Vocea Ta: Tu stai aici şi plângi – Joc de conectare

”Încă una care mă ia cu conectarea”

Când nu suntem conectate e de rău. Ea plânge, eu clocotesc, ea trântește, eu pufnesc, ea țipă, eu mă iau de cap. Și când e așa, sigur sigur trebuie să ne conectăm.

Știu că poate o să-ți dai ochii peste cap și o să te gândești ”Încă una care ma ia cu conectarea”. Ai și tu dreptate, toată lumea vorbește despre conectare cu copiii, cu partenerii, cu noi înșine, dar serios că e nevoie. Serios că fără ea noi nu putem funcționa, o luăm razna și ne scoatem ochii reciproc.

Când suntem deconectate, ea e nesigură

Nesigură pe ea și pe mine, e temătoare și bulversată. ”De ce nu e mama asta a mea atentă la mine? Ce se întâmplă oare?” se gândește ea, probabil.
Prin conectare, copilul se simte în siguranță, protejat, înțeles, acceptat și iubit. Iar eu am la fel de multă nevoie de conectare ca și ea.

Las telefonul în dormitor, închid toate cărțile și mă uit la ea. Cât e de blondă și ce nas mic are. Vorbește sâsâit și câteodată mai elevat decât mine. De unde știe oare atâtea cuvinte? O iau în brațe și ne pufoșim, îi simt mirosul de bebeluș încă. Ok, ne-am conectat, sunt doar a ta.

Și începe joaca

Ea e un lup mare și puternic și vine să mă mănânce. Sunt infricoșată, fug în bucătărie plângând. Își scoate râsul malefic din tolbă și mă atacă iar. Nu mai pot de frică, îmi tremură și chiloții pe mine. Mă mănâncă de tot, apoi pleacă satisfăcută.

O luăm de la capăt, ea e din ce în ce mai puternică, eu sunt din ce în ce mai mică și mai vulnerabilă. Și iar și iar și iar. Măi, dar e chiar obositor să fii Scufița Roșie, parol!

Ei, atunci schimbă macazul. Stai, că nu mai are nevoie să fie puternică și fioroasă, și-a recăpătat controlul, se simte mai bine. Dar parcă i-ar plăcea să fie protejată puțin. Gata, ea e Scufița Roșie și eu sunt vânătorul care o salvează. De multe ori. Până se plictisește.

Apoi, e iar lupul. Dar un lup nespălat, care miroase urât. ”Sunt un lup cale s-a spălat cu noloi și tu ești vânătolul cale îl pupă”. Aha, deci eu sunt vânătorul care acceptă și iubește lupul fix așa cum e el, chiar dacă e urât mirositor? Hai s-o facem și pe asta. Vai, și ce mă mai strâmb. Și ea ce mai râde. Și pleacă iar să se mai dea cu puțin noroi, să miroasă și mai rău. Îngrozitor cum trebuie să pup lupul ăsta care duhnește a noroi și pere cu păr. Tristă soartă mai are și vânătorul ăsta.

Apoi e gata. Și-a golit sacul de temeri și frustrări și putem citi o carte. Ne-am conectat și în seara asta.

Iar eu sunt câștigătoare cu jocurile astea pe care le alege… Cu taică-su, de care e foarte atașată de la o vreme, a vrut să joace altceva. A vrut să joace ”Hai să ne jucăm de-a tata și de-a bebelușul. Eu sunt tata și tu ești bebelușul. Eu plec la serviciu și tu stai aici și plângi!”

Și-a plâns. Și-am plâns și eu. Apoi am mers mai departe. Din păcate adulții nu pot trăi doar din joc.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație