Vocea ta. Am ajuns să o apreciez pe mama doar după ce am născut

Înainte să fiu mamă, nu înțelegeam anumite lucruri…

Este foarte interesantă viața asta. Este de-a dreptul ironic cum ni se întâmplă nouă, oamenilor, toate lucrurile!

Până când devii părinte, habar nu ai, dar chiar HABAR NU AI  câte au făcut părinții tăi pentru tine.

Iei totul “de bun”, adică așa ți se pare normal să fie.

Este de la sine înțeles că mama nu avea altă treabă pe lume decât să te susțină și fie alături de tine în orice moment, la bine, la greu, fie zi sau noapte, minut de minut, secundă de secundă.

Nu ai cum să realizezi, pur si simplu nu există capacitatea asta a noastră, a oamenilor de dinainte de a deveni părinți, de a înțelege pe deplin că mama sau tata au și ei viața lor proprie, diferită de a noastră. Adică știi, bineînțeles, cumva la nivel semi-conștient, că și ei sunt ca și tine, au vise, iubiri, dezamăgiri, lupte, bucurii, dar nu poți să percepi efectiv.

Cumva ți se pare normal să fii tu pentru părinții tăi centrul universului și pe ei îi vezi ei doar ca pe niște stele care gravitează în jurul soarelui (adică al tău).

Nu realizezi că tot ce ești azi lor le datorezi. Crezi că ai făcut totul singur, prin propriile puteri.

Doamne, cât de greșit trăim până când conștientizăm! Momentul când devii mamă, cel puțin pentru mine a fost așa, este ca o trezire, ca o revelație. Nu știu cum să explic în cuvinte, este exact așa cum spune orbul din Biblie când îl vindecă Iisus: ”Am fost orb, dar acum văd!” Asta mi s-a întâmplat mie, adică am ajuns să mă întreb, așa dintr-odată: ”Serios, toate astea le-au făcut ai mei pentru mine? Habar nu aveam!”.

Câți dintre noi nu am spus părinților noștri, sau dacă nu am spus-o, probabil că am gândit-o la un moment dat în momentele de supărare: ”Da’ ce mare lucru ai făcut tu pentru mine?”, iar răspunsul lor a fost simplu și complet nerelevant, pentru că ceea ce au făcut era infinit mai mult: “Păi cum ce am făcut? Te-am spălat, te-am îmbrăcat, ți-am dat să mănânci, te-am dus la școală, am stat lângă tine când ai fost bolnav” și tu ai spus rece: ” Așa și? Era normal să faci asta!”.

Realizezi că te-au făcut OM, că fiecare bucățică din tine este construcția părinților tăi.

Ei da, numai când devii părinte înțelegi cu adevărat ce au făcut pentru tine. Înțelegi că nu era neapărat “normal” să facă toate astea pentru tine, ci AU ALES cu toată dragostea posibilă pe lumea asta, să răspundă tuturor nevoilor tale, de orice natură ar fi fost ele, fără să mai țină cont de nevoile lor, de cele mai multe ori. Realizezi că te-au făcut OM, că fiecare bucățică din tine este construcția părinților tăi.

Aș vrea totuși să fac o mică precizare și anume, că eu am știut mereu, la nivelul acela de semiconștientizare de care spuneam mai devreme, că mama mea e MAMA mea. Mereu am privit-o ca pe un model, adică mai bine de atât nu se putea cere de la o mamă. Doar că, aș mai vrea să-i spun acum și aici, în văzul tuturor, că m-am trezit nu demult, m-am luminat și m-am bucurat foarte tare că o am în viața mea. Am ajuns să o apreciez cu adevărat după ce am născut și sunt convinsă ca pe măsură ce va crește băiețelul meu, voi ajunge să mă minunez tot mai tare de capacitatea ei de a fi mamă.

Dar totuși, de ce spuneam că e ironică viața asta? Pentru că realizez, cu puțină tristețe în suflet, că nici copilul meu nu va conștientiza decât după ce va deveni părinte, că noi, părinții lui, am dat totul pentru el, suflet, trup, viața întreagă, cu mult drag și fără ezitare. E puțin egoistă tristețea mea, știu, dar pe bune… nu e păcat că ne trezim așa de târziu, iar unii dintre noi, poate niciodată? Dacă am ști de la început ce mult ne iubesc părinții, nu le-am spune niciodată nicio vorbă amară.

De aceea, mergeți acum și spuneți-le părinților vostri că îi iubiți, chiar dacă poate voi nu v-ați trezit cu adevărat încă!

Citește și: Iartă-mă, mamă, pentru ceea ce nu sunt!

Nu uita să ne dai un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu toate articolele noastre!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație