarte greu să se despartă de cel mic, chiar și pentru câteva ore, în timp ce unele mame abia așteaptă să revină la activitățile de dinainte. Ambele atitudini sunt în regulă. Ce este cel mai important este ca mama să fie mulțumită și împăcată cu varianta aleasă. Inima împăcată este condiția necesară și uneori și suficientă pentru fericire. Și cel mic va absorbi ca buretele energia ta pozitivă, dacă ea va exista, fie că stai lângă el 24 de ore, fie că i te dedici complet abia după orele de muncă.

Miza ramâne fericirea mamei, în orice formulă :).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent”Ești fată, comportă-te ca atare” și alte expresii pe care să nu le spui fiicei tale
Articolul următorViaţa cu autism. Episodul 30. Nici o tulburare nu-şi ia vacanţă de Crăciun
Sunt mamica Maiei, bebelușul minune care a venit sa împlinească familia și sa descopere în inimile mamei și tatei iubire pentru inca 10 vieți. Sunt femeie, fiica, soție, sora, dar rolul de mama este cel care mă reprezinta mai bine decât toate celelalte la un loc. Maia ma inspira zilnic și îmi da impulsul și energia necesare pentru a împărtăși scriind experientele noastre de familie fericita.