Vocea ta: Măricel şi atât

Copilul meu cel măricel

Copilul meu a decis că NU VREA SĂ FIE MARE! M-a anunțat foarte serios că el vrea să rămână măricel și-atât.

Este o decizie înțeleaptă, păcat că nu poate opri și timpul. Măcar nu se grăbește să crească, așa cum am făcut eu. Însă, îmi dau seama că deja a crescut! O astfel de decizie, este o decizie matură și asta mă întristează puțin.
Noi, adulții, mereu ne trezim spunând: „Ce n-aș da să mai fiu la mama fată / băiat?!” sau „De ce nu mai sunt copil?”

Ne-a luat mult timp să realizăm ce am pierdut grăbindu-ne să creștem

Și asta în timp ce blondului meu nu i-a luat decât trei ani și cinci luni. Cum de-a ajuns la concluzia asta, n-am habar?! Dar cred că am făcut eu ceva! Altfel nu pot să-mi explic.
Probabil faptul că, în timpul săptămânii, petrec puțin timp cu el și nu ne ajung trei ore – trei ore jumătate ca să ne săturăm unul de altul. Este clar că a început să conștientizeze timpul. Și-mi este clar că ceva l-a nemulțumit, uitându-se la viața mea.
Deși mă străduiesc din răsputeri, să nu mă ocup de treburile casnice: gătit, spălat, călcat, când sunt cu el, se pare, totuși, că ceva nu fac bine.

Nu am pus niciodată preț pe curățenie în casă, versus distracție

Și dacă vreodată a fost nevoie să facem vreo „curățenie de urgenta” am făcut-o sub formă de joc, împreună, atunci când s-a spart vreo cană sau s-a vărsat ceva. De asemenea, nu mi-a plăcut niciodată să îl las să se joace singur și eu să stau în bucătărie, gătind „feluri complicate de mâncăruri”. Prefer să fac ceva simplu, rapid și, în general, prefer să gătesc când el doarme.

Vreau să ne bucurăm amândoi de copilăria lui. E mult mai amuzant să mergem în parc să căutăm gândăcei, furnicuţe și melci sau să ne plimbăm cu trotinete și biciclete. Îmi place să mă prostesc cu el și să mergem pe stradă în pași de luptători de sumo sau să sărim în toate bălțile, mari sau mici, sau să ne întrecem până la intrarea în parc sau să-mi umflu obrajii și el să-mi apese până fac explozie sau să ne batem cu perne sau…

Oare să fie din cauză că uneori îmi las intenționat portofelul acasă, ca să nu cădem pradă tentațiilor din jurul parcurilor sau chiar din parcuri și atunci când îmi cere ceva pot să „mint NE-vinovat” că am uitat portofelul acasă?

Dar cred că ar fi destul de complicat pentru mintea inocentă a unui copil să se gândească că mami muncește mult și după ce că nu are timp să stea cu el, nici bani nu prea are. O avea el o inteligenta nativă de invidiat, dar nu are cunoștințele necesare să facă astfel de analogii. Sper!

Trăiește clipa

În timp ce scriu acest text, îmi dau seama că, poate, până acum am gândit greșit. Poate că, de fapt, lui îi place mult să fie măricel și îi place cum ne distrăm ACUM. Poate, pur și simplu, trăiește clipa! Și încearcă să-mi spună că vrea tot timpul să ne distrăm așa. Si azi și mâine și întotdeauna.
Poate că nu am făcut ceva greșit, ci am făcut ceva bine, ceva ce îi place mult.
DA! Asta trebuie să fie! Și atunci spun și eu că vreau să rămână măricel!

Și așa mi se pare că timpul zboară și deja îmi este dor de bebelușul meu. Nici nu vreau să mă gândesc că în curându’ apropiat nu voi mai fi tovarășul lui de joacă favorit.

Vreau să fim amândoi măricei și atât!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație