Vocea ta: Toate mi se întâmplă numai mie?

Oare chiar toate mi se întâmplă numai mie?

Să renunț sau nu la planuri? Nu mă refer la planuri generale: să am casă cu piscină, vacanță în Maldive, mașină nouă sau să fiu milionară, nu. Mă refer la planuri pe termen scurt: în week-end vreau să ies cu copilul la vreun eveniment, la vreo petrecere, vreun muzeu. Planuri simple, uzuale, normale.

Ce nu te omoară… te ține departe de oamenii dragi

Nu știu la alții cum e, dar la mine, de câte ori am făcut planuri de genul acesta, copilul meu s-a îmbolnăvit. Și pentru că e generos din fire, acum, și eu am bronșită.
Și cred că ar fi foarte util pentru sistemul meu nervos, nu doar să renunț la a mai face planuri pe termen scurt, dar să nu i le mai comunic nici lui și nici altcuiva, decât după ce ne urcăm în mașină și poate nici atunci. Să fie totul o surpriză.

Tragedia care reiese din anularea acestor planuri e amplificată de starea de rău, venită la pachet cu febră muci, tuse, nesomn.
Planificasem să mergem la o zi de naștere. Fetița prietenei mele din copilărie aniversa doi ani. Pe cea mică am reușit să o văd până acum, imediat după naștere și de atunci doar în poze. În acești doi ani, am planificat să ne vedem de multe ori, însă, de fiecare dată, am fost întrerupte de vreun virus, streptococ sau divorț, toate trecătoare, de altfel. Vorba aceea, ce nu te omoară te întărește! Dar te ține departe de oamenii dragi…

Ready to party

Am fost cu fiu-miu să cumpărăm cadoul. Cumva, am reușit să alegem ceva împreună, deși a fost greu să priceapă că luăm un cadou pentru o fetiță, în primul rând, și că el nu e sărbătoritul, în al doilea rând. Eram entuziasmați amândoi, ca să zic așa: ready to party!

A doua zi dimineață, am avut surpriza să constat că prințul meu nu se putea trezi. Nu m-am îngrijorat din prima. Mi-am zis: super, mai mult timp să-mi dau și eu o față nouă: măști, creme, răsfăț,  spa-ul de acasă. Și m-am mai bucurat că, mi-am zis: sigur nu vom avea probleme cu faptul că nu va dormi la prânz, mândră, fiind în nebunia mea, gândindu-mă ce tare e fi-miu, cum știe el să-și conserve energia. Și-mi spuneam: se vede că a crescut, uite cum știe el să facă alegerile pe bază de nevoi.
Mi-am văzut de treabă până când, din camera lui, aud un puseu zdravăn de tuse, urmat imediat de un urlet: maaaaammaaaaa!
M-am dus la el, ardea. Hmmm!

Stop joc!

Și a urmat procedura clasică: pediatru, orl-ist, farmacie, aerosoli… toate, o plăcere! Bineînțeles, toate drumurile au fost însoțite de punga de cadou și de întrebarea: Mami, dar la petrecere când mergem?
Nu conta ce răspund, nici nu mă auzea, cred. Era un pachet de nervi, oboseală și intrase în starea lui: „NU!”
A trecut cumva această zi. A doua zi aveam planificată o excursie împreună cu bunica lui, la unul din evenimentele locale, nimic extraordinar, doar că și această excursie a fost anulată. Aici am avut de luptat cu doi copii: băiatul meu și bunica. Parcă se alimentau unul pe celălalt cu frustrări și resentimente împotriva mea. Nu auzeam decât: „Dar de ce să nu ieșim puțin, nu stăm mult, nu are febră așa mare?”; „Mama, dacă a venit Carmen acum mergem, da?” și multe alte variațiuni pe aceeași temă.
Iar eu eram oaia neagră! Nimic nou sub soare, deja știu că totul se întâmplă din cauza mea, fie bune, fie rele.

Cred că este mai simplu pentru toată lumea să acționăm pe bază de impuls. Vine sfârșitul de săptămână, suntem sănătoși, buuuun! Facem chestii!

Așa s-ar putea să avem noroc și să nu mai anulăm nimic.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație