Vocea ta: Mama, copilul şi ciocolata

Elena Stefan

Cui nu-i place ciocolata?

Avea bunica o poveste. Cică o știa de prin timpul războiului, de când erau ”plimbați prin lagăre”. Se făcea că era o mamă, săracă, avea mulți copii și un ou fiert. Se tot întreba cum să facă ea să îi mulțumească, să-i sature pe toți copiii. Nereușindu-i socotelile, se hotărî să-l mănânce singură, dar unde? ”Am să mă sui în pod!”, spuse convinsă că nu i se va da de urmă acolo, dar se înșelase.

Povestea, dacă nu e tristă, e deprimantă, însă mie acum mi se aplică destul de des replica ”am să mă sui în pod”. Nu de alta, dar eu mă declar o foarte mare consumatoare de ciocolată și cum R.A e încă prea mică, trebuie să mă cam ascund. Da, sună aiurea, mă simt puțin egoistă, dar e pentru binele ei, nu? Mă amuz copios.

Murphy ăsta nu prea doarme

Într-o duminică, aveam mare poftă de ciocolată și cum Murphy ăsta nu prea doarme cu legile lui cu tot, cu cât voiam s-o las pe R.A cu tati, cu cât voiam să mă strecor, ca să savurez în liniște o ciocolată, cu atât eram mai solicitată.

Mă declar epuizată, ba unde mai pui că parcă mă și doare ceva, parcă mă ia cu amețeli. Nu știam ce să mai inventez ca plimbarea s-o facă doar tati cu R.A. S-au hotărât să plece. Îngerii cântau, cerul se deschidea și o ploaie de ciocolată savuram… singură. Dar atât de greu am reușit să-i îmbrac, că la un moment, parcă-mi pierise orice poftă. Într-un final, cu mare chiu, cu mare vai, le-am dat vânt pe ușă. Sună aiurea, știu. Realitatea nu prea e plăcută, uneori.

Nu zic, primește și R.A ciocolată, dar nu cât ar vrea și n-aș vrea să spună peste ani: ”Mami, puterea exemplului, ți-aminteți?”

O ciocolată întreagă?

Și acum îmi răsună vocea gravă și mi se desfăsoară chipul înmărmurit al unei rude. Era Craciunul. Toți eram adunați la masa de Crăciun. Evident că trecuse și Moș Gerilă. Fiind sărbătoare, am zis să fiu mai îngăduitoare. Dintre toate cadourile, R.A fusese încântată cel mai mult de ciocolată. Luase o tabletă și o ținea exact cum ține un cățeluș un os prețios. O priveam cu drag cum desfăcea ambalajul… ca un mic sălbatic. Îmi propusesem s-o urmăresc cum roade două pătrățele și căutam ceva ca s-o ademenesc, să-i pot lua achiziția.

Ruda mea, când a văzut copilul cu o tabletă întreagă, spune stupefiată :

– O ciocolată întreagă?

– Da. Așa mâncâm noi. Dimineața, la prânz și seara, iar între mese, scot iar ciocolată si întreb: ”Vrea Goe ciucalată?”

Evident că ruda a înțeles gluma, doar ne cunoaștem de-o viață… zice-s-ar.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație