Vocea ta. Și dacă n-aș mai fi puternică?!

Azi sunt obosită. Atât de obosită, încât m-aș afunda în pat, cu lumina stinsă și cu ușa închisă să dorm până mă satur de dormit. Îmi spun că sunt o femeie puternică, de parcă mi-aș da singură cu biciul pe spate.

Ruxandra RusanFemeie puternică. O etichetă pe care o iubesc, dar care mă apasă uneori pe creier, pe suflet și pe trup. Atunci fac tahicardie. Așa răspunde corpul meu la oboseală și la prea mult stres. De parcă inima mea ar pompa energie în loc de sânge. De parcă ar încerca să mă hrănească cu toate cele pe care nu mi le dau eu.

Putere și puf, în contradicție

Sunt puternică de la prima oră a dimineții, când mă lupt cu somnul. Și-l înving, de fiecare dată. Când mă lupt cu somnul copilului și îl înving și pe el, cu remușcări. Doarme dulce, iar eu îl fac să deschidă ochii, îi dau energie să pornească într-o nouă zi. Sunt puternică în traficul de București, îmi apăr banda, prioritatea în intersecții. Sunt puternică și când car plase cu cele necesare în casă. Și când, deși mintea îmi spune să dorm, mai bag o mașină la spălat, seara, apoi mă ridic să întind rufele. Puternică atunci când tot ce mi-aș dori ar fi, de fapt, să fiu slabă. Vulnerabilă și răsfățabilă. Dar femeile puternice nu stau în puf, nu-i așa? Ele stau pe metereze, gata să țină piept lumii, cu un zâmbet pe buze. Dacă se poate.

Dacă n-aș mai fi puternică pentru o zi?!

Chiar așa, ce s-ar întâmpla dacă într-o zi m-aș trezi – când vreau eu – și apoi aș lenevi în pat, cu o cafea cu lapte, la televizor? Cum ar fi dacă, după o baie lungă, cu spumă, ar veni cineva să îmi facă masaj, în timp ce altcineva s-ar ocupa de nevoile copilului? Iar la bucătărie mâncarea s-ar face de la sine, dead-line-urile s-ar prelungi din senin și aș putea alege, după-amiază, să fac doar ce-mi trece mie prin cap? Habar n-am cum ar fi. Seamănă cu o vacanță all-inclusive visul meu de abdicare de la starea de femeie puternică, un all-inclusive care vine netam-nesam de nici nu mi-aș da seama ce se întâmplă cu mine. În realitate, aș crea numai probleme. Mie și celor din jurul meu, care depind de ceea ce fac eu.

Nevoie de pauză?

Dar ce caut eu, sau inima mea care bate prea grăbită, nu este o vacanță all-inclusive și nici o zi decupată din calendar, numai ca să mă întorc la același ritm. N-am nevoie de puf roz, nici de magie. Am nevoie doar de o normalitate mai blândă. De o școală, pentru copil, unde să existe manuale. De un spital unde să poți intra, la nevoie, fără să stai trei ore la coadă. De străzi pe care să poți lăsa bicicleta cât intri să cumperi pâine- și să o găsești la ieșire. Am nevoie de oameni pe care să știu că mă pot bizui, pentru care cuvântul dat face cât o semnătură la notar. Am nevoie de o țară în care copiii să fie protejați, încurajați să fie buni și ei înșiși. Am nevoie de un cadru în care să nu fie nevoie să fiu puternică doar pentru ca să-mi pot ține capul peste linia apei.

Puternică în sens frumos

Există o putere în toate femeile. Este puterea creatoare de viață, de bine, de blândețe și de energie suavă. Nu mă gândesc la puterea soției din anii ’50, stăpână pe micul ei regat domestic. Mă refer la puterea care ne face să funcționăm simultan pe mai multe planuri, să fim bune în ceea ce facem. Și să ne prețuim pentru toate astea. Este putere în sensul frumos. Putință. Cea care îți permite să găsești echilibrul și să îl aduci în viața copiilor tăi, în meseria ta, în prăjitura cu vișine pe care o scoți din cuptor. Și dacă țara asta funcționează pe repede-înainte, cred din toată inima mea grăbită să compenseze cu mai multe bătăi pe minut că ritmul personal ni-l impunem singure. Și ritmul mare, până la urmă, se compune din mai multe ritmuri mici.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație