Vocea ta: Parentingul modern mă depășește. Era mai simplu cu: ”Pentru că eu sunt adultul și de-aia!”

Parentingul modern e mai complicat decât celebra replică ”Pentru că eu sunt adultul și de-aia!”, clișeul educațional cu care am fost crescuți.

Mi se pare adesea că nu mai știu pe ce lume sunt! Oi fi eu mai a(i)urită, dar în ceea ce privește parentingul, mi se pare câteodată că nu mai înțeleg nimic!

Pe de o parte, încerc să mă spăl mental de unele clișee educaționale, care sunt atât de înrădăcinate în mine, încât ies, perversele, la suprafață tocmai când îmi propun să fiu un părinte mai bun.

Mă condamn mai tare decât oricine altcineva

De exemplu, zilele trecute m-am trezit că i-am spus fiului meu: ”pentru că eu sunt adultul și de-aia!”. Desigur că nu am scos limba și nici nu mi-am bătut pumnii a ”Sâc! Sâc!”, așa cum, de altfel, o cerea replica mea.

Ce fel de adult matur, responsabil, empatic sunt eu, dacă, după o discuție (obositoare) cu copilul, o termin așa, cum se termină elefantul (adică brusc)? Nu prea îmi dau voie să greșesc și, atunci când o fac, mă condamn mai tare decât oricine altcineva. Apoi mă gândesc că-s și eu om, am și eu nervii mei, limitele mele și ar trebui să mă privesc cu mai multă clemență.

”Pentru că așa zic eu și nu mai pune atâtea întrebări!”

Păi, la câte replici de genul celei de mai sus am îngurgitat în copilărie, normal că-mi mai scapă, nu? În același pachet vin: ”Pentru că așa zic eu și nu mai pune atâtea întrebări!”, ”Pentru că așa trebuie și gata!”

Și ar mai fi, dar v-am zis că sunt perverse și acum s-au ascuns, așteptând momentul în care discut cu copiii și atunci, și numai atunci, își vor scoate colții.

Pe de altă parte, toate tehnicile moderne de parenting mă zăpăcesc.

Ba să purcedem la o educație fără pedepse și fără recompense, ba să lăudăm copilul la fiecare reușită, ba să nu-l mai lăudăm atât, că asta va duce la o demotivare a sa, să-i punem limite clare și ferme, ba să le scoatem, expunându-l la consecințe, să nu-l pedepsim, ba să-l pedepsim, să nu-l trimitem în camera lui sau la colțul de gândire/pedeapsă, ba să-l trimitem, prilej de calmare și reflecție pentru copil, ba…, ba.., ba…

Citește și: Cinci motive pentru a nu mai spune „bravo!”

Nu poate nimeni nega faptul că, în ultimii ani, s-a dezvoltat (și la noi) un trend d-ăsta de parenting, plin, bineînțeles, de terminologie de împrumut. Am citit cât de mult am putut, am vizionat tot felul de filmulețe online, am participat la conferințe, cât m-a ținut buzunarul și în funcție de ce timp am avut la dispoziție.

Practica ”de pe teren” e cu totul o altă poveste

Am învățat multe lucruri utile, tocmai din dorința de a fi o mamă (mai) bună, de a avea o relație eficientă, decentă, strânsă cu copiii mei. Întotdeauna lucrurile mi se păreau atât de simple acolo, dar practica ”de pe teren” e cu totul o altă poveste. Până la urmă, conceptele cheie ale parentingului sunt, cel puțin în viziunea mea, răbdarea și iubirea.

Citește și: 12 sfaturi pentru educaţie fără pedepse

Ele sunt cele care stau la baza unei relații minunate cu copilul. Dar, oameni fiind, ne mai pierdem uneori răbdarea. Odată, la o poveste cu copiii mei, le-am spus că răbdarea mea este ca bateria de la telefon și că mi se-ntâmplă și mie să-mi ajungă răbdarea pe roșu. Fiică-mea, minunată cum e, îmi zice: ”Păi, puneți-o la încărcat!”. Unde? Unde găsesc un încărcător de răbdare, mă puteți ajuta? Paradoxal, încărcătorul meu sunt tot ei, copiii mei: o îmbrățișare, un pupic pe năsuc, o privire, o vorbă doar, toate îmi încarcă bateria până la verde.

Cât despre iubire, aici rămân mereu cu bateria verde: niciodată, nimeni și nimic nu va scădea din iubirea mea pentru ei! Și, știți ceva? Nu numai că-i iubesc, dar îmi și place de ei! Mult de tot!

Că tot vorbim despre iubire, citiți și cum ar trebui să ne iubim copiii.

Dă-ne like și pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu cele mai utile și interesante articole pe care le publicăm!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație