Vocea ta: Avansăm odată cu tehnologia?

Bunica nu putea ţine pasul cu vremurile

Iubesc dimineţile însorite de primăvară, când aroma cafelei proaspete se împleteşte cu parfumul liliacului şi împreună pătrund în fiecare colţ al casei. De fiecare dată îmi amintesc de mine copil şi un zâmbet nostalgic îmi răsare pe chip. Primisem de la un unchi primul nostru casetofon, un Sanyo mititel cu care ne înregistram cântând. Mă miram că mamei îi era atât de greu să înţeleagă şi să accepte faptul că bunica era prea bătrână pentru a folosi noua noastră “jucărie”. Dragă, are doar cinci butoane, din care pe tine te interesează unul, cel pe care scrie play… P-l-a-igrec! Chiar nu poţi reţine atâta lucru? îi reproşa ea, supărată că bunica nu putea ţine pasul cu tehnologia. Nu, chiar nu putea pricepe mecanismul şi nu putea reţine atâta lucru…

Mama era depăşită de noile tehnologii

Când mi-am cumpărat primul telefon mobil, un Sony Ericsson cu luminiţe albastre, am fugit încântată la mama, să mă laud. I-am sugerat să îşi cumpere şi ea mobil, să putem comunica mai uşor şi mai ieftin, prin mesaje. Zis şi făcut! Problemele şi nervii au apărut când a trebuit să îi explic mamei cum se trimite un sms. Părea complet depăşită de noua tehnologie. Întâi cu răbdare, apoi tot mai agasată, am repetat de zeci de ori paşii care trebuiau urmaţi. Văzând că nu poate reţine, am rupt o foaie dintr-un caiet şi am făcut o schiţă, convinsă fiind că e cea mai bună soluţie. Am lipit foaia pe frigider, la vedere. Deşi au trecut mai mult de zece ani de atunci, încă nu am primit vreun mesaj pe telefon de la mama.

Eu eram complet ameţită de puzderia de informaţii

Odată cu primul computer intrat în casa noastră, după cum era de aşteptat, a venit şi rândul meu să mă simt complet ameţită de puzderia de informaţii şi de toate inovaţiile tehnologice. Atât de multe cuvinte noi, atâtea funcţii… Cum aş putea reţine când trebuie să dau clic şi când dublu clic? îmi întrebam copilul, jenată şi supărată pe nepuţinta mea de a memora măcar tastele ce ascundeau diacriticele. Hârtia e sfântă, mi-am spus; şi am notat locul diacriticelor, ba chiar şi două puncte paranteză, alături de un muţunel zâmbitor. După ce mi-am făcut blog, coşmarul a urcat la un alt nivel. Link, tag, seo, plugins, feedback, pingback… Copilul părea că îşi pierde răbdarea şi speranţa că voi putea face faţă vreodată avalanşei de noţiuni, instrumente şi funcţii.

Va reuşi copilul meu să se teleporteze?

M-am ambiţionat văzându-l cum dă ochii peste cap, exasperat de neputinţa mea. Nu voiam ca istoria să se repete. Am citit sute de articole, am notat pe sute de foiţe diverse informaţii, m-am documentat permanent şi i-am dovedit că pot învăţa, chiar dacă nu la fel de repede şi de uşor cum o face el. Astăzi îmi imaginez zâmbind momentul în care copiii copilului meu îl vor considera depăşit pe tatăl lor doar pentru că nu va reuşi din prima încercare să se teleporteze. 😀

De la ce vârstă încep noile tehnologii să ne depăşească puterea de înţelegere şi învăţare? Avansăm odată cu tehnologia sau rămânem tot mai în urmă?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație