Vocea ta: Îţi mulţumesc, iubită mamă!

Vienela Sas

Iubită mamă,

Te privesc neputincioasă şi tulburată. Stai întinsă în pat, cu ochii pierduţi în gol, cu părul albit de vreme, cu supărarea întipărită pe chipul mult prea palid. În spatele ridurilor parcă zăresc femeia care ai fost cândva: mândră, frumoasă, inteligentă. Un gând rău îmi şopteşte că acea femeie mai trăieşte doar în amintirile mele. Îl resping, încerc să îl alung şi te caut iar. Îmi spuneai, când eram copil, că viaţa e o continuă luptă, iar omul este cel mai puternic luptător, că poate câştiga orice bătălie dacă îşi doreşte cu adevărat. Tu, iubită mamă, când ţi-ai pierdut dorinţa de a lupta? Pe unde ai rătăcit înverşunarea cu care luai viaţa în piept?

Ştii, mamă? De curând, o doamnă mi-a spus că la bătrâneţe degeaba există voinţă, dacă nu mai e putinţă. M-a durut. În lacrimile care au curs atunci era închisă mâhnirea amară de a te vedea imobilizată, pradă unor speranţe deşarte, lipsită de puterea de a mai deosebi posibilul de imposibil.

Îţi aminteşti, iubită mamă? Copil fiind, îţi spuneam că mă doare burta, sau capul, sau un picior. Tu îmi puneai câteva întrebări, evaluai situaţia şi, de cele mai multe ori, îmi dădeai o pastiluţă de vitamina C. Gustul dulce-acrişor mi-a rămas întipărit în memorie. E gustul curajului, al încrederii, al speranţei. Mă vindecai de micile dureri prin căldura ce răzbătea din vocea ta calmă şi prin puterea autosugestiei. Ai vrut să faci din mine un om puternic, pregătit să lupte cu viaţa şi să câştige. M-ai ferit de spaime fără nume, de prea multe medicamente, de văicăreli inutile. De la tine am acest curaj nebun şi mă intreb uneori dacă nu cumva l-am luat eu pe tot, văduvindu-te de ceea ce astăzi ţi-ar fi atât de util. Dacă ţi-aş da o pastiluţă de vitamina C, m-ai crede acum? Ai îndrăzni să lupţi pentru a-ţi păstra luciditatea şi bruma de poftă de viaţă care ţi-au rămas?

Nu pot uita că munceai doar pentru noi, copiii. Îţi cheltuiai salariul pe hăinuţele şi cărţile noastre. Ai vrut să faci din noi oameni buni şi sănătoşi, care să treacă prin viaţă cu seninătate şi încredere. Îţi mulţumesc, iubită mamă! Aş vrea ca astăzi să pot face pentru tine acelaşi lucru, însă nevoile tale s-au redus atât de mult, încât nu te mai bucură decât o pijama nouă şi o carte cu psalmii despre care ai auzit la televizor că ar face minuni dacă sunt citiţi vreme de 40 de zile.

Of, mamă, iubită mamă, de ce nu ţi-am făcut mai multe cadouri când erai sănătoasă? De ce îmi e atât de greu acum să te privesc? De ce mă doare atât de tare? Te întorceai de la serviciu şi eu mă repezeam la geantă, să văd ce mi-ai adus. Întotdeauna găseam acolo ceva bun. Eu vin astăzi la tine mult prea grăbită şi abia când îţi văd chipul palid şi ochii de copil îmi dau seama că am uitat să ascund ceva bun în geantă, să îţi întorc bucuria. Iartă-mă, iubită mamă!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa