Vocea ta: Grădiniţa de acasă

Nu chiar grădinița, dar pe aproape…

Întotdeauna, până să am copiii mei, m-am întrebat cum e oare să ai părintele sau părinţii, după caz, cadre didactice?!

Destul de mică fiind, ţin minte că eram fascinată de ideea că acei copii, cu părinţi profesori, nu vor avea niciodată probleme la învăţătură, vor fi foarte pregătiţi întotdeauna şi că nu ar trebui decât să deschidă gura, la teme de exemplu, să întrebe ceva ce nu ştiu, că răspunsul e proaspăt scos din cuptor;).

Pe de altă parte eu am fost un copil precoce, foarte conştiincioasă, şi nu mă apucam de altă activitate, până nu terminam temele pentru a doua zi. Lucru cu care de altfel mă mândream atunci şi, de ce nu?, pot spune că mă mândresc şi acum!

Colegii cu părinţi profesori

Pentru mine, reprezentau un mister colegii cu părinţi profesori. Atunci îl vedeam cumva ca pe un mare avantaj, acum însă, când eu însămi sunt cadru didactic cu copii acasă, nu ştiu dacă mai susţin acelaşi lucru. E adevărat că, din pricina condiţiilor vitrege, am ales să nu practic această meserie decât atunci când voi putea să am propria mea grădiniţă, dar până atunci formarea rămâne, deci şi detaliile care vin la pachet cu ea.

Personal, acum nu mai cred că e un avantaj, şi am să va enumăr câteva motive, din pricina cărora mi-am schimbat optica :

Părintele-profesor are aşteptări foarte mari de la copiii săi

Ceea ce e normal, însă s-ar putea să împingă aceste aşteptări la limita, şi să cauzeze frustrări copiilor, în comparaţie cu colegii lor.
Părintele-profesor caută întotdeauna cea mai bună şcoală, cei mai buni pedagogi pentru copiii săi şi, culmea, niciodată nu e pe deplin mulţumit de ce găseşte!

Părintele-profesor s-ar putea să fie destul de obosit după atâtea ore petrecute cu alţi copii la școală, încât să mai aibă chef şi răbdare de copiii de acasă şi de temele lor. Ceea ce are şi aspecte pozitive, îndemnând copiii să fie responsabili, să înveţe singuri şi să găsească soluţii la problemele ivite. Pe termen lung însă, aceştia s-ar putea simţi ignoraţi, ceea ce nu e un aspect de dorit.

Părintele-profesor va fi întotdeuna în centrul atenţiei colegilor săi, dacă ai lui copii au mai călcat pe alături, fie la învăţătură, fie s-au întrecut în năzbâtii cu camarazii. Aici, în nici una dintre situaţii nu e plăcut să te regăseşti, recunosc.

Părintele-profesor va avea pretenţia că ştie totul

Deci evident şi ce e mai bine pentru copil, mai mult decât orice alt părinte, fireşte bine intenţionat. Ceea ce va atrage după sine conflicte între generaţii, şi aşa existente oricum.
Acestea sunt doar câteva care îmi vin în minte acum, însă lista poate continua.

Eu de exemplu, deşi încă am albinuţele mici, deja mă regăsesc la punctul 2. Nicio grădiniţă, nicio metodă educativă care se utilizează în cadrul lor, nu e suficient de completă şi potrivită pentru copiii mei! Ori poate nu am căutat suficient de bine în tot oraşul;)

Mai în glumă, mai în serios, simt că într-adevăr nu am găsit ceea ce caut. Nu încă. Timp mai am, câteva luni, este foarte adevărat, însă cred că va trebui cumva să mai tai şi din lista de „must have” ca să mă pot apropia măcar de obiectiv.

Uneori mă ia valul şi cumpăr o sumedenie de cărţi, chiar de încă nu sunt potrivite vârstei lor şi, evident, îmi imaginez că o să le parcurgă înaintea celorlalţi copii, uitând că de fapt sunt încă micuţi, şi fac suficient de multe pentru vârstă lor fragedă! Iată deci cum încep şi mai bine să se ilustreze punctele mai sus menţionate, ale unui părinte cadru didactic (aici nr. 5 din listă).

Alteori devin eu cea frustrată, încercând să aplic cu ei diverse metode, pentru că încă nu înţeleg pe deplin ce vreau eu de la ei, şi în consecinţă încercarea mea se soldează cu un eşec(aici no.1 din listă).

Aşa că, de după turnuleţe, păpuşele, cărţi şi maşinuţele grupei ”Bebe” de acasă, ies la liman mai luminată, odată cu lăsarea liniştii în „grupă”.

Am răspunsul!

Deci acum, în papucii unei mămici-cadru didactic, şi de gemeni pe deasupra, pot răspunde curiozităţii infantile ce am cărat-o cu mine până în viaţa de adult.

Nu este grozav să ai părinţi profesori, dar este minunat să ai părinţi informaţi, ce vor avea grijă ca timpul de calitate petrecut împreună să fie în folosul educaţiei!

Voi, mămici-mateloţi aflate în aceeaşi corabie, cum gestionaţi astfel de situaţii?

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație