Vocea ta. Și vouă vă stă mâncarea în gât de când sunteți mame?

Cu mai bine de patru ani în urmă, într-o zi călduță de primăvară, am ieșit la restaurant cu soțul și patru prieteni. Eram însărcinată și în ziua aceea aveam o poftă nebună de ceva bun. Am ales un restaurat italienesc unde mai mâncasem, am comandat o porție de carbonara și o prăjitură cu brânză delicioasă. ”Nu vrei să luăm o singură porție de desert și să împărțim?”, m-a întrebat una dintre prietene. ”În niciun caz. Nu împart cu nimeni nimic”, i-am răspuns, cu poftele mele reale sau închipuite în cap. Îmi amintesc masa aceea parca a fost ieri. Am mâncat în tihnă, am savurat totul, am făcut mișto unii de alții, am pus țara la cale. A fost ultima masă liniștită pe care am avut-o, iar acum, după patru ani și doi copii, simt că a venit momentul să reînvăț să savurez mâncarea.

După ce am născut primul copil, mesele mele au devenit haotice. Mâncam prost, la ore proaste și pe nemestecate. Tot timpul aveam altceva mai important de făcut decât să mănânc. Și totul, evident, se învârtea în jurul copilului. Până la șase luni, nu am gătit decât rar și banalități. Soțul mânca la serviciu, eu ciuguleam hrană rece și, uneori, mai primeam câte ceva cald de la o bună vecină sau de la soacra. Când a venit diversificarea, mâncam ce rămânea de la copil. Am început cu supa cremă de morcovi, apoi, o dată la trei zile mai introduceam câte o legumă. Copilul mânca două-trei lingurițe, restul (vreo zece lingurițe), mâncam eu.

  • Fără sare, ca la carte. Și fără lactate, după ce, la 7 luni, fetița a făcut o reacție alergică puternică ce ne-a făcut să ținem regim mai bine de trei ani. Și când spun ”ne-a făcut” nu folosesc pluralul afectiv, ci e chiar realitatea. Dacă fetița nu consuma lactate, nu consumam nici eu. Nu alăptam, dar pur și simplu nu mai cumpăram lactate. La doi ani ai copilului, am descoperit că avea o problemă și cu glutenul, așa că, la recomandarea pediatrului, am scos și glutenul din alimentație timp de un an.

Mâncarea a fost o mare sursă de stres pentru multă vreme. Indiferent ce găteam, mai mult de patru-cinci linguri ea nu voia. Am încercat toate variantele posibile și imposibile, am vorbit cu medici, părinți, psihologi. Degeaba.

Sfatul pe care îl primește cel mai frecvent un părinte cu un copil nemâncăcios este ”nu insista!”, urmat de ”dă-i să mănânce doar la masă, nu-l urmări cu mâncarea prin casă”. Cum să nu insiști? Cum să-l lași să se usuce pe picioare? Cât despre mâncatul la masă….dacă aș fi știut că trece de cinci lingurițe deplasându-ne pe lună, acolo ne-am fi luat prânzul.

În tot acest timp, eu mâncam porțiile ei. Dacă tăiam un măr în felii, ea mânca una, eu restul. Dacă desfăceam o banană, ea lua o guriță, eu mâncam restul. Diversificarea ei a adus cu sine și diversificarea mea. Ajunsesem să mănânc alimente despre care, până la copil, nici nu știam că există. Dă-i cu quinoa, dă-i cu amaranth, asta după ce am văzut că nu am niciun succes cu cerealele clasice.

Când ieșeam la restaurant, comandam tot timpul mâncare din care să poată lua și fetița. Fără lactate, fără gluten. O plăcere, ce mai!

La doi ani ai ei, s-a născut al doilea copil, așa că, pe lângă resturile de la copilul cel mare am trecut iar la piureuri de legume și de fructe.

Pe scurt, în tot acest timp, m-au hrănit copiii. Pur și simplu, nu mă interesa ce mănânc, important era să-i văd pe ei sătui și eram mulțumită (sau nu, după caz). Cumpăram rar alimente pe care ei nu puteau să le consume, și chiar și atunci când le aveam în frigider, nu reușeam să-mi fac timp să mă ating de ele. Când mă întreba soțul dacă nu vreau să-mi cumpere ceva bun, mă uitam la el ca un OZN. ”Ia ceva bun pentru copii. Ia ceva să mănânce ei”, îi răspundeam invariabil. Acum, privind în urmă, mi se pare un soi de masochism, însă atunci eram atât de stresată de gestionarea copiilor și de alimentația lor încât ceea ce băgam eu în gură era irelevant.

În timp, lucrurile s-au reglat. De o jumătate de an, în casă se consumă și lactate și gluten. Copiii mănâncă binișor și, nemaifiind bebeluși, sunt mai ușor de gestionat. Odată cu reintroducerea lactatelor și a glutenului, am mai înregistrat un succes: am găsit o doamnă care ne gătește de trei ori pe săptămână. Pentru o mamă cu copii mici, un astfel de ajutor e mană cerească.

De câteva săptămâni, simt cum reușesc să mă reconectez cu mâncarea. Reușesc chiar să stau la masă să mănânc, chiar dacă mă ridic de zece ori ba să-i dau unuia dintre copii un șervețel, ba să-i aduc altuia apă, ba să culeg pătrunjelul dintr-o farfurie.

  • Două au fost momentele în care am conștientizat cum mi-a schimbat maternitatea alimentația:

Primul s-a întâmplat când cel de-al doilea copil a împlinit un an și m-am întors la serviciu, iar la prânz mâncam mâncare comandată. În primele două săptămâni, toată mâncarea mi s-a părut extrem de sărată și mă miram de faptul că sunt singura care realizează asta. De fapt, timp de trei ani aproape, eu mâncasem deloc sărat sau puțin sărat.

Cel de-al doilea moment s-a petrecut când, într-o discuție cu doamna care urma să ne gătească, m-a întrebat ce ne place să mâncăm. I-am răspuns că soțul mănâncă prânzul la serviciu, iar copiilor le plac supele, ciorbele, pilaful….”Dar ție, ție ce îți place?”, m-a întrebat. Nu am reușit să îi răspund. Pur și simplu nu-mi aminteam ce îmi plăcea să mănânc în viața anterioară.

Uitându-mă în urmă și corelând mai multe aspecte, îmi dau seama că autoflagerarea aceasta a fost efectul stresului și poate chiar al unei depresii care mi-a tot dat târcoale, dar pe care aveam impresia că o țin sub control. Cu siguranță, pe copii nu i-a ajutat cu nimic. Nici nu i-a încurcat, ce-i drept. Iar pe mine….măcar de mi-ar fi adus un trup de sirenă. Dar nu. Genetica, Murphy cu legile lui și mesele haotice și la ore proaste m-au menținut în simpatica tabără a grăsuțelor. Acum mă pun pe mâncat de-adevăratele, după o pauză de patru ani. Dacă e să rămân în clubul select al grăsuțelor, măcar să halesc cu bucurie, nu cu stres și spaimă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație