Vocea ta: Peștele, concediul și vecinii

Narcisa David

Ce ne facem cu Peștele?

Ne pregǎtim de concediu. Nu mi s-a pǎrut complicat sǎ fac bagajele pentru toți membrii familiei, sǎ pun la punct toate detaliile ce țin de plecare. Nici insistențele Evei “Cât mai e pânǎ plecǎm?” nu m-au stresat. Aveam o problemǎ majorǎ: unde sǎ duc peştele cu tot cu acvariu. Este un Beta, pe care i l-am dǎruit Evei, în octombrie anul trecut de ziua ei, cu speranța cǎ va deveni responsabilǎ şi îl va hrǎni.

Dar avem vecini…

Mai multe prietene s-au oferit sǎ îl ia la ele, puteam sǎ îl duc în cartier la neamuri, însǎ îmi era lehamite sǎ cobor cu bolul, sǎ îl urc în maşinǎ și sǎ îl duc în chirie pe undeva. M-am gândit sǎ apelez la vecinii drǎguți care au doi bǎieți, aproximativ de vârsta copiilor mei. Nu mi se pare firesc sǎ știe vecinii cǎ ești plecat de acasǎ, doar în cazul în care e vorba de prietenii de ani și ani. Nici nu aveam idee la care ușǎ de pe palier trebuie sǎ sun, pentru cǎ noi nu le-am întors vizita pe care ne-au fǎcut-o imediat dupǎ ce ne-am mutat în bloc, acum cinci luni. Am ieșit pe hol: mǎ uitam la numerele de pe ușǎ, nu mǎ puteam decide unde sǎ sun; un alt vecin mi-a aratat ușa pe care o cǎutam. Am sunat, am început discuția cu vecinul care speram sǎ mǎ ajute. Nu sunt genul de om care sǎ ia pe cineva prin învǎluire sau sǎ bat apropouri, dar eram conștientǎ cǎ am nevoie de o abordare îndrǎzneațǎ, nu aveam cum sǎ știu cǎ bǎieții lui vor vrea un pește pentru o sǎptǎmânǎ. –          Bunǎ seara! –          Bunǎ seara, poftim, intrați! –          Noi plecǎm o sǎptǎmânǎ în concediu și voiam sǎ vǎ zic: puteți parca pe locul nostru. Da, prin învǎluire, dar în zona în care stǎm locurile de parcare sunt licitate la primǎrie, fiind dificilă gasirea unui loc liber. –          Da, rǎspunse vecinul drǎguț, mulțumesc! Peste douǎ zile vom pleca și noi de acasǎ! –          Aha, plecați si dvs în concediu! Asta am articulat, dar în timp ce ziceam mǎ gândeam “OK, și peștele meu?!” Am plecat încurajându-l sǎ parcheze linștit când are nevoie. Ne-am salutat și ne-am urat cele bune; cu siguranțǎ vecinul crede cǎ sunt amabilǎ. Cu rușine zic, în acest caz eram “pe interese”. Dar am trecut prin fața ușii domnului care m-a îndrumat atunci când bântuiam pe hol în cǎutarea ușii câștigǎtoare. Am sunat – din nou plinǎ de speranțǎ- doar era acasǎ, abia ce intrase. –          Bunǎ seara! Am o rugǎminte, dacǎ puteți sǎ mǎ ajutați: noi plecǎm în concediu o sǎptǎmânǎ și avem un pește… M-am oprit pentru cǎ așteptam sǎ vǎd reacția bǎrbatului ce pare a avea peste 60 de ani. Iar aceasta a fost: –          Puneți-l în congelator! –          Pǎi e viu! Mi-e milǎ sǎ îl las sǎ moarǎ! Domnul a zâmbit; l-am invitat sǎ vadǎ “monstrul”, deși n-aș fi crezut, pǎrea încântat de noua responsabilitate. Am dat instrucțiunile de hrǎnire, a plecat spunând “Sper sǎ nu vǎ dezamǎgesc, sǎ îl mai gǎsiți când vǎ întoarceți!” Din pǎcate nu am mai avut ce loc de parcare sǎ îi mai ofer; însǎ soluția gǎsitǎ, deși alambicatǎ, a dat naștere unei situații de tipul “lanț de ajutorare“ și nu a uneia de “schimb pe schimb”. Ȋi mulțumesc vecinului, al cǎrui nume nici nu îl cunosc. Ȋntr-adevǎr, conștiinta nu poate fi împǎcatǎ când aștepți rasplatǎ în schimb. UPDATE: Când ne-am ȋntors din concediu am recuperat peştele ȋn cea mai bună formă, domnul mi-a spus ca i-a ȋmprospătat apa cu cea pe care a adus-o de la izvorul din cartier. Reacţia fiică-mii: “Vecinul ăsta e chiar bun!”

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa