Vocea ta. Prima febră și prima iritație la fund a copilului meu mi-au înmuiat picioarele

M-am pregătit pentru meseria de mamă cât pentru bac și admiterea la facultate la un loc. Nu cred că mi-a scăpat ceva din cărțile de îngrijire a bebelușului. Am citit cât de mult am putut, am participat la cursuri de puericultură, am stat de vorbă cu mămici și cu câțiva prieteni medici. La teorie eram as. Când a apărut copilul, evident că am realizat că multe dintre cele citite nu aveau să mă ajute la ceva vreodată, altele s-au dovedit fix pe dos, iar informațiile de bază, esențiale pentru o proaspăt mămică, au fost anulate de panică.

Acest articol conține prezentare de produs

Fetița mea a făcut prima febră la șase luni. În timpul nopții, am simțit-o agitată și, când am pus mâna pe ea, mi-am dat seama că arde. L-am trezit repede pe soțul meu, iar în secunda următoare în mintea mea s-a creat un mare gol. Am pus copilul pe pat, am simțit cum mi se înmoaie picioarele și nu am fost în stare să fac nimic. Simțeam că inima o ia la goană, știam că trebuie să fac ceva, să ajut cumva copilul. Dar cum? I-am luat temperatura. 39,4. M-am dus la cutia cu medicamente, m-am uitat lung la antitermice și pur și simplu nu am știut ce să fac cu ele. Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu o zi cum se administrează antitermicele la bebeluși, i-aș fi spus toată teoria. Acum, nu mai știam nimic. Soțul meu, cârpă și el. Și-a amintit de la cursul de puericultură că trebuie dezbrăcat copilul, așa că i-a dat repede hăinuțele jos și a lăsat-o în scutec. Apoi a deschis geamul și în câteva minute eram în mașină, în drum spre spital. ”Ce i-ați dat?”, ne-a întrebat doctorul după ce i-a luat temperatura. (Îi scăzuse sub 39 după ce am scos-o la aer.) ”Nimic”, am răspuns, cu picioarele încă tremurând? ”Nimiiic? Niciun antitermic când ați văzut că are peste 39?” M-am simțit cea mai proastă mamă din lume. Proastă în toate sensurile acestui cuvânt. Dar creierul meu efectiv se blocase și nu am fost în stare să îi acord un minim ajutor copilului meu. S-a dovedit că febra era de la banalul roșu în gât.

Cel de-al doilea moment când mintea mi s-a golit de neuroni a fost când fetița s-a iritat la fund. S-a petrecut totul foarte repede, după câteva scaune acide provocate de o alergie alimentară pe care aveam s-o descoperim mai târziu. A început cu o ușoară roșeață care, în câteva ore, s-a transformat în rană. Ea era nervoasă, agitată, era clar că suferea, iar când am descoperit cauza am văzut negru în fața ochilor. Era ora 20, eram singură acasă (nu că soțul s-ar fi dovedit mai breaz), picioarele mi s-au înmuiat din nou și inima a luat-o la goană. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe pediatru. La întâlnirile anterioare, și-a dat seama că sunt o persoană normală și, cât de cât, inteligentă. Discuția din acea seară i-a arătat că se înșelase. Lucrurile au decurs cam așa:

-Bună seara, domnul doctor! Sunt X, mă scuzați că vă deranjez, dar fata mea e roșie toată, ce să îi fac? La ce spital să o duc la ora asta?

– Cum e roșie, doamnă? Are febră?

-Nu, are iritații, bube mici și roșii, o dor, o mănâncă, e agitată.

S-a umflat pe undeva? Respiră greu? Are urechile roșii? (se temea de o reacție alergică puternică)

-Nu, nu are nicio umflătură la fund și respiră bine.

-La fund? Doar la fund e roșie? Doamnă, copilul are iritație de scutec?

– Nu de scutec, de fund (continuu eu, din ce în ce mai inteligentă)

– Doamnă, ați spus că e roșie toată. Să înțeleg că e roșie doar în zona feselor?

-A, da, doar acolo.

Mi-a recomandat s-o dau cu o cremă specială pentru așa ceva, Cutaden Bebe, și mi-a zis că nu e cazul să merg la niciun spital, că nu e nicio urgență și că, cel mai probabil, după câteva tratamente locale fundul bebelușului va fi ca înainte. Un alt sfat a fost acela de a o lăsa cât mai mult în fundul gol până se vindecă și m-a rugat să îi trimit și o poză cu zona afectată. După ce am încheiat conversația cu el mi-am zis că e un medic tare slab și că nu m-a luat în serios. Acum îmi vine să râd, atunci eram tare speriată și, cum am mai spus, cu neuronii în vacanță. Evident, după prima aplicare a Cutaden Bebe iritația a bătut în retragere, picioarele mele s-au oprit din tremurat, iar mintea s-a întors acasă.

Cele două momente mi-au arătat cât de ușor ne pierdem rațiunea, ca mame, atunci când copilului nu îi este bine. Cât de mult ne sperie neprevăzutul și cât de mult ne doare durerea lui. În primul an de viață al copilului meu, eu am picat cu brio testul rațiunii. Și acum, după patru ani și încă un copil, am momente de panică atunci când copiilor nu le e bine și încă îmi tremură picioarele când fac febră mare. Pediatrul lor pare că înțelege, de multe ori îi cer scuze după ce îi adresez întrebări izvorâte din puțul gândirii de mamă panicată. Îmi spune tot timpul să stau liniștită, că majoritatea mamelor sunt așa, și că, evident, se poate și mai rău.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație