Vocea ta: Păstraţi-vă sinceritatea pentru voi!

Sinceritatea unora lasă răni adânci…

De ce țin unii oameni să fie sinceri până la cruzime? De ce țin să răsucească cuțitul adânc, chiar dacă „victima” este deja moartă? De ce  nu își pot ține gura închisă?

Să luăm următorul exemplu:

Am fost invitată la o petrecere restrânsă cu câțiva prieteni și cunoscuți. În total, eram vreo şaisprezece-şaptesprezece adulți și cinci copii, cu vârste între doi și opt ani, toți băieței. Printre invitați, era o femeie-mamă divorțată, mama unui băiețel de vreo trei ani. Prietenii, cei care o invitaseră la petrecere, erau prieteni ai fostului cuplu și îl invitaseră, evident, și pe fostul ei împreună cu actuala.

Cu toții ne simțeam bine. S-au discutat multe, ca la orice petrecere: despre prostiile pe care le spun copii, despre divorțuri, relații noi, vreme, muncă, vacante, s-au spus bancuri… clasic, aș zice.
Mie mi s-a părut că toată lumea se străduia ca femeia respectivă să nu sufere, să nu se simtă neglijată. Eu, una, știu că am făcut acest efort. Așa că am ținut aproape de ea… am observat-o. Era relaxată.

Acum, e adevărat că își făcuse curaj cu vreo două pahare de vin roze delicios, alături de o cană mare de cafea, care conținea o porție zdravănă de Carolan’s. Rezultatul a fost ok! Și nici nu a făcut vreo criză când cel mic a refuzat să mănânce cu ea, preferând să mănânce cu tatăl lui și cu prietena acestuia. Cred că a ales să vadă partea plină a paharului: copilul a mâncat de seară, punct!

”Hei, lasă, că în curând o să stea doar cu taică-su!”

Tatăl, prietena acestuia și băiețelul au plecat mai devreme de la petrecere. Am văzut-o cum se luptat cu lacrimile, care dădeau să îi sară din ochi, când cel mic nu a vrut să-și ia la revedere de la ea decât după intervenția tatălui. Dar m-am gândit că așa-s mamele, mai sensibile, ce știu eu?
Și când credeam că toată lumea se va relaxa cu adevărat, aud un comentariu de la un domn în vârstă de vreo șaizeci și ceva de ani, tată de fete- două fete, de peste douăzeci de ani care se pare că preferau compania mamei lor, deh, ca fetele, lăsându-l pe tată plin de frustrări într-o casă plină de „găuri”. Replica lui a fost următoarea:
– Hei, lasă, că în curând o să stea doar cu taică-su!
– Asta, chiar nu voiam să aud! răspunse ea, și s-a făcut palidă ca bluza albă pe care o purta.

Fetele domnului respectiv au ieșit din camera respectivă, instant, amândouă odată, iar soția acestuia zice:
– Spui tu asta, tată de fete fiind… și a mai zis ceva, dar n-am mai auzit pentru ca domnul a continuat:
– Eh, nu vrei tu să auzi, dar asta e realitatea! și apoi râde ca un imbecil.

Ea și-a strâns paharul de vin, a mai băut o gură, cât jumătate de pahar, a scos telefonul din buzunarul rucsacului și și-a chemat un taxi.
A plecat, după ce și-a luat la revedere de la toți invitații, cu un zâmbet amar pe buze.
A plecat singură, tristă, șocată. Cine știe ce o fi fost în sufletul ei?

Oare mai avea forța să realizeze că nu e singură? Că un comentariu de doi bani și un om prost, nu au cum să rupă o relație mamă-fiu? Că băiatul ei va rămâne pentru totdeauna băiatul ei și nimeni și nimic nu va schimba asta?

Haideți să le spunem mamelor singure, pe care niște prosti le pun la zid, că nu sunt singure!
Să le amintim că ele sunt cele mai câștigate, au aproape de sufletul lor parte de cea mai pură și sinceră dragoste din lume: dragostea copilului lor.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație