Vocea ta. La grădiniță de voie sau de nevoie?

la grădiniță

Dacă copilul tău a împlinit vârsta de 3 ani, probabil te gândești deja dacă să îl înscrii la grădiniță în toamna ce urmează. Dacă beneficiezi de ajutor din partea bunicilor ai putea să înclini pentru a mai amâna această decizie, dar dacă serviciul e de așa natură încât nu ai cu cine să îl lași pe cel mic, atunci grădinița îți poate fi de mare ajutor.

Grădinița îl va ajuta pe copilul tău să deprindă primele aptitudini necesare pentru la școală dar și în viață de zi cu zi. Grădinița este un mediu creativ și interesant care aduce reale beneficii în dezvoltarea celui mic.

Te gândești că n-ar fi rău că micuțul tău să se obișnuiască cu un orar fix, să socializeze și poate chiar să-și lărgească preferințele culinare, fiindcă la grădiniță vede exemplul prin ceilalți copii. Poate tu nu prea ai timp și chef să te joci întotdeauna cu el și te gândești că acolo va fi înconjurat de alți micuți cu care se poate juca în ritmul lui, la nivelul lui. Delegarea acestor responsabilități are însă avantaje și dezavantaje, mai ales în momentul când copilul tău e prea mic și nu este pregătit pentru această schimbare. Nu uita că fiecare dintre noi avem un ritm propriu de dezvoltare, iar dacă ai de ales, gândește-te de două ori la înscrierea în această nouă etapă a vieții lui.

După cum știi deja, educația începe de la vârste foarte mici, însă graba strică treaba!

Iată în continuare o lista cu avantaje și cu dezavantaje pe care le-ar putea aduce grădinița în viața copilului tău:

Socializarea

Dacă merge la grădiniță, contactul cu alți copii îi va oferi ocazia de a-și face prieteni noi, va învața să relaționeze cu colegii lui, să lucreze în echipă, să împartă jucăriile și atenția doamnei educatoare. Va învața că toți ceilalți copii sunt la fel de importanți ca și el și astfel va deprinde o disciplină a răbdării, a acceptării și a respectului.

Firește, nevoia copilului de socializare poate fi satisfăcută și în cadrul familial sau în afara lui, când copilul va merge în parc și se va juca cu alți copii. Avantajul este că va beneficia de întreaga atenție a adultului care are însă datoria de a-l învața să impună anumite limite comportamentale (în cazul violențelor din partea altor copii) și cum să își recunoască și să accepte propriile emoții în situații conflictuale (împărțitul jucăriilor cu un alt micuț).

Comunicare și exprimare

Grădinița îl ajută pe copil să comunice mai bine și să își dezvolte bagajul lingvistic. Interacțiunea cu ceilalți copii este benefică, iar prezența educatoarei îl obligă pe micuț să-și identifice nevoile și să învețe să și le exprime pentru a-i putea fi satisfăcute.

Dacă nu merge la grădiniță, există șanse ca limbajul lui să fie destul de sărăcăcios, mai ales dacă părintele face greșeala (din dragoste, firește) de a-i vorbi copilului în limbajul lui, rostind cuvintele alintate sau deformate de la fonetica lor corectă. In acest caz, se pot observa întârzieri în exprimare chiar și la vârstă de 4-5 ani.

Independența

Grădinița îl învață pe copil să se descurce singur, să se îmbrace, să se spele pe mânuțe și să aibă singur grijă de el. Obligat să fie independent de părintele lui copilul va deveni responsabil pentru propria persoană, desigur atât cât vârsta îi permite.

La polul opus, grădinița este cea care aduce anxietatea de separare. Sunt foarte mulți copii care nu sunt pregătiți pentru acest moment. Dacă tu nu îl pregătești, nu-i vorbești despre ceea ce să va întâmpla acolo, asigurându-l că despărțirea voastră e doar una temporară, atunci copilul va suferi un mic șoc. De aceea, micuții plâng cu disperare în momentul când încep grădinița. Acasă e singurul loc în care se simt în siguranță și unde îi au pe părinți alături. Cum ar putea să se bucure când nu cunoaște pe nimeni acolo, locul e străin și, deodată, nu mai e în centrul atenției?

Dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului

La grădiniță, copilul învață să-și exprime sentimentele, emoțiile și propriile păreri. În cadrul programelor speciale, copiii sunt încurajați să-și identifice resursele proprii și să se descurce în anumite situații. Toate aceste experiențe prin care trece îi vor contura personalitatea pe mai târziu. Tot la grădiniță va deprinde atitudini noi precum

scrisul și cititul. Atelierele de creație, muzică, dans sunt și ele benefice și extrem de interesante prin faptul că stimulează copilul să fie creativ și să-și exprime emoțiile fie ele pozitive sau negative.

Firește că și acasă copilul poate învața să scrie și să citească. Părintele trebuie să-și dedice din timpul sau liber și să apeleze la răbdare și perseverență.

Concurența poate fi un factor stimulator pentru micuț. Exemplele văzute la fratele mai mare își aduc aportul la procesul de învățare. Comparația va dauna însă, întotdeauna. Raportul inegal de vârstă și aptitudini nu va fi în avantajul lui.

La grădiniță, va exista competiție, evident, însă, când vârsta e unitară, diferențele vor fi mai mici.

Timpul

De asemenea, foarte valoros în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului tău este timpul pe care îl petrece cu tine, părintele.

Învățarea acestor lucruri simple precum coloratul sau jocul pe roluri, desenarea primelor litere sau număratul bulinelor de pe o foaie de hârtie sunt, de fapt, pietre de temelie ale relației voastre.

Să ai “cei șapte ani ani de acasa” înseamnă mai mult decât regulile de politețe pe care trebuie să le știe orice copil. Înseamnă să știe să-și exprime nevoile, să-și identifice emoțiile, să se accepte așa cum e, să se elibereze de frustrări și sentimente negative prin artă, sport și muzică, înseamnă să știe cum e să fii iubit necondiționat, să fie empatic în relația cu ceilalți copii, să accepte cu ușurință schimbările din viața lui și să privească eșecul că parte din experiență.

În concluzie, înscrierea copilului la grădiniță rămâne la latitudinea părintelui care trebuie să ia în calcul mai mult decât vârsta copilului ci și anumite abilități de ordin social, cognitiv și capacitățile motorii.

Decizia îți aparține!

Pe Florentina Dumitru o găsiți și pe blogul ei, ESENTIALLE

DISTRIBUIȚI
Am 36 de ani și sunt mama unei fetițe de 12 ani, un copil ce nu încetează să mă uimească în fiecare zi. Pasiunea mea pentru litere are rădăcini adânci. Atât de adânci…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație