Vocea ta: Gestionarea tristeţii la nici 4 ani

Gestionarea tristeții este dificilă și pentru oamenii mari, dar pentru copii…

În meseria mea de trainer, se întâmplă des să întâlnesc adulţi care nu sunt încă foarte conştienţi de emoţiile pe care le trăiesc. Aud des „sunt supărat”, „mă disperă” sau „am o stare apăsătoare”. Ce înseamnă ”supărat”? Înseamnă cumva că eşti trist că nu ţi-a reuşit ceva? Sau că eşti furios? Şi de ce te disperă ceva? Ce emoţie stă de fapt în spatele acestei afirmaţii?

Emoţiile au un rol foarte important pentru că semnalează când ceva merge foarte bine sau, dimpotrivă, că lucrurile nu se întâmplă conform cu aşteptările noastre.

Problema e că, dacă nu încercăm să înţelegem care e emoţia reală, nu o vom gestiona corespunzător, autentic, iar asta poate însemna că „starea apăsătoare” poate reveni sau persista.

În cealaltă „meserie” a mea, cea de mamă, m-am străduit să citesc, să mă informez, să procedez cât mai aproape de recomandările specialiştilor în parenting. Şi am înţeles că educaţia emoţională a copiilor este foarte importantă, cu efecte vizibile şi la maturitate.

Şi atunci cum facem să creştem nişte adulţi echilibraţi emoţional?

Pentru un copil mic furios, speriat sau trist, povara e mult mai grea şi pentru că nu înţelege ce sunt senzaţiile puternice pe care le simte şi mai ales cum să le facă faţă. Recunoaşterea şi numirea emoţiilor trăite au un efect liniştitor. Ori „lecţiile” astea de predat mi se par printre cele mai grele responsabilităţi ale unui părinte. Să îţi păstrezi calmul, să îţi canalizezi toată răbdarea pentru a-l ajuta să înţeleagă ce emoţie trăieşte la un moment dat, că e normal să simtă ceea ce simte şi să înveţe cum să o gestioneze pe viitor.

Răsplata e pe măsura eforturilor atunci când îţi vezi copilul cum pune în aplicare ce a învăţat

Săptămâna trecută am fost singură cu băieţelul meu, Alex, timp de cinci zile, iar dorul de tati ne-a dat câte puţin de furcă în fiecare zi. Dar tot în fiecare zi, omuleţul meu de nici patru ani mi-a arătat că se străduieşte să îi facă faţă tristeţii cum poate el mai bine:

„Sunt trist pentru că mi-e dor de tati.”

„Mami, când te duci la culcare să te gândeşti la tati până dimineaţa când ne trezim ca să vină mai repede. Dar să te gândeşti tare, da?”

„Am mirosit perna lui tati ca să nu îmi mai fie aşa dor.”

Fiţi lângă puii voştri şi aveţi răbdare să îi învăţaţi şi să îi „echipaţi” cu uneltele care să le asigure echilibrul emoţional. O să le fie de folos o viaţă întreagă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație