Vocea ta: Judecăţi, prejudecăţi

maria-bliderisanu-totul-despre-mame

Despre judecăți și prejudecăți… când vine vorba despre alții

Am fost acasă la bunici. Drum lung, obositor, petrecere botez (foarte frumoasă), Loli s-a răstit la papucei (a vomat – pentru cine nu știe expresia) după ce a fost umflată cu mâncare precum un gânsac de bunici, ne-am și isterizat nițel etc. Tot tacâmul, că doar nu era să fie totul perfect și eu să am zero griji și nervi netremurați. Ajung de fiecare dată la concluzia: a fost frumos, dar abia așteptam să ajungem acasă, bine că au fost doar două zile!

Un tânăr murdar, desculț, cu un bebeluș în brațe

Bun. Oraș mic, parc la o azvârlitură de băț, pornit cu alai, salutat toți vecinii. Nu e o poveste amuzantă, vă avertizez. În drum spre parc ne iese în cale un tânăr murdar, desculț, cu un bebeluș în brațe. Eu, cu copil cât o mâță, sunt cu ochii pe bebeluși tot timpul. Nu mai țin evidențe de kg, luni la nici un copil. M-am lecuit să întreb oamenii pe stradă, măsor din ochi, în schimb.  Și, în gând, plâng soarta tuturor bebelușilor, fără probleme de greutate, a bebelușilor din brațele mamelor care cerșesc la colțul străzii, bloc. Fata mea are tot ce-i trebuie, crește greu, nu avem leac. Asta ca să înțelegeți doleanța mea. Bebelușul în cauză era roșu la față, dormea (cred), avea pleoapele umflate, roșii. Tatăl avea un biberon, care stătea să cadă din buzunarul pantalonilor, cu laptele brânzit.

S-a oprit în dreptul nostru, nu știu ce a cerut exact, bani sau ceva pentru  copil, că m-am  blocat cu ochii pe bebe. Cred că am îngăimat să se ducă acasă cu copilul, dacă are unde, să ducă copilul acasă, undeva la umbră, să nu se mai plimbe pe stradă.  A plecat, și noi am mers mai departe, eu cu imaginea lui încă prin fața ochilor.

De ce m-am amestecat?

Ce să faci?  Baterie la telefon pe terminate, nu era urgență să sun 112.  Sun la protecția copilului, nimic. Nu au hot-line. Sun la politie, îmi exprim ideile despre un tată care cerșește cu un bebeluș ce nu arăta bine, posibil deshidratat, ținut în căldură, menționez că în ziua respectivă au fost multe grade afară. Cel cu care am vorbit mă asigură că trimit o mașină în zona unde i-am văzut. Spre seară, deoarece mi-a rămas gândul la bebeluș, dau să sun la poliție să întreb (asta după ce le-am povestit bunicilor întâmplarea): au trimis mașină, au escortat tatăl și copilul undeva, poate la urgențe, la spital? Nici nu am apucat, că bunicii au sărit. Ce mă amestec eu, de ce am sunat. Cerșetorii sunt învățați, crezi că au trimis mașină, mai bine nu te complicai. Cum să gândești așa? Spiritul civic, un bebeluș, dacă nu era al lui, dacă mama era în căutarea lui, de ce să cerșești cu un bebeluș în brațe? Nu am sunat, Loli era mofturoasă, probabil a simțit tonul vocii, i-am făcut baie, ne-am ocupat de rutina de nani. Nu știu ce s-a întâmplat.

Mă roade că nu am avut curaj să văd ce era cu acel copil, dacă era ok. Și mai tare mă roade că nu am putut să îi conving pe ai mei că nu e greșit să intervii când este vorba de bunăstarea unui copil, un bebeluș de câteva luni, indiferent de etnie, situația socială a părinților.

Voi ce ați fi făcut? Să mă fi oprit să-l întreb pe tată (sau cine era) ce e cu ei? Să întreb dacă bebelușul e sănătos, să mă fi uitat mai bine și poate îl îndrumăm la spital sau undeva unde să poată să-l tină ferit de caniculă, să îl hrănească corespunzător. Nu știu. Simt că nu m-am implicat îndeajuns și că puteam face mai mult.

Nu poți interveni pentru toți, știu, dar să nu faci nimic oare e mai bine?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație