Vocea ta: Mamă de fată, mamă de băiat

Alina-Ivan-totul-despre-mame

Cum e să fii și mamă de fată, dar și mamă de băiat…

Pe când părinții noștri ne creșteau, nu se știau atâtea lucruri despre psihologia copiilor, despre tehnici de apropiere, despre playful parenting sau despre cum copiii devin ceea ce trăiesc. Pur și simplu oamenii își creșteau copiii după felul lor de a fi, după modul cu care fuseseră ei crescuți la rândul lor.

A fost bine? A fost rău?

A fost cum a fost și am crescut, dar nu am fost prea mult întrebați despre ceea ce ne-am dorit. Eu am părinți minunați care au făcut tot ceea ce au știut să fim bine și, cu toate astea, uneori le reproșez că nu m-au ghidat mai mult către ceea ce iubeam: poezia, arta, dansul, teatrul, coregrafia, creația. Știu că atât s-a putut, dar fiecare om caută ceea ce îl împlinește. La mine e familia și frumosul, așa cum îl văd eu. Culoarea, pictura, colaje distractive, copii care lucrează cu lipici, hârtie și fericire, de aici vine bucuria mea.

Timpurile s-au schimbat, părinții au început să facă din copiii lor o prioritate, ceea ce este minunat. Ei au acum deschidere către lume, au mii de posibilități, însă totul pornește de la un început. Care? Cel alături de părinți.

Sunt multe mame care se văd depășite de comportamentul copiilor și nu mai știu ce să facă, uneori apelează la un specialist, de cele mai multe ori nu apelează și greșesc. Cum? Neînțelegând… Adică cum? O mamă nu își înțelege propriul copil? Da, răspunsul sincer este uneori da. Îl iubește din tot sufletul, dar nu îl înțelege. În primul rând, fetițele și băieții sunt diferiți și, afirmând asta, probabil că voi fi blamată, dar SUNT DIFERIȚI. Ce mă face să spun asta? Propria mea experiență.

Fiind mamă și de fetită și de băiat, am simțit că ei sunt diferiți. B. e artistă, îi place să stea liniștită cu lucrurile ei, cu cărțile ei, îi place să danseze și să facă tot felul de activități creative. E introvertită, sinceră, groaznic de independentă și frumoasă din toate punctele de vedere. Ea se organizează în felul ei, are o dezordine ordonată pe care o ador, un calm de fetiță. Ea s-a conformat unor cerințe ale casei, ale familiei, a înțeles să fie cuminte, sinceră, să fie ea.

”Mami, eu sunt diferit!”

C. e un vulcan. Unul minunat, maiestuos, plin de lavă fierbinte care nu se oprește din țâșnit. C. se suie pe orice, sare, aleargă, joacă fotbal în casă, e bărbat. Unul foarte blond, mic, angelic, dar bărbat. Fiind mamă de fetiță când l-am născut, nu am fost deloc pregătită pentru băiețelul meu. Am simțit că e diferit, dar am încercat aceleași metode de parenting ca la B. Uuuuuppppsssss, greșeală! Cu fiecare respirație, cu fiecare por, cu fiecare privire îmi spunea: ”Mami, eu sunt diferit!” Și am început să ascult.

Am înțeles că nu merge să aplic aceleași metode, am învățat să ascult muuuult mai mult, să nu spun NU, fiindcă acest cuvânt declanșează o erupție, să vorbesc ochi în ochi cu copilul meu, să colaborez, să devin copil, să fac lupte și să rag ca Simba. Am învățat să iubesc un băiat așa cum este el, în toată splendoarea lui, cu năzdrăvănii, prostioare, agitație și tumult. Am învățat de la băiatul meu să fiu mamă de băiat. E diferit, vă spun.

El nu scrie, colorează pe toată masa, el nu dansează, face ca maimuța, el nu dă pase, dărâmă pereții, el nu merge, aleargă în continuu, el nu pictează foaia, ci pereții, el e el, frumos, perfect, pui de bărbat. La început nu înțelegeam ce trebuie să fac ca să fiu o mamă bună de băiat. C. m-a învățat. M-a privit în ochi și mi-a arătat cum să ascult, cum să fiu aproape, cum să devin partenerul perfect de lupte. Fericirea din ochii lui, albastrul acela care îmi dă toată recunoștința din lume când suntem amândoi îmi spune că e bine să înveți de la copilul tău. În fiecare zi.

Nu sunt un părinte perfect, dar ascult, nu spun că nu am timp, las multe deoparte și petrec timp cu ei, îi privesc în ochi și sunt acolo. Învăț mereu de la ei cum să fiu o mamă bună, învăț cum să mă conectez, iar ei sunt mereu conștiincioși și îmi arată. Ei pun muzică, eu vin și dansez ca Louie din Cartea Junglei. B. cântă un cântecel în engleză, iar eu îl cânt așa cu o viteză amețitoare până când cuvintele nu se mai înțeleg. Ei colorează, eu mă ascund după fotoliu, ei se bagă în dulap, eu mă ascund în cămară și râd de mine cum stau acolo lângă ceapă și mere. Râd un râs de mamă și sunt fericită când îmi fac copiii fericiți! Ei plâng, eu îi iau în brațe, ei sunt triști, eu fac pantomimă de după dulap.

”Mami, mai fă așa, hai, mami!”

Uneori lupta lor pe timpul pe care să-l petreacă cu mine mă epuiza. Nu știam cum să fac să fiu acolo pentru amândoi. Știu, unele mame cresc câte 12 copii, dar eu sincer nu știu cum. Ai mei se ceartă care cum să stea lipit de mine când ne uităm la animale, ai mei se ceartă care să petreacă timpul special cu mami primul. Am înțeles între timp că important e ca acest timp cu ei să existe, să fie cu inimioara lor cladă și liniștită când închid ochii să se odihnească, să aibă pace și lumină acolo înăuntru și asta le dă în primul rând mami. Tati și el, dar în primul rând mami.

Eu cred că pentru a fi o mamă bună trebuie în primul rând să îți dorești asta, mult și din tot sufletul. Apoi să înveți în fiecare zi ceva despre a fi părinte. Dintr-o carte, de la un seminar, de la grădi, de la un alt părinte, de la un specialist, de la partenerul tău, de la un educator sau învățător, de la un bunic, de la o prietenă, de pe un site minunat de parenting, de la un workshop cu alte mame, de la copiii tăi. Să nu treacă o zi fără să încercăm să învățăm să fim părinți mai buni, iar atunci când greșim, pentru că inevitabil, vom face asta, atunci să ne cerem iertare de la micuții noștri și să le dăm mâna, inima și timpul nostru!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație