Vocea ta. Iubirea este o decizie, nu doar o emoție – ”Dacă voi fi trist toată viața, mai rămâi?”

Marius Constantinescu

Provocarea mea este să-ți transmit prin aceste cuvinte o experiență, nu doar o teorie despre iubirea dintre părinte și copil. Să ajungă la tine o trăire, nu doar o simplă informație. Din acest motiv, majoritatea articolelor pe care le scriu ating subiecte pe care le-am verificat. Pot să se potrivească sau nu cu ceea ce trăiești tu. Sunt experințe personale care nu au nicidecum aroganța generalității.

Lipsa iubirii se ascunde după multe măști

Recunosc că a iubi este un subiect aproape epuizat de marile cărți de parenting. Sunt texte din care mă hrănesc mult timp ca să pot trăi adânc bucuria de a fi părinte. Totodată, există și o inflație a iubirii. Se vorbește peste tot despre asta, atât de mult încât nu a mai rămas nimic profund din acest bătrân concept.

Probabil că te aștepți să scriu despre iubire. Am să te dezamăgesc, poate. Nu știu multe despre acest subiect. Pentru că vreme îndelungată nu am știut să iubesc. Am avut la îndemână tot felul de variante, dar în sufletul meu nu am iubit oamenii, pentru că acolo, în inimă, era multă ură. Iar iubirea nu stă unde e întuneric. I-am urât mult timp pentru că m-au rănit. Dar afișam măști ca să pot exista printre ei. În starea asta m-a găsit și Efrem când a venit pe lume. Un tată imatur emoțional, tulburat și neputincios. Exagerat de milos și mânios în același timp. Efrem m-a privit, iar eu nu știam ce vede. M-a pus pe gânduri când a început să vorbească, iar printre primele imagini zugrăvite prin cuvinte era un scenariu de război, în care el împușca oamenii și ei mureau. Distrugea case și asta îi dădea o satisfacție stranie pentru un prunc care s-a născut într-o familie iubitoare. Pentru că viața mi-a adus oameni înțelepți în cale, le-am pus această întrebare. De ce vorbește Efrem despre lucrurile astea? Caută răspunsul în tine, mi-au spus. Și l-am căutat și am văzut câtă durere zace acolo și câtă nevoie organică de răzbunare există în măruntaiele mele.

Imită iubirea a fost soluția mea

Într-o zi mi-am adus aminte de o pildă culeasă din spațiul credinței ortodoxe. Pe scurt, povestea spune chinul prin care trece un om care nu poate iubi. Pentru că era călugăr, acest om purta o durere și mai mare. Nu putea împlini voia lui Dumnezeu. Era incapabil să-și iubească frații de mănăstire.

Chinuit de acest gând, s-a rugat sincer. I-a cerut lui Dumnezeu să-l ajute să-și iubească aproapele. Dumnezeu l-a ascultat și într-o zi i-a răspuns. Dacă nu poți iubi, atunci imită iubirea. Călugărul a fost surprins în primul rând că nu a fost mustrat și apoi că există o soluție. Așa că s-a pus pe treabă.

Când un frate îl necăjea, el se străduia să-l iubească. Imita iubirea. Așa că am decis să urmez și eu pilda călugărului. Să nu mai învinovățesc pentru că nu pot iubi și să pun în practică soluția inspirată de divinitate. M-am hotărât să imit iubirea pentru Efrem.

La un moment dat, am înțeles că iubirea vine la capătul durerii

Iar întâmplarea de acum trei zile o să ilustreze perfect ce vreau să spun. Efrem a devenit brusc crizat, după ce i-am dat lopata unei vecine să dea zăpada de pe balcon. A început să urle că tanti va rupe lopata și că e foarte trist. Eu eram după 11 ore de job, nemâncat, proaspăt sosit acasă, grăbit să sparg gheața de pe propriul balcon.

Eram deja într-o stare în care îmi doream să dau delete oricărui comportament care risca să mă ducă sigur în furtuna aia emoțională pe care o știm cu toții. Așa că am avut de ales. Prima reacție a fost să-l ignor. O să urle și o să-I treacă. A doua a fost un gând nebunesc. Dacă-i trag una peste cap o să se liniștească. Slavă Domnului că, între impuls și rațiune, există o minte mult lucrată care a sabotat acest impuls atât de dăunător! A treia variantă a fost o decizie. Să îl ascult și să intru în jocul lui. Mi-am zis. Gata. Am să imit iubirea, deși impulsurile erau foarte puternice de a termina odată cu toată drama asta.

M-am întrebat: Dacă l-aș iubi pe Efrem, ce aș face? Păi, în primul rând m-aș duce la el, aș îngenunchea ca să-I fiu aproape și l-aș asculta. Zis și făcut. În inima mea nu era loc pentru milă. Bruxismul meu nocturn era deja instalat. Am strâns din dinți și mi-am zis. Imită iubirea. Acesta a fost începutul unui dialog care mi-a arătat ce pot rata atunci când dau delete durerii.

Tati, o să stai alături de mine toată viața când sunt trist

M-am așezat în genunchi. L-am privit și mi-am propus să aflu ce vrea să-mi spună. A urmat un dialog pe care nu am să-l uit niciodată. Eram pe holul apartamentului, trântiți amândoi acolo, unul plângea, altul tremura. Printre suspine, Efrem încerca să-mi spună cât de trist este…din cauza mea. Primele 10 minute au fost o adevarată luptă emoțională. În final, vecina aduce lopata. Bineînțeles nu era ruptă, nici măcat zgâriată. Am crezut că în fața acestei realități zdrobitoare Efrem se va liniști.

De unde? S-a uitat la lopata și îmi arăta cu degețelul cât de spartă este. Pe moment, rațiunea m-a scurcircuitat și am vrut să intru într-un așa numit război al redefinirii realității. Tu nu vezi că nu e spartă? M-am oprit și, preț de câteva secunde, mi-am pus această întrebare: Dacă l-ai iubi, ce ai face? I-aș spune Da. Așa că am intrat în jocul lui. Nu l-am contrazis și am continuat să-i pun întrebări și l-am asigurat că voi fi alături de el și că e foarte important pentru mine să-i ascult această durere. Efrem a început să mă întrebe: și dacă apa va intra în casă, vei mai fi alături de mine? Da, pentru că ești important pentru mine. Și dacă apa, va intra în toată camera? Da.

Și dacă ne va lua și ne va duce departe, mai rămâi? Da. Și dacă voi fi trist toată viața, mai rămâi? A fost momentul când iubirea imitație s-a transformat în iubire adevărată. Am simțit atâta bucurie pentru micuțul ăsta, încât a meritat fiecare minut parcurs în acest infern psihologic.

Am simțit empatie, compasiune. De asta spun că, după mine, iubirea este o decizie, nu e emoție. E decizia de a-ți iubi necondiționat copilul și de a afla ce e la capătul durerii. Copiii ne pot învăța asta. Ne pot învăța să iubim. Pentru că ei iubesc sincer. Curaj!

Cartea care te va ajuta să te întorci la instincte și să ai încredere în ele, ”Parenting cu iubire. Descoperă-ți instinctele de părinte”, de Robin Grille, este disponibilă acum AICI

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa