Vocea ta: Știţi ce ar mai trebui să înveţe copiii noştri la şcoală?

minecraft
Foto: Luca Stefan (10 ani)

Ce ar trebuie să li se predea copiilor în școală?

Primii 10 ani din viață i-am trăit în comunism, într-un oraș de provincie, muncitoresc, cu puține stimulente culturale în jur. Două ore plictisitoare la televizor, după 8 seara, niciun abonament la vreo revistă sau ziar. Fără casetofon până târziu, în adolescență, ceva filme de duzină și videoclip-urile lui Michael Jackson, Madonna și UB40 la aparatul video al unei prietene. Știam fiecare detaliu din Smooth Criminal și Like a Prayer. În casă erau puține cărți. Am împrumutat destule, dar după capul meu sau dacă trebuia să le citesc pentru școală. Internet, abia de la 20 de ani.

Mai târziu, am studiat jurnalism. Apoi, am făcut cercetare și educație media și am aprofundat la Master studii media și culturale. Așadar, media – în diverse forme – sunt parte importantă din realitatea mea socială și culturală, chiar și politică. Cred că am un nivel ridicat de competențe media prin comparație cu mulți alții din generația mea. Și asta se întâmplă datorită profesiei mele și din cauza faptului că ceilalți nu au învățat despre media la școală sau în alte locuri. Excepțiile rămân excepții.

Educația media este cuprinsă în programa școlară într-un opțional la liceu din 2004 sau în câteva lecții la educație civică la gimnaziu. Cursurile TIC – și ele introduse doar de câțiva ani – oferă abilități tehnice, nu și competențe media complete. Prin competențe media înțeleg inclusiv competențe digitale.

Majoritatea adulților din generația mea sau din cele anterioare nu prea cunosc conceptele de educație media și competențe media. Și, cel mai probabil, puțini dintre adolescenții și copiii de azi știu despre ce este vorba. Școala încă nu le-a integrat cum se cade în curriculum și, ca urmare, nici în practică. În familie, dialogul pe acest subiect lipsește de multe ori.

Nativi digitali și nu prea

Deși nu fac educație media, copiii și adolescenții de azi, spuneam într-un articol anterior – spre deosebire de noi, adulții – nu se obișnuiesc cu noile media, ci cresc o dată cu ele. Spre deosebire de anii copilăriei mele, accesul copiilor la reviste, cărți, televizor și la regele comunicării în masă – Internet-ul este deschis 24 ore din 24. Asta, dacă accesul nu este împiedicat din rațiuni sociale și economice (sărăcie, marginalizare socială, lipsa educației etc.).

Am putea să-i numim “nativi digitali”, cum i-au tot numit o serie de teoreticieni și cercetători – pornind de la Mark Prensky în articolul său “Digital Natives, Digital Immigrants” din 2001, în care atrăgea atenția la declinul din educația americană generat de eșecul profesorilor de a înțelege nevoile moderne ale elevilor lor.

Dar ar fi o alegere arbitrară. Personal, evit să folosesc cei doi termeni ca să definesc o generație, un grup. Au fost utilizați mult prea mult cu scop de marketing și lasă impresia că doar folosirea gadget-urilor de la o vârstă timpurie transformă copiii în niște super-utilizatori media, cu competențe complete.

Ce înseamnă să aibă competențe media cât mai complete?

În mare, prin educație media, înveți despre media și cum să le folosești în fiecare zi, în diverse contexte și scopuri diferite. Și înveți despre orice tip de media: de la media tradiționale (cărți, reviste, benzi desenate, ziare etc.) până la cele digitale (bloguri, presa online, Internet, în general). Același termen generic de ‘media’ include chiar și conținuturile și mesajele, create și transmise prin media în formă scrisă sau audiovizuală, interactivă sau nu.

Să ai competențe media înseamnă deci să fii în stare să înțelegi cum funcționează diverse media, cum sunt produse mesajele media, să poți analiza și evalua critic informațiile obținute prin mass-media, să poți folosi instrumentele și conținuturile mediatice în beneficiu propriu, să înțelegi ideea de publicuri și faptul că același mesaj poate fi interpretat și perceput diferit de oameni diferiți etc.

Ca să obții toate aceste cunoștințe și abilități nu e de ajuns să folosești instrumentul. Mai e nevoie și de educație. De exemplu, majoritatea tinerilor știu să deschidă un motor de căutare online, știu să acceseze informații online, însă stau mai prost la interpretarea critică a informațiilor găsite.

Și de ce și-ar pune problema? Atâta timp cât nimeni nu-i învață cum să facă distincția între informații trunchiate și informații corecte. Incidența să-și pună aceste probleme din proprie inițiativă este mai mică. Își mai pun problema în discuțiile cu prietenii, se pare.

Copii și părinți, profesori și elevi

Dacă noi, adulții de azi, am fi avut acces la mesaje media de orice fel – de informare sau pentru distracție și socializare – încă din copilărie, iar educația media ar fi fost deja parte din formarea noastră, cel mai probabil, lucrurile ar fi stat diferit astăzi. Părinții nu ar fi fost atât de stresați să vorbească cu copiii lor despre mediul online. Profesorii ar fi abordat subiectul indiferent de disciplina pe care o predau.

În schimb, predomină teama, speculațiile și prejudecățile față de felul cum folosesc copiii media.

Iată ce cred profesorii despre prezența multimedia în viața copiilor! Le “consideră în general inutile, chiar nefaste pentru dezvoltarea copiilor jocurile electronice și televiziunea, unde apar frecvent violența, vulgaritatea, scandalul. Acestea devin “normalitate” prin frecvența cu care apar, prin acceptul tacit al celor din jur fată de aceste fenomene, dat de lipsa de atitudine împotriva acestor manifestări. Copiii, dimpotrivă, consideră că “jocul la calculator nu-i chiar o joacă”, că prin intermediul jocurilor invată să facă fată unor incercări tot mai complexe, învață să colaboreze, “să facă echipă”, “să-și cunoască adversarul”, “să facă față crizelor”.

În opiniile cadrelor didactice, elevii petrec mult timp în fața televizorului, ceea ce este contrazis de afirmațiile copiilor. Aceștia din urmă recunosc că timpul în fața televizorului s-a diminuat în favoarea celui petrecut în compania formelor multimedia (calculator, tabletă, telefoane inteligente și conectare la Internet), care oferă mai multe tipuri de activităti, fiind astfel mult mai atractive pentru ei” (din studiul “Cultura Elevilor și Învățarea‘, Institutul de Științe ale Educației, august 2015).

Încă o dovadă că profesorii nu vorbesc cu elevii despre felul cum folosesc media. Că profesorii nu folosesc instrumente sau conținuturi media la clasă. Că programa școlară nu este adaptată la noua realitate media a copiilor. Telefonul mobil este interzis prin regulament școlar când ar putea fi scos pe bancă.

În schimb, profesorii – așa cum reiese din studiul ISE – nu se feresc să tragă concluzii și să speculeze în lipsa informațiilor. Și folosesc eternele afirmații alarmante despre efectele media asupra copiilor – mult folosite și în presă: despre cum copiii își petrec foarte mult timp la televizor sau cum – prin simplul fapt că se uită la televizor sau că se joacă pe tabletă – violența, vulgaritatea și scandalul devin “normalitate” pentru ei.

Luni a început școala. Aceiași profesori, dar copii noi se vor întâlni. Aceleași percepții, aceleași clișee se vor perpetua dacă cei care decid pentru învățământ nu vor înțelege necesitatea educației media atât în formarea profesorilor, cât și în pregătirea elevilor.

Nu toate obiectivele de învățare pot fi atinse cu ajutorul multimedia. Nu fac parte dintre entuziaștii care cred în salvarea educației doar prin introducerea noilor tehnologii la clasă. Copiii și tinerii folosesc media/Internetul mai mult ca să se distreze și să socializeze. Potențialul utilitar sau de informare al media ar putea fi exploatat mai mult dacă pregătirea lor ar integra educația pentru competențe media.

Susține educația media pentru copilul tău!

E nevoie de educație media acum! Nu mâine, nu poimâine, după ce ne mai gândim puțin. Ești părinte și îți pasă de problemele astea? Ne poți susține sau te poți implica alături de Mediawise Society să ceri educație media în școli. Poți citi mai multe AICI și AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație