Vocea ta: Mame şi maşini

Despre parcare, ambulanțe, mame și mașini

Am cel mai sinistru loc de parcare, atâta e de înghesuit încât mă rog de câte ori ajung acasă să nu găsesc niciun vecin parcat lângă mine, că trebuie să fac manevre de prestidigitator ca să pun mașina pe locul ei.

Motiv pentru care mă stresez și enervez zilnic.

În special pentru felul în care își parchează mașina vecinul din dreapta mea. Băi nene, numai în poziții tâmpite, numai într-o dungă, parcă de-al naibii, ca să îmi pună mie măiestria la încercare.

De luni bune tot așa o ținem. Eu vin frumușel, intru pe alee elegant și văd ori botul, ori spatele albăstrui al mașinii din dreapta, ba în diagonală, ba cu cracii în sus, ba cu mâinile sub pernă, ba într-o rână, ca la somn, știți?

Și așa mă apucă o serie de înjurături și de porcăieli de mi se face rușine auzindu-mi gândurile.

Până într-o zi… când am descoperit că vecinul e o vecină!

Iar vecina are un copil mic, cred că are acum cam un anișor.

Și am plecat la serviciu, la ora dimineții, iar pe alee era o salvare. În care se afla copilașul și vecina cu un gentălău uriaș și mare agitație în jur. Iar salvarea a plecat țiuind sfâșietor, iar vecina s-a suit în mașina albastră din dreapta mea, țâșnind după salvare.

Și mi-a fost și mai rușine de gândurile mele.

Așa că, atunci când mi-e mai greu în trafic și mai văd câte o femeie zbuciumată neștiind încotro s-o apuce, mă gândesc la faptul că, doamne ferește, femeia aia aleargă după puiul ei. Și să o las, să o înțeleg, să-mi aduc aminte că oricând aș putea fi și eu o leoaică hăituită.

Aveți maximă prioritate, mamelor! În toate!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație