Vocea ta: Viaţa bate cărţile

Elena Stefan

O privire-n cărți și două în viață, spune Goethe

În traducere proprie, aceste vorbe îmi sună că orientarea în viață se face mai mult pe baza instinctului.

Din toate cărțile de parenting, n-am învățat mare lucru. Multe noțiuni care se doreau a fi puse în practică pentru creșterea corectă a copilului, intrau în contradicție cu ”metodele de parenting” ale bunicilor mele, ale mamei, și nu în ultimul rând, ale instinctului meu de mamă. Chiar și așa, multe dintre sfaturile predecesoarelor mele nu și-au găsit ecou în maniera mea de-a-mi crește copilul.

Nu prea pot înțelege de ce trebuie să mă debarasez de niște principii tradiționale, după care am crescut frumos și pregătită pentru viață. Sună mai la modă să spui că doctorul sau expertul X afirmă că educarea copilului se face într-un fel sau altul? Sună. Dar cât de bine fac copilului?

Totul pleacă din instinct

Eu și R.A suntem ca două pietre ( prețioase )…  ne șlefuim una pe alta. Totul pleacă din instinct. Un instinct despre care vorbesc cu bucurie, un instinct pe care n-am cum să-l dresez în funcție de ce spun experții, unii dintre ei străini statutului de părinte.

În fapt.

Ne adunam, cu mic, cu mare, în sufragerie

”Avem consiliu” se auzea o voce prin casa copilăriei mele. Toți lăsam teme, desene, orice și ne adunam, cu mic, cu mare, în sufragerie. Fiecare participa cu o părere, sfat, iar la final, adjudecam. Chiar simțeam că fac parte din familie. Uneori, prindeam discuțiile alor mei, ceea ce mă făcea să gândesc, să meditez, să reflectez asupra unor aspecte ale vieții.

Acum, mamă la rândul meu, citesc despre influența nefastă pe care o pot avea discuțiile adulților desfășurate în prezența copiilor. Atât timp cât discuțiile mențin un ton calm, sunt despre viață și despre ce presupune ea, vocabularul este decent, nu vad de ce să afecteze copilul. Nu-l poți izola de realitate, nu-l poți ține în basme. Vine o zi când basmele se termiă. Și atunci? Îi prezinți dintr-o dată copilului realitatea?

Moda parentingului de azi

Eu n-am avut cu cine s-o las pe R.A nici când m-am dus cinci minute până la pâine. A fost mereu cu mine, cu noi. R.A știe utilitatea banilor, știe și înțelege când pot să-i cumpăr ceva sau când un lucru, o jucărie costă mai mult decat face.

Cu toate astea, aveam zile în care-mi făceam reproșuri, ușor influențată de moda parentingului de azi.

Eram într-o zi într-un parc de distracții, în altă țară. R.A a vrut să se dea într-un trenuleț. Toate bune și frumoase. A venit un băiețel de vreo șase ai, a cerut taxa pe tură, iar o fetiță de vreo opt ani ne-a dat jetonul. După ce în trenuleț s-au ocupat toate locurile, cei doi copii au început să împingă trenul, ca acesta să poată porni. Un adult, tatăl lor cred, încerca să repare ceva pe acolo. Practic, își împărțiseră atribuțiile.Practic, copiii învățau să-și câștige banii.

Și-mi amintesc că și bunicii mei ne antrenau în treburile gospodăriei, promițându-ne și o recompensă în bani, pentru o înghețată, pentru o eugenie. …dar nu-mi amintesc ca acest lucru să mă fi influențat negativ sau să fi lăsat vreun soi de sechele.

Concluziile mele?

Copilul trebuie crescut mai mult din instinctul matern.

Copilul trebuie să fie integrat în familie, să participe, să se simtă membru al ei.

Copilul trebuie crescut în realitate, nu în basme.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație