Vocea ta: Poveste despre alăptare

Startul nostru în alăptare n-a fost chiar de poveste…

E o poveste la timpul trecut, scrisă la rece, după ce emoțiile și oboseala au trecut de mult și au făcut loc amintirilor frumoase, pe care creierul nostru alege să le păstreze, în procesul de arhivare.

Atunci când mi s-a confirmat sarcina am avut două mari dorințe /obiective: să nasc natural și să alăptez cât de mult voi putea. Prima s-a concretizat 100%, a doua… ei bine, hai să vă povestesc.
Timp de nouă luni am făcut documentare, dar deși îmi făcusem temele, știți cum e cu potriveala de acasă, care nu e aceeași cu potriveala din târg.

În maternitate, trainingul a fost făcut pe grabă și cu forța

Așa că în prima săptămână după naștere, când nici eu și nici bebe nu prea știam pe ce lume ne aflăm, a fost haos. Știam că bebe trebuie alăptat la cerere, deci de câte ori scâncea, îl puneam la masă. Bebe nu avea un program de masă și nici nu reușea să se mufeze la sân, eu nu prea știam ce să fac, pentru că în maternitate trainingul făcut a fost pe grabă și cu forța, două vorbe aruncate despre cum să ții o pernă și copilul pe pernă, un apăsat pe sâni de mi-au ieșit ochii de durere, ăsta a fost ca să vadă asistenta respectivă că am lapte și cam atât.

Am mai mers la un medic neonatolog, acolo asistenta m-a pus să alăptez să vadă dacă fac bine ceea ce fac și mi-a mai arătat cum și ce trebuie să fac, sfaturile ei au fost mai blânde și mai clare. Dar totuși bebe nu reușea să se mufeze bine la sân. Dacă asistenta medicului neonatolog a fost o rază de speranță, medicul a lăsat mult de dorit, concluzia medicului a fost că eu exagerez și că bebe nu mănâncă pentru că avea un icter mai puternic, cauzat de o incompatibilitate de RH între mama și copil. Deci era mai leneș.

Proba cântarului

Și mi-a zis că trebuie să fac proba cântarului. Proba cântarului a fost o curată nebunie: cântărește copilul înainte de masă, cântărește copilul după masă, notează ore și grame și totul din jumătate în jumătate de oră, zi și noapte. Eram atât de stresată de acest alăptat că adormeam și visam că bebe plânge și eu îl alăptez. Și atunci când chiar plângea, nici nu mă mișcam, pentru că eu îl alăptasem în somn și credeam că visez. Repet, curată nebunie!

Am mai fost la un pediatru, recomandat de medicul ginecolog. O doamnă în vârstă, cu multe sfaturi pentru mamă, cu un program clar de alimentație pentru stimularea lactației și cu un regim alimentar care ar evita colicile bebelușului. Totul bine și frumos până când a pomenit: lapte praf. A spus ceva de genul, dacă bebe nu se satură, hai să-i dăm și un mic supliment de lapte praf și ne-a făcut o recomandare… Eu aș fi vrut să mă învețe cum să-l pun pe bebe la sân și să-l fac să stea acolo și aș mai fi vrut să îl consulte și pe bebe, ca lumea, dar medicul a ales calea ușoară: lapte praf și un consult superficial. Eu nu voiam să renunț la alăptare, îmi era frică că cadă va gusta din laptele praf nu va mai vrea să mănânce la sân, deci acest pediatru recomandat a fost șters de pe lista noastră.

Pentru că bebe nu mânca suficient, iar sânii mei produceau lapte mult mai mult decât consuma el, am început să mă mulg cu o pompă manuală și să-mi fac stocuri de lapte în congelator. Și, în timp ce încercam să găsesc un alt medic pediatru, care să vină acasă să mă vadă pe mine și bebe, mi-a trecut prin cap, că aș putea să îi dau lui bebe cu biberonul „supliment” din laptele meu, ca să fiu sigură că mănâncă, că se satură. Deja ne apropiam de o lună. Ideea mea a fost una câștigătoare, pentru noi doi. Și ca să nu fac scurtă la mână de la pompa manuală, mi-am luat o pompă electrică, Evident că era mai bine să tragă din biberon, decât de la sân, așa că la sân îl puneam din ce în ce mai puțin. Bebe își cam stabilise un program de masă: la trei ore. Era mai liniște, lucrurile se mai calmaseră pentru amândoi. Eram fericită.

Bebe creștea ca Făt-Frumos și în greutate, dar mai ales în lungime. Printr-o prietenă buna am reușit să găsesc un medic pediatru minunat, care a venit acasă. Atunci când a venit, bebe dormea, așa că a început consultul cu mine. S-a uitat pe regimul pe care îl primisem de la medicul pediatru recomandat de ginecolog. Nu a comentat, doar că a spus că ea ar face câteva schimbări. Și că alegerea îmi aparține. Și mi-a explicat logic cum funcționează alăptarea și regimul alimentar. A insistat, însă să beau 3-4 litri de ceai făcut din anason, fenicul și chimen. M-a ajutat și la lactație și l-a ajutat pe bebe cu colicii. S-a trezit bebe și evident l-am pus la sân, îi era foame. Nici n-a apucat bebe să deschidă bine gura, când aud medicul:

– Are frenul lingual scurt! De aia nu mănâncă bine!

Nici nu știam ce-i aia. Mi-a recomandat să continui să încerc să-l alăptez la sân, însă să mă și mulg în continuare. După ce bebe s-a liniștit și a fost consultat, mi-a zis cum să procedăm în continuare. Mi-a explicat ce înseamnă fren lingual: „ața” de sub limbă, cea care unește limba de mandibulă și care în cazul lui se prelungea până în vârful limbii. Și mi-a spus:
– Doamnă, vă rog să încercați să țineți limba lipită de mandibulă și să trageți din tetina biberonului.
Nu am reușit să mă mufez la biberon.

Parcă îl apucasem pe Dumnezeu de picior!

În sfârșit, știam care este problema! Și nu eram nici eu nebună și nici bebe defect. Când bebe a împlinit două luni, am rezolvat problema, în câteva secunde la Spitalul Grigore Alexandrescu. Nu a curs sânge, nu a țipat de durere, în schimb eu am leșinat de emoție. Când am văzut puiul meu de om, întins pe o masă chirurgicală de adult și un medic chirurg, un stagiar și două asistente s-a pus în jurul lui, am cedat.
– Deh, doamnă, așa e și la nașteri: leșină bărbații, iar când vine vorba de copii, leșină mamele, îmi zicea o asistentă în timp ce mă stropea cu apă pe față.

Deși problema se rezolvase bebe a devenit între timp puturos și prefera biberonul în locul sânului, așa că am continuat să mă mulg și să-i dau să mănânce cu biberonul. Și am făcut asta până la șase luni și o săptămână, când s-a închis fabrica. Pediatrul copilului mă felicita de fiecare dată pentru că nu am renunțat la „alăptat”, deși nu era chiar alăptat. E adevărat că era mai greu cu deplasările și noaptea, însă m-a adaptat foarte ușor la programul lui bebe și mai este adevărat că din totdeauna nu am avut nevoie de prea mult somn, 4-5 ore pe noapte îmi sunt suficiente. Așa că la cea mai mică foială a lui bebe, mă ridicam, mă mulgeam și eram gata când bebe își cerea laptele.

Prima excursie am făcut-o cu bebe la trei luni. Și așa cum alte mămici alăptează în vamă sau în mașină, așa m-am muls și eu. În această primă excursie bebe a avut un puseu de creștere, când ritualul nostru frumos de masă odată la trei ore s-a stricat. Așa că am revenit la masă din jumătate în jumătate de oră, de nu mai știam de unde să cumpăr baterii pentru pompă. Era ceva de genul: bebe sugea la un sân și eu mă mulgeam la celălalt.
Acum sunt foarte mândră de mine și de realizarea mea, iar bebe a crescut mare, mă rog, măricel cum spune el și este sănătos.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație