Nevoia copiilor de a corespunde și nevoia noastră acută de a-i proteja
De cele mai multe ori, ne este frică de gândul că ai noștri copii vor fi împinși de puterea unui grup spre activități nu tocmai benefice lor, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau de substanțe halucinogene. Și trăim cu frica asta de când fac primii pași, moment în care începem să simțim desprinderea de noi, până când fac primul pas singuri, în lume, fără noi, dar alături de prieteni, de data aceasta.
De ce trăim cu frica aceasta?
Pentru că și noi am trecut prin etapa asta și unii dintre noi știu foarte bine că au scăpat, atâta tot, foarte puțini păzindu-se prin decizii conștiente, la momentul respectiv. Toți știm că ne-am dorit atenția unui grup sau a unei persoane și am fost în stare să facem anumite ”compromisuri” (pun între ghilimele, pentru că eu înțeleg altceva prin compromis) pentru a ne atinge scopul.
Și ce mai conștientizăm, de fapt, de ce ne sporește teama față de copiii noștri?
Știm bine că încă ne străduim să corespundem unei societăți, că încă ne pasă de ceea ce cred alții despre noi, că încă luptăm cu brațele goale și însângerate de atâta trudă să facem parte dintr-o paradigmă. Știm bine că facem lucruri care nu ne aduc nici fericire, nici onoare, dar TREBUIE să fim ca ceilalți. Facem eforturi să fim diferiți cu noi, cu copiii noștri, dar sfârșim tot în dorința de a face parte din alt grup, grupul celor care își cresc corect copiii, care mănâncă sănătos, postând pe rețele de socializare atât rezultatele noastre deosebite, cât și aruncând cu noroi în ceilalți, transformându-ne in detectivi de parc, gradiniță, școală.
Ați spune și ce e rău în asta? Este nevoie să se formeze astfel de grupuri, care să îi inspire și pe ceilalți, nu? Este vorba despre apartenență. Trebuie să aparținem unui grup, nu?
Ei bine, nu! Apartenența poate fi și la grupul oamenilor mulțumiți de sine, care intră într-o competiție cu sinele și atât, în dorința de a obține echilibrul interior. Cât despre grupurile inspiraționale, credeți-mă, un om echilibrat inspiră fără a face mare vâlvă, prin fix naturalețea, calmul, căldura pe care o emană.
De ce e periculoasă tendința de a corespunde, în special, la copii?
Pentru că îi educăm să ne asculte (să facă ce le zicem noi, omorându-le motivația intrinsecă, creativitatea, instinctul), să corespundă cuiva. Iar frica că ei își vor dori să corespundă unui grup sau cerințelor unei persoane, nu tocmai benefice pentru ei, este reală. Dacă părinții le cer copiilor să facă ceea ce li se spune, o fac cu cele mai bune intenții ( de cele mai multe ori), dar în viață vor întâlni alte persoane care le vor cere să facă ce vor ele, dar nu în beneficiul lor. Ce vor face copiii obișnuiți să asculte de cineva? Copiii care nu mai au încredere în instinctul lor, în simțirile lor? Vor asculta! Iar adaptarea la o societate bolnava nu este semn de sănătate!
Povestea de mai jos este una reală:
Două adolescente au fost abordate de un băiat cunoscut, dar mai mare decât ele. Au fost atrase într-un loc pustiu. Una dintre fete a simțit că ceva nu este în regulă și a plecat acasă, cealaltă a povestit ulterior că și ea a simțit ca nu este tocmai în regulă, dar a crezut că se înșeală, pentru că părinții ei îi spuneau mereu că nu este în stare să facă nimic singură, că nu este în stare să gândească pentru ea, mai bine să asculte de ei, că altfel sigur greșește. A mai spus că mereu s-a bazat pe ceilalți în luarea deciziilor, pe părinți, bunici, profesori, iar acum pe anturaj.
Trist, dar adevărat!
Dacă, totuși, nevoia de a corespunde nu ne dă pace, haideți să corespundem de acum înainte celei mai bune variante a propriei persoane și atât.
Citește și:
Nu-ţi face griji. Fii fericit!
Și voi vă faceți muuulte griji?
