Diversificarea unui copil mofturos aduce orice mamă în pragul disperării. Iată experiența mea! Când sosea ore mesei, mi se strângea inima. Numai gândul că iar trebuia să stau și câte o oră pentru 2-3 lingurițe
Cum să-ți faci copilul să iubească poveștile și de ce este important să îl familiarizezi de mic cu lectura? Dacă ar fi să fac o ierarhie a lucrurilor extrem de importante în dezvoltarea copilului, dincolo
Reguli pentru părinți, bune de citit când copilul are perioade în care plânge, țipă, urlă! Câteodată pare că este de nerecunoscut! Nu-ți pierde răbdarea! Fii alături de el și o să treacă și momentele astea!
L-am privit pășind pe culoarul delimitat de baloane. În fața ușii de la intrarea în școală stăteau cadrele didactice. Înțepenite și ele, ca și copiii înșirați unul după altul, cu privirile căutând disperate chipul părinților,
În goana după fericirea copiilor, uit de mine. Mă privesc prea rar în oglindă, ca să mă văd pe-de-a-ntregul. Aleg sa pun haina obișnuinței pentru toate câte le port cu mine. Să-mi pun plasturi peste
Câți dintre noi nu își doresc să fie părintele ideal pentru copiii lor? Participăm la tot felul de seminare, citim cărți de parenting, suntem mereu cu urechile ciulite și cu ochii mari către tot felul
Vă îngrijorează starea de agitație a copilului? Lipsa poftei de mâncare? Ușoara temperatura pe care a făcut-o? Rosul mânuțelor până la epuizare? Ei bine, luați în calcul ca toate aceste simptome ar putea avea o
Iubirea pentru tata manifestată de copiii mei nu are barometru de măsură. Dacă ar putea, s-ar lipi de el zi și noapte, ar merge cu el la muncă, l-ar păzi lângă laptop când lucrează, ar
Te bate gândul unei vacanțe cu copiii în cort? Iată cum a fost la noi! Visam de ceva timp să putem călători peste mări și țări. Să vizităm lumea, să pătrundem în alte civilizații, să
Certurile între frați. Încă mă mai lupt cu ele. Încă experimentăm tot felul de tehnici noi de a le gestiona. Mi-am pus mâinile în cap de atâtea ori. Am simțit că iau foc, că văd
”Tu ești fratele mai mare. Renunță tu!”, ”Dă-i jucăria ei, ea e mai mică!”, ”Ce copil neînțelegător! Nu vezi că e mai mic și că plânge! Lasă tu de la tine!” Sunt vorbe pe care
Atunci am plâns. Și mi-am spus cât de nefirească și de ciudată este lumea în care respir. Și, că, într-un fel sau altul, depinde numai de mine să pot crea un alt spațiu de trai
Pentru mine, multă vreme, mama și tata au format un tot. Imposibil de divizat. Imposibil de stabilit clar, fără dubiu, ce mă atrage mai mult la unul și mai puțin la celălalt. Doi oameni buni
Mi-am spus că dacă stăm în casă, că dacă respectăm regulile, că dacă suntem riguroși cu igiena noastră și a copiilor, vom reuși să avem zile liniștite. Aproape două luni am privit soarele de pe
Recunosc. Sunt dependentă de ideea de a întreprinde mai mereu ceva. Lâncezeala asta care picură stropi dulci de delăsare mi-e dragă abia seara, după ce sunt împăcată și bucuroasă că am reușit să fac ceva
De când mă știu, eu nu am timp. Nu am timp să citesc atât de mult precum aș vrea. Spre rușinea mea, filele cărților au ajuns să fie cel mai bun și mai productiv somnifer.
Cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii? Întotdeauna mi-a plăcut să știu. Să învăț. Să citesc. Curiozitatea a fost poate mai puternică decât plăcerea studiului, cum era în cazul surorii
Abia după ce am născut, după i-am numărat degețelele, după ce l-am văzut întreg și dolofan, după ce medicii mi-au confirmat că este un băiețel sănătos, abia atunci m-am liniștit. Și starea asta de bine
Că e mai morocănos sau că poate face febră. Că pasta de dinți trebuie să fie una specială ori că momentul apariției primului dințișor la bebeluș spune clar cât de avansată sau de întârziată va
Toți copiii plâng. O știm cu toții. Plânsul este principalul mod în care un bebeluș își poate comunica nevoile înainte de a începe să folosească limbajul. Dacă copilul este flămând, obosit, bolnav, dacă simte vreun
E bine să fii mai cicalitoare sau să-i lași mai liberi pe copii? Sunt un om exigent. Perseverent. Pătimaș. Îmi rup bucăți din suflet și le pun in orice lucru pe care îl fac. Nu
Cum lupți cu plictiseala copiilor în vacanță? Așteptam vacanța de vară ca pe o mană cerească. Ca pe un timp pe care simțeam că îl stăpânesc. Ca pe o dezlegare la distracție, la lenevit. La