Vocea ta: Zâna Măseluţă şi fabrica de făcut bani

vacanta

Cum o așteptăm noi pe Zâna Măseluță

– Ia să văd, Eva, nu ţi se mişcă niciun dinte?

Trag de câţiva cu teama că se vor clătina în degetele mele. Nici vorbă: toţi dinţii sunt acolo ca o ceată de copii ţinându-se de mâini pentru „Ţară, ţară, vrem ostaşi!” apoi concluzionez:

– Nu îţi cad, încă!

– Da, eu nu am 6 ani şi de aia. Dar când vor cădea, va veni Zâna Măseluţă şi la mine?

– Nu ştiu cine e ea şi ce face. Îmi spui tu?

– Zâna Măseluţă e o zână care are rochiţă roz, ştrampi albaştri, pantofi albi şi baghetă roz.

– E cam ţoapă…şi de ce trebuie să vină la tine?

– Atunci când cade unui copil un dinte şi îl pune seara sub pernă, vine Zâna Măseluţă noaptea şi îi pune un ban în locul dintelui.

– Pentru fiecare dinte?

– Da!

– De unde are ea atâţia bani? Dacă voi în grupă la grădiniţă eraţi 20 şi fiecare cu 20 de dinţi, înseamnă 400 de bani numai pentru copiii de la voi din grupă. De unde?

– De la fabrica de făcut bani îi are!

– Şi totuşi care este meseria ei? Face bani sau adună dinţi?

– Adună dinţii, mama, şi îi duce la Muzeul de Dinţi.

Văzând că nu mă îndoctrinează, dar sperând totuşi să capete ceva, în afară de dinţi noi, Eva îşi încearcă norocul:

– La unii copii le pune sub pernă ciocolată, bani de ciocolată!

– Asta chiar n-are sens: de ce ar lua dinţii vechi şi ţi-ar da ciocolată ca să ţi-i strici pe cei noi?

– Ca să aibă la Muzeul ei, îi pileşte şi îi pune acolo!

– Nu ştiu ce să zic, mie mi se pare că e minciună, tu ce zici, Eva?

– Da şi mie, puţin, dar ai putea să crezi! La fel ai zis şi de Iepuraşul de Paşte!

– Da, dar nu şi de Moş Crăciun, el există!

– Mama, ţi-am mai zis, nu are cum să zboare cu sania! Vine pe jos cu renii.

Eu nu am nimic împotriva Iepuraşului sau a Zânei Măseluţă

Nu am, dar tot nu pot să îi bag în seamă, nefiind personaje din copilăria mea. Pe vremea aia nu existau, spre deosebire de Moş Gerilă /Crăciun. Dar ce dezamăgită aş fi fost ca, adultă ajunsă la dentist, să văd că pentru a-mi repara dantura nu numai că nu primesc bani, ci trebuie să dau!

Asta ar fi explicaţia: dentistul ia banii de la oamenii mari, îi dă Zânei Măseluţă (e clar de unde are banii zâna şi de ce e scump dentistul), ea duce dinţii buni dentistului care îi pune adulţilor! Hai, încep să mă conving, dacă asta nu-i conspiraţie, măcar afacere de succes tot e!

Ah, şi mai e bucuria fiica-mii că atunci când îţi cad dinţii, eşti MARE. Îmi vine să o ţin de umeri să mă uit în ochii ei şi să o confrunt: „Tu ştii că pentru fiecare dinte de care vrei să scapi acum, eu cu taică-tu am avut nopţi fără somn, zile în care erai atât de irascibilă încât ne făceai nervii praştie?”

Evident că nu ştie şi e mai bine aşa! Cine ar vrea să aibă amintiri cu el însuşi de când lingea şi muşca orice îi ieşea în cale, doar-doar i se alina durerea? Când îi ieşeau primii dinţi fiică-mii,l citeam despre lungul proces, de altfel foarte normal şi natural. După primii patru, mă încurajam: „Hai, nu mai sunt mulţi, numai 16!”

Nu mai bine venea Zâna Măseluţă atunci să pună în congelator jucăriile de dentiţie? Cum să vină?! Doar nu avea de luat, ci de dat necondiţionat!

Să nu vină nici acum, să facă afaceri în altă parte, nu cu mine!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație