„Ah, mămica mea, tu mirosezi mai frumos ca o floare!”

Denisa Tache

Credeam că, dacă sunt mamă de băiat, sunt mai norocoasă pentru că nu trebuie să stau să negociez ținute şi accesorii. Întotdeauna am crezut că asortarea culorilor şi schimbatul hainelor de câteva ori înainte de a ieşi din casă este strict o preocupare rezervată fetelor. Vai, ce m-am înşelat!

De vreo câteva zile, băiatul meu nu mai poate iesi pe uşă îmbrăcat cum vreau eu sau, mai corect spus, cu ce aleg eu. În general, asortez culorile destul de corect, întotdeauna am avut grijă să nu-l îmbrac într-un curcubeu, dar m-am ghidat şi după nevoia de a asorta hainele şi încălţămintea la temperaturile de afară.

Pentru el, nu contează cum este afară: că este cald, că plouă sau că bate vântul. La el contează doar să asorteze culorile chiloţilor cu şosetele sau / şi cu tricoul, iar cizmele de ploaie merg pe orice vreme, atunci când nu are chef de sandale de plajă. Şi, da, avem probleme doar la ieşitul pe stradă, pentru că acasă blondul preferă o ţinută lejeră:

– Aşa ca Mowgli, mama, să-mi respire pielea…

Cel puţin, în desene animate Mowgli purta un fel de chiloţi, blondul nu are nevoie. Aşa a fost dintotdeauna, şi-a dorit libertate deplină. Uneori solicită această „libertate deplină” şi pe stradă. Eeeh, aici mai protestez şi cedez la toate hainele, dar insist la păstrarea chiloţilor. Ce-i drept, de când este preocupat de modă, nu mai doreşte să-i fluture vântul printre picioare şi a devenit atent la părerea celor din jur, nu a mea.

Într-o seară, pe când sortam hainele pentru a doua zi la grădiniţă am găsit un papion, pe care îl declaraserăm pierdut de câteva luni. Blondul a zis că va merge cu el la grădiniţă şi că va dormi cu el la prânz şi:

– Ce crezi se potriveşte la papion masca lui Darth Vader?
– Nu prea, dar cu siguranţă va fi haios şi, dacă ţie îţi place, de ce nu?
– Da’ cu mănuşa de box?
– Mănuşa de box iese din discuţie, pentru că nu este un obiect potrivit pentru grădiniţă.
– Atunci nu mai vreau nici masca.
– Ok, tu decizi.

Am terminat de aranjat lucrurile şi ale mele şi ale lui şi după indeplinirea ritualului de fiecare seară, ne-am dus la pat. În timp ce eu citeam la cerere „Cartea Junglei”, pe el îl frământau gânduri importante:

– Mama, da’ ce crezi că vor spune colegii de papionul meu?
– Cred că vor aprecia fie eleganţa ta – fetele, fie pe Thomas-ul de pe paion – băieţii.
– Da’, dar ce vor zice?
– Nu am de unde să ştiu, dar vei afla mâine.
– Crezi că o să le placă?
– Da, aşa cred
– Dar domnişoara?
– Ce-i cu domnişoara?
– Ea ce o să zică?
– Nu ştiu, tot mâine vei afla.
– Cât mai durează până mâine?
– Mâine vine după azi, adică azi se termină odată cu somnul nostru şi când ne vom trezi va fi mâine.
– Deci mai e puţin?
– Da
– Ce bine, de abia aştept să aud ce spun colegii şi domnişoara!
– Vrei să stingem lumina şi să ne culcăm, ca să vină mâine mai repede?
– Da, da…

Şi a venit mâine.

Eu eram în bucătărie, pregătind micul dejun, el dormea încă. Sau cel puţin aşa credeam eu. Brusc uşa de la bucătărie se trânteşte de perete:

– Mămica mea, ce mă fac eu? Nu ştiu ce să mă fac?
– Bună dimineaţa şi ţie, cu ce te pot ajuta?
– Tricoul nu se potriveşte cu papionul şi nu ştiu dacă la grădiniţă am vreun tricou potrivit pentru papion.
– Vrei să te ajut să alegem alte tricouri?
– Da şi alţi pantaloni.
– Ok…

Ajung la el în cameră: HAOS! 70% din şifonier era gol şi toate hainele erau in mijlocul camerei, răscolite serios.

– Uite vezi? Nu am nimic cu ce să mă îmbrac!

Mă gândeam că eu n-am reuşit niciodată să fac un astfel de haos, dar poate că nu mai ţin minte, deci ar fi mai bine să nu uit să o întreb pe mama eu cum îmi alegeam hainele la patru ani.
În timp ce eu nu ştiam ce să zic sau să fac, el a ales din maldărul de haine o pereche de pantaloni de casă şi un tricou cu mânecă lungă:

– Astea merg, mama, vezi sunt albastre.
– E adevărat că sunt albastre, dar sunt cam groase, iar pantalonii sunt de casă, dar, dacă vrei, poţi să-i porţi în clasă azi la grădiniţă.
– Da, aştia rămân, mă duc să-i pun în ghiozdan, tu caută-mi un tricou, pantaloni de stradă şi-un tricou de clasă, cu verde, da?
– Încerc.

Pantalonii nu au trecut de nici un test.

I-am ales câteva haine: trei tricouri au fost eliminate înainte de probă, două au fost probate şi acceptate. Pantalonii, în schimb, nu au trecut de nici un test: „sunt verzi” (păi nu ceruse el cu verde?!) aşa că a extras din grămada de haine niste jeans.

– Vezi, asta trebuia să cauţi!

Am ridicat din umeri, i-am spus că mă bucur că ştie ce vrea şi că aş vrea să ne îmbrăcăm şi să plecăm spre grădiniţă, pentru că deja era târziu. Şi am ajuns la încălţăminte!
– Dă-mi, te rog, cizmele alea.
– Nu plouă.
– Eu pe ele le vreau, doar ele merg la papion sunt lucioase si cu galben şi albastru…

În câteva secunde, era cu ele în picioare şi se admira în oglindă. Îl întreb dacă e mulţumit, răspunde afirmativ şi ieşim pe uşă. N-apuc să încui uşa, că aud:

– Mama, cred că sandalele merg mai bine cu papionul, nu pot să merg cu cizmele, au prea mult galben.
– Mai devreme ai făcut o alegere şi ai fost mulţumit, ce s-a schimbat între timp?
– Mama, sandalele au albastru cu verde, asta s-a întâmplat. Vreaaaauuu sandalele!!!
– Ok, hai să te schimbi

”Mirosezi mai frumos ca o floare!”

Şi sandalele le-am schimbat. Până la urmă a ales o pereche de pantofi: „Sunt clasici, mama, merg la eleganţă” (în gând ceream răbdare şi înţelepciune!)
Reuşim să plecăm şi în lift:

– Mama… şi totuşi cizmele mergeau mai bine…. (nu am spus nimic, doar m-am uitat la el, încercând să zâmbesc înţelegător) Dar rămân cu eleganţa!, continuă el…
– Mă bucur că te-ai liniştit şi că eşti multumit, în sfârşit! (asta mi-a ieşit natural şi din suflet, dar sunt puţin îngrijorată de privirea pe care i-o aruncasem mai devreme)

Totuşi, viaţa mea este un pic mai uşoară, decât a mamelor de fetiţe pentru că  nu-i place să se pieptene, deşi are plete şi nici nu-şi doreşte să se fardeze sau să-şi facă unghiile cu ojă. Iar când vine vorba de parfum, îmi cere să-l iau în braţe şi se mulţumeşte doar să mă miroasă:
– Ah, mămica mea, tu mirosezi mai frumos ca o floare!
Sincer spun, după ce-mi face astfel de complimente, nu-mi prea vine să-i corectez greşelile de limbaj, am totuşi grija să-i mulţumesc de fiecare dată şi după ce trece momentul stăm puţin de vorbă şi despre limbaj.

Acum, tot ce sper este ca toată această agitaţie cu moda şi culorile şi asortarea şi… este doar o perioadă trecătoare, ca atâtea altele de până acum, care vine, „calcă totul în picioare” şi pleacă fără urmări prea grave, doar nervii mei vor fi uşor şifonaţi, dar cui îi mai pasă? Cu siguranţă vom reuşi să învăţăm lecţii importante şi din această etapă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa