Tocmai am plătit aproape 200 de lei pe un animăluț de pluș care nu e nici frumos, dar nici urât, are un nume cam tâmpițel și nu face nimic. Nimic. E doar un animăluț de pluș cu nume tâmpițel. De ce l-am luat? Pentru că fina mea, a cărei zi de naștere va fi peste câteva zile, și-l dorește cu ardoare. L-a văzut în reclame la TV și e convinsă că nu există dar mai frumos pentru ea decât animăluțul cu pricina.
Nu este prima dată când dau bani mulți pe jucării din reclame. De Crăciun, i-am luat unei alte fetițe o pisică, mititică de o cuprindeai în palmă și de-a dreptul hidoasă, pentru că era prima pe lista de cadouri către Moș Crăciun. De data aceasta, însă, pisica făcea totuși ceva. Își lumina ochii când apăsai pe un buton sau o mângâiai pe cap, însă avea niște ochi hidoși, cât cepele, de mă apuca groaza uitându-mă la ea. Copilul, însă, a fost în extaz, doarme și acum cu mâța oribilă pe pernă.
Mămicile cu fetițe mai mari îi amintesc probabil isteria de acum câțiva ani provocată de păpușile monstruoase, făcute după niște personaje de desene animate. ”Ești cea mai bună mătușă din lume”, m-a complimentat atunci nepoată-mea, după ce i-am făcut cadou o astfel de arătare pe care, evident, și-o dorea mult.
Îmi place la culme să fac cadouri, mai ales copiilor, căci bucuria lor e sinceră și molipsitoare. Însă, de multe ori, când le cer părinților să-mi fie complici și să afle ce își doresc sărbătoriții, mi se duce pe apa sâmbetei tot elanul.
Sigur, aș putea să le fac surprize, să le cumpăr cadouri frumoase, eventual educative, riscând să fiu dată jos de pe piedestalul ”celei mai bune mătuși” din lume. De altfel, am făcut și asta în câteva rânduri. Au fost mulțumiți, încântați, mi-au mulțumit….dar celor de la care au primit jucăria hidoasă dorită le-au sărit în brațe. (Textul continuă mai jos.)
Cu copiii mei mi-e ușor deocamdată. Nu se uită la TV încă, așa că e simplu. De ziua ei, fetița mea își dorește ”pian cu frână”, dar va veni și ziua în care va cere jucării a căror singură calitate este aceea că li se face reclamă la TV.
O mămică se plângea recent că a văzut în magazin caiete pentru școlari, care aveau pe copertă reclamă la mezeluri. Mă întreb dacă nu se merge totuși prea departe cu manipularea prin reclame când e vorba de copii. E frustrant să îi refuzi copilului tău lucruri pe care și le dorește din tot sufletul deși tu știi că e o victimă a reclamei. Desigur, și noi, adulții, suntem la fel. Totul în jur e reclamă, directă sau mascată, și de multe ori facem alegeri fiind manipulați, pe simțite sau pe nesimțite.
Când vine, însă, vorba despre copii, care sunt în plină dezvoltare și formare, totul pare mai meschin. Dar bucuria de pe chipul lor, când primesc ceva ce ei chiar cred că își doresc, este neprețuită. Și atunci, cum facem? Le răpim entuziasmul pentru că noi știm mai bine decât ei, îi convingem că ceea ce își doresc nu merită banii (greu de explicat asta celor mai mici), îi convingem (sau manipulăm) să își dorească altceva de ziua lor și de sărbători? Eu mă declar învinsă. Nu am încă o soluție.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
