Cum sărbătoresc copiii 1 mai muncitoresc?
Ziua de 1 mai ne adunase în curtea mamei mele, la tradiţionalul grătar. Soarele strălucea în vârful cerului, muzica înveselea atmosfera, musafirii se distrau de minune. Din când în când mama îşi arunca ochii spre copiii care se jucau în iarbă, printre păpădii şi gândăcei.
Unde dispar copiii când dispar?
La un moment dat, a observat că băiatul meu, care avea pe atunci în jur de trei ani şi jumătate, dispăruse. A crezut că s-a retras lângă tufa de iasomie, să facă un pipi. Nici vorbă de aşa ceva. L-a găsit după un sfert de oră la colţul casei, acolo unde tencuiala veche începea să se deterioreze. Mititelul meu se străduia să râcâie cimentul de pe zid. Avea deja pregătite nişte beţişoare, pietricele, un castronel cu apă şi mici bucăţele de tencuială “furate” din casa mamei mele. “Ce faci aici, Ionuţ?” l-a întrebat mama, uimită peste măsură.
“Construiesc pentru mami o casă mai mare şi mai frumoasă ca a ta. Vreau să îi fac o surpriză.” a răspuns copilul, cu mândrie în glas.
1 mai la pădure
În anul următor am făcut planurile din timp, iar soarele şi-a dat bucuros acceptul. Era cald ca în mijlocul verii, chiar şi la pădure, unde eu şi prietenii mei încercam să ne relaxăm. Alături de băiatul meu se juca fetiţa unei vecine. Obişnuiam să o iau cu mine pe unde mergeam, pentru că mămica ei rar îşi permitea să o scoată la plimbare, din cauza serviciului pe care îl avea. I-am auzit certându-se şi i-am întrebat din ce motiv o făceau.
Copilul meu sărise într-o băltoacă, iar stropii de noroi îi murdăriseră fetiţei bluza. Pentru a-i împăca, le-am sugerat să dea bluzele jos, să se bronzeze. Apoi mi-a venit Ideea. Ce ar fi dacă şi-ar confecţiona cizmuliţe din noroi? I-am lăsat să îşi mânjească picioruşele. Le-a plăcut şi au vrut să îşi facă şi bluze din noroi. De ce nu? am zâmbit eu, amuzată. Şi mănuşi…
Sigur, le-am dat voie să îşi facă din noroi orice obiect vestimentar ar fi dorit. Pe atunci oamenii nu se speriau atât de tare de microbi, iar copiii se distrau de minune muncind, chiar dacă la final aveau nevoie de perie pentru a-şi curăţa noroiul uscat pe corp.
Luna mai în stil muncitoresc
S-a întâmplat la sfârşit de mai, cu mulţi ani în urmă. Stăteam cu o prietenă la cafea, în bucătărie. Deşi lângă noi erau doar doi copii (al meu şi al ei), gălăgia pe care o făceau lăsa impresia că avem o întreagă grădiniţă. I-am trimis să se joace în spatele blocului. S-au întors după câteva minute, cu mirarea întipărită pe chipuri. Găsiseră o comoară. O omidă. Verde, moale, pufoasă. ”Mami, mami, e grădina plină!” ţipa el, încântat.
Le-am dat câte o punguţă şi i-am trimis să adune câte puteau. Le-am spus că din puful omizilor le vom tricota bluziţe călduroase. Îngenunchiaţi în iarbă, au adunat cu simţ de răspundere zeci de omizi viu colorate. Mare le-a fost dezamăgirea când au aflat că am glumit şi mare a fost regretul meu că i-am minţit. În timp ce eliberau omizile în iarbă, încă mai aveau în priviri supărarea de a fi muncit degeaba, dar şi descumpănirea cauzată de minciuna mea.
Joaca este munca copiilor
Jucându-se, copilul îşi dezvoltă felurite abilităţi, învaţă despre el şi despre natura înconjurătoare, imită copii şi adulţi, luând de la fiecare ceea ce îl atrage. Rememorând ieri câteva episoade haioase din viaţa copilului meu, mi-am dat seama că întâmplarea a făcut ca el să sărbătorească de multe ori în viaţă ziua de 1 mai în stil muncitoresc, prin joacă serioasă.
