Sunt milioane de motive pentru care oamenii aleg – conștient sau inconștient – să aibă un copil.
Gândul pe care o mamă îl nutrește atunci când dorește să rămână însărcinată sau când află că a ramas însărcinată poate fi atât de puternic, atât de încărcat energetic, încât să-și pună pecetea pe nucleul personalității copilului și pe drumul lui in viață. Deși copilul nu aude direct acest mesaj, mesajul ajunge în ființa lui.
- CITEȘTE ȘI: Copilul meu. Totul meu.
Gândul poate fi clar și conștient sau difuz și neconștientizat. Forța lui vine din puterea emoției care i se asociază.
„Dacă voi avea un copil, voi fi fericită.”
Copilul primește încă dinainte de a veni pe lume misiunea grea, poate imposibilă, de a-și face mama fericită. De fapt, cu cât se va stradui mai tare – și chiar se va strădui! – cu atât mai puțin vor fi fericiți și mama si copilul. Apoi, copilul va încerca, după modelul de relație asimilat, să-i facă si pe altii fericiți; poate pe toată lumea…
„Un copil mă va face un om complet.”
Copilul se naște sub auspiciul incompletitudinii. El va fi o parte dintr-un intreg care, urmand a fie lipita la altă parte din intreg va crea intregul. Sunt probabil acei copii care vor locui cu parintii foarte multi ani străduindu-se mereu si sa se adapteze cerințelor acestora si sa se desprindă… Posibil ca acest copil sa fie mereu un om foarte slab sau dimpotrivă, să compenseze „întregirea” in planul fizic si să fie prea gras.
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta: Aș respira în locul tău, copilul meu!
„Copilul ne va ține împreună.”
Este una dintre replicile pe care și-o pot spune doi adulți care nu reușesc ei sa țină relația lor.
Toată povara relatiei lor e pusă pe umerii copilului. Este copilul care, obișnuit sa care mult in spate, sa care chestii care nu ii apartin, va prelua in spinare problemele tuturor. Si, fie ca se va simti victima si se va plange mereu de asta, fie ca se va considera bun si fericit cu asta, nu prea va fi loc in viata lui si pentru el. Probabil va avea probleme cu coloana.
„Copilul va avea grijă de mine.”
Părintele acesta nu a avut niciodată un părinte cu adevărat. Fără să-și dea seama, îl caută oriunde, sperând să-l găsească până și în copil. Copilul va fi un mic adult care va avea grijă de mama lui uitând de el însuși.
CITEȘTE ȘI: Copilul nu se crește pentru a-ți fi de ajutor la bătrânețe
„Vreau să am un copil ca să îl fac fericit.”
Sună bine, nu-i asa? Acest deziderat vine însă de obicei din golul imens al propriei copilării și caută să se umple prin fericirea copilului. Copilul primește sarcina de a fi mereu fericit, iar emoțiile lui considerate negative nu vor fi primite de catre mama lui. Ea nu va ști să dea libertate tuturor emoțiilor lui, creând astfel blocaje emoționale imense: copilul fie va purta masca omului fericit, fie va fi trist ca să se rupă de scenariul mamei.
Mai sunt multe posibile scenarii:
- copilul proiectat ca suport pentru alt copil,
- copilul care înlocuiește un copil pierdut,
- copilul care da sens vieții, care salveaza o viață,
- copilul pe care și-l doreau bunicii și multe altele…
Îmbolnăvirea poate să apară uneori ca o încercare de a intrerupe scenariul. De exemplu, un copil investit cu rol de părinte pentru părintele său, îmbolnăvindu-se, poate încerca – evident inconștient – să-și repună părintele în drepturi. Însă nu întotdeauna reușește.
Conștientizarea – lumina adusă asupra poveștii, le dă „protagoniștilor” șansa de a-și relua rolurile potrivite.
Alte texte ale psihoterapeutului Vistiana Long sunt disponibile AICI.
