Vocea ta. Mamă de la prima întâlnire

“A fost cea mai frumoasă zi din viața mea” – i-a spus șoptit Paul înainte de culcare Mamei Marga. Mai auzise de la copiii, pe care îi crește de parcă ar fi ai ei, că au avut zile frumoase, când au mers cu toții la mare sau la munte, dar niciodată nicio zi nu s-a ridicat la rangul de ”cea mai”. Astăzi nici măcar nu ieșiseră din curtea casei. Ce ingrediente a avut în plus această zi de și-a luat locul fruntaș în inima unui copil?

Să câștigi fericirea și zâmbetul copiilor nu poate fi atât de greu, dar dacă acei copii poartă bagajul ”fără părinți” după ei, fericirea lor pare mereu un pic umbrită. Sunt 11 și cresc ca frații într-o casă mare cu o curte verde și încăpătoare. Casa e roz, iar dormitoarele sunt cu pereți pictați cu eroi aleși de ei. Prințesa Sofia, Justin Bieber, Mikey Mouse încap bine sub același acoperiș, la fel cum încap și micii lor fani.

Curtea însă aduce o senzație tristă. Un zid lung de 40 de metri și înalt de 2 stă pe jumătate gri de culoarea betonului și pe jumătate bleu spălăcit cu un desen cândva frumos al unui acvariu plin cu pești, raci și caracatițe. De multă vreme își aștepta rândul la a fi înveselit, dar suprafața mare și timpul nu au fost de partea lui. Nici când le-a pășit pragul însuși Prințul Charles în vizita sa la București, gardul nu a fost o prioritate.

Până recent, când, de 1 mai muncitoresc, un grup de voluntari de la Opera Comică pentru Copii a renunțat la tradiționala excursie la mare, sau la plimbările cu bicicleta în parc, sau la simpla trândăveală dintr-o zi liberă și a venit înarmat cu pensule și culori pentru a aduce în curte personajele spectacolelor de la Operă. Sunt binecunoscute personajele căci copiii merg cel puțin o dată pe lună la Opera Comică pentru Copii.
Nu au avut nevoie de invitație. Cei mici au luat câte un trafalet, cei mari câte o pensulă și treaba a început. Mai întâi cu reîmprospătarea desenului existent, vechi de peste un deceniu și jumătate, spălat de nenumărate ploi și ninsori, decolorat de nenumărate ultraviolete și pătat de nenumărate șuturi în poartă cu mingea.

Nu a trecut mult și copiii i-au atribuit uneia dintre voluntare, șefa de șantier, numele de ”mamă”. E surprinzător pentru un necunoscut să fie numit ”mamă” de la prima întâlnire, dar așa sunt ei, copiii din casă, gata să o considere mamă pe oricine le acordă afecțiune. Locul acela din suflet pe care îl are alocat fiecare copil mamei lui este ocupat la copiii aceștia de sute de mame și cu cât crește numărul lor, cu atât golul, paradoxal, se face mai mare.

Și i-a rămas numele ”mamă-pictoriță” toată săptămâna, cât a venit la Casa Sf. Gabriel, însoțită de artistul Plastic Viorel Crăciun, autorul personajelor din afișele Operei Comice pentru Copii, și alți artiști voluntari.

Cine nu a prins instrumente pentru desen a luat instrumente de grătar, căci unu mai trebuie cinstit și el. Iar cu cât se colora zidul, cu atât se rumeneau carnea și legumele. Masă lungă a apărut în curte și 30 de suflete, pe alocuri cu vopsea pe haine, s-au așezat la masă. Copiii nu știau cum să se așeze mai aproape de cei cu care au pictat cot la cot, dacă nu prindeau locul de alături, următorul loc de onoare era vizavi, căci așa își puteau privi atent oaspeții și învăța maniere. Un obicei al lor nedeclarat.

”A fost cea mai frumoasă zi din viața mea” – a zis Paul înainte de culcare în acea seară.
Iar ziua s-a prelungit pe o săptămână, căci un zid de 40 de metri nu se acoperă într-un unu mai. Așa că, imediat ce lăsau ghiozdanele cu cărți în camere, copiii își puneau tricou și pantaloni buni de pătat și ieșeau în curte la ajutor. Cătălin, unul dintre cei mai năzdrăvani ai casei, a fost de nerecunoscut toată săptămâna, era primul care își găsea de lucru la zid și ultimul care lăsa pensula.

Când gardul a fost aproape complet acoperit cu imagini din „Jack și vrejul de fasole”, „Spărgătorul de nuci”, „Hansel și Gretel”, „Fetița cu chibrituri”, „Micuța Dorothy”, Paul din nou a scos o replică memorabilă: ”de acum, vreau să dorm de prânz în curte, să fiu alături de noii mei prieteni”. Paul mai are un motiv întemeiat să-și facă un culcuș afară, căci prietenii de la Operă au plantat și două magnolii. Așa că, poate nu anul acesta, dar la anul cu siguranță va fi bătaie pe umbra lor înflorită.

Și ”mama-pictoriță”, Miriam Aldea a adunat emoții în zilele petrecute cu copiii: ”În momentul în care intri în mediul unor copii a căror idee despre familie este lărgită la un număr mărit de oameni și te și acceptă în familia lor numindu-te ”mamă”, începi să îți însușești această titulatură. Timp de o săptămână m-am simțit ca o mamă pentru piticii din Casa Sf Gabriel: grijulie, protectoare, cea care le dă încredere în ei și care capătă încredere alături de ei. Sunt niște copii superbi, foarte implicați în ceea ce le place să facă, educați, înțelegători. M-a impresionat profund modul în care s-au dedicat picturii și sunt sigură că așa cum au lucrat cot la cot cu noi, tot așa vor pune cărămidă cu cărămidă în structura care-i va defini ca oameni minunați în devenire”

Alături de ea, Viorel Crăciun, cel care a trasat schițele pe zid și i-a ghidat blând pe copii în lumea culorilor, a fost impresionat de două lucruri în perioada în care a venit zi de zi la casa Sf. Gabriel de la Fundația FARA. ”Paul, unul dintre pitici a spus în prima zi că a fost cea mai frumoasă zi din viața lui. Poate mulți dintre noi nici nu mai acordăm atenție unor lucruri aproape banale – practic nu am făcut decât să redăm culoare unui zid aproape șters. Al doilea lucru mi l-a spus Cătălin, unul dintre cei mai mari dintre puștii din Casa Sf. Gabriel, mi-a mărturisit că i-ar plăcea să facă pictură, dacă nu acum la școală, poate la liceu sau, de ce nu, la facultate și m-a întrebat dacă nu ar putea să lucreze cu mine. E foarte frumos și aproape flatant să-ți spună un copil că munca ta îi dă un sens. E probabil cel mai frumos ”mulțumesc” pe care cineva îl poate primi vreodată”.

”A fost cea mai frumoasă zi din viața mea” – a zis Paul înainte de culcare în seara de unu mai. Cum e cea mai frumoasă zi din viața unui copil? Pentru Paul a avut culoare și a mirosit a grătar, și a sunat a voci de prieteni.

Intră în conversație