A venit și a trecut serbarea de Crăciun, la grădiniță…
Ca şi când nu ar fi fost! S-a lăsat cu urmări, unele palpabile: cadourile, altele…. ei, altele sunt invizibile ochiului liber, dar un psiholog bun, sper să le poată rezolva.
Blondul meu trebuia să fie „iepurașul de crăciun”, exagerez, trebuia să fie iepuraș. Nu a vrut sub nicio formă să se costumeze. Nu este o premieră, mă aşteptam la asta. Nu îi place să se costumeze, nici măcar să fie pictat pe faţă. E în regulă, din punctul meu de vedere.
Darth Vader cu urechiușe de iepuraș
Dacă anul trecut, neexperimentată fiind, am închiriat costum de ursuleț, anul acesta am zis să mă pregătesc din timp şi să-l implic şi pe el. Am cumpărat măști de iepuraș pe care să le coloreze el, aşa cum doreşte. Am ales un set de accesorii: codiță şi urechiușe de iepuraș, cu papion asortat, iar tatăl lui i-a făcut un tricou special cu Darth Vader cu urechiușe de iepuraș.
Citește și: Petiţie pentru renunţarea la serbările din grădiniţe
Da, a colorat o masca. Nu a purtat-o decât preț de zece secunde acasă, după ce a colorat-o, cât s-a uitat în oglinda, să se admire un pic, declarând mulțumit că e frumos. Este, nu zic nu.
Tricoul a fost tratat cu un mare dispreț, pentru că el își dorește să fie Darth Vader, nu își dorea un tricou cu Vader cu urechi de iepuraș.
Eram pregătiți să-l luam acasă înainte de serbare
Despre celelalte accesorii, nu are rost să vă zic, decât că le ascundea, jenat pe unde putea prin casă, doar, doar să nu le vadă nimeni, nici măcar el.
La serbare a decis să se îmbrace clasic: cămașa alba şi blugi. Bună alegere! Sincer, eram pregătiți să-l luam acasă înainte de serbare. Pentru că, dacă el nu s-ar fi simțit confortabil în pielea lui, nu l-am fi forțat niciunul din noi (părinții, vorbesc) să facă ceva împotriva voinței lui. Dar cred că educatoarelor le-ar fi picat destul de greu decizia noastră de a-l lua acasă, înainte de serbare. Bine că nu a fost cazul, şi ar fi şi mai bine să nu facem speculații!
”Eu ştiu poezia, nu vreau să o mai aud!”
Blondul, sunt convinsă că a repetat din greu la grădinița: poezia, cântecelele şi coregrafia, dar acasă nu a spus niciodată vreun cuvânt din poezie, de fapt nu a spus vreodată vreun cuvânt despre ce pregătesc ei la serbare. Eu şi de data asta am învățat poezia lui pe de rost, la îndemnul educatoarelor, de a le ajuta în procesul pregătirii serbării. De câte ori încercam să o strecor așa, în treacăt, printre alte jocuri, eram oprită brusc, ca să nu spun repezită: „Mami, eu ştiu poezia, nu vreau să o mai aud!”. Am încercat în decurs de o lună de vreo patru ori, după care m-am lăsat păgubaşă: „Nu vrea şi pace, mi-am zis, ce naiba îl stresez atâta?!”
A venit doar să ne salute
Şi pentru că eu am crezut că lui nu-i place poezia sau ideea de serbare sau NU ÎI PLACE… Am început să-l pregătesc psihic pentru momentul, în care s-ar fi aflat în faţa adunăturii de părinţi, bunici, fraţi, alte neamuri şi prieteni şi nu ar fi fost în stare să spună nimic. Aşa că, dacă cumva nu ştie poezia sau se blochează cumva, i-am spus că e ok să mulţumească audienţei şi să spună tare că lui nu i-a plăcut poezia şi a venit doar să ne salute.
Să nu înceapă să plângă, e ok să nu vrei să spui o poezie, doar că trebuie să-şi asume această decizie. Şi tatăl lui a încurajat această ideea, aşa că amândoi i-am oferit libertatea de a alege să facă cum crede el că este mai bine.
Serbarea a fost o mică reuşită, din punctul de vedere al educatoarelor. Pentru copii a fost una fără emoţii, au prestat ce au pregătit, fiind bine „dresaţi”. Părinţii, spectatorii, nu au mai fost nici ei emoţionaţi.
Dar care a fost scopul serbării?
Vă rog să nu-mi spuneţi că este încununarea eforturilor de peste an ale… sau expunerea rezultatelor eforturilor…. bla, bla… că nu în serbări şcolare ne măsurăm reuşitele copiilor noștri sau capacităţile didactice ale educatorilor / învăţătorilor.
Nu înțeleg de ce încă ne mai supunem copii la astfel de manifestări? Nu le face nicio plăcere, nu este ceva ce își doresc, se jenează, nu îi ajută cu nimic în viată.
Bine, ştiu că sistemul de învăţământ din România este învechit şi cu metode depăşite, dar noi suntem oameni noi, la vremuri noi, educatorii la fel. Noi avem alte principii la care ne raportăm, de ce nu le aplicăm când vine vorba de educaţia şi creşterea copiilor noştri? De ce persistăm în a face aceleaşi greşeli pe care părinţii şi educatorii noştri le-au făcut cu noi?
Mă ajută cineva să înţeleg la ce sunt bune serbările?
Citește și:
Poezii de învăţat pe de rost – pro sau contra?
Episodul 114: A fost sau n-a fost serbare?
Episodul 61: Din dragoste pentru serbări, cu cele mai bune intenții
