Mama lui Victor

Nu prea știe ce să spună despre ea. De când s-a nascut Victor e doar mamă și până și chestia asta se pare că o depășește. Ce-i drept, se distrează cam tare. Urmărește-le aventurile pe pagina lor de facebook, Mama lui Victor.

Episodul 247: Nu e vina anului!

Văd , de când a început să se apropie 2017, o ură de nedescris îndreptată spre anul ce tocmai se încheie. Vai, 2016 ne-a luat oameni valoroși! Vai, 2016 ne-a adus atentate, oameni morți, a

Episodul 246: Moș Crăciun și doza de sadism matern

Cineva lângă mine construiește ceva din LEGO și repetă, cam din cinci în cinci minute că e fericit. Și chiar e fericit. Aseară, pentru că nu se mai putea să așteptăm până dimineața, nu mai

Episodul 245: Maimuțoiul clasei și prima serbare din viața lui de școlar

Cum am prestat eu pentru serbare am povestit deja. În schimb, nu v-am povestit despre prestația copilului. În afară de faptul că s-a remarcat prin prezență, a ținut să se remarce și prin gesturi. Ați

„Băiatul meu trebuia să fie fulg de nea la serbare, eu l-am făcut…gâscă”

Vă mai amintiți de serbarea aia la care eu arătam ca un cămiloi? Când mă găsisem eu deșteaptă să le fac pe toate într-o zi, să-mi cumpăr și blugi fără să probez, să rezolv și

Episodul 243: Trebuia să-mi fie dor de tine?

De la un timp, Victor se duce destul de rar în vizită la tatăl lui. Vorbesc zilnic la telefon, dar planetele s-au așezat de așa natură că, vorba aceea, parcă s-au pus cu fundul în

Episodul 242: Lupt pentru Moș Crăciun!

O fi bine, o fi rău, dar eu sunt foarte deschisă cu Victor când vine vorba de bani. Nu mă mai interesează ca mă aude lumea în magazin că nu am bani, nu îmi mai

Episodul 241: Zâna Măseluță e mă-ta!

Nu-ți dai seama câtă răbdare ai până nu devii mamă! Asta e o chestie pe care îmi plăcea să le-o spun prietenelor fără copii, care mi se scuzau când vorbeam despre urmași: ”Eu nu fac

Episodul 240: Când Moș Nicolae greșește

Știți jucăriile acelea la care se mai blochează cheița și rămân țipând? Le mai miști un pic, le faci să tacă 20 de secunde, apoi iar încep? Și fac așa și peste noapte? A avut

Episodul 239: Nu e niciodată prea devreme pentru un pahar de vin

Mâncasem niște paste la cină și strângeam prin bucătărie, când mi s-a făcut poftă de un pahar de vin. De fapt, mi-am amintit că am vin și l-am băut în contul pastelor, de supărare că

Episodul 238: ”Sper să crăpi!”

Aseară, în timp ce Victor era în duș și eu strângeam ultimele rămășite ale cinei, îmi sună telefonul. Noi ne culcăm foarte devreme de când a început școala și toată lumea știe asta. Îmi e

Bună! Sunt mama lui Victor și azi nu mi-am dus copilul la școală

De când a început școala, Victor s-a dus cu mare drag, exceptând o singură zi, când a lipsit din cauza unei indigestii. N-a zis nicio clipă că n-ar vrea la școală. Îi place doamna învățătoare,

Episodul 236: Miruna, Miruna, te-aș asculta-ntruna

O mai țineți minte pe Miruna? Vă povesteam la un moment dat, când Miruna se pregătea să susțină un curs de disciplină pozitivă pentru părinți, cât de recunoscătoare sunt eu vieții, destinului, lui Dumnezeu, mie,

Episodul 235: Te-aș fi căutat până te-aș fi găsit și tot pe tine te-aș fi ales

Avem o problemă. Mare. MARE. Victor nu mai vrea să meargă la tati. Deloc! Niciodată! E atât de fermă exprimarea lui, că îmi e și frică să mai zic ceva. De câteva luni, am tot

Episodul 234: Caprele se țin cu rândul

Îmi amintesc cum, acum câțiva ani, când era Victor mai mititel, eu și prietena mea (cea care s-a apucat de alergat între timp) ne-am făcut ditamai planul de mers la mare de 1 Mai cu

Episodul 233: Curajul la care unii doar visează

Vorbeam recent cu o prietenă care îmi povestea că a avut, în final, ”acea discuție” cu mama ei. Care discuție? Cum care? Discuția aia… despre s e x. Wow! Ce bine! Nu e niciodată prea

Episodul 232: E greu, dar nu e veșnic

Au trecut câteva luni de când lucrez de acasă. De fapt, corect ar fi ”lucrez din mers”, pentru că numai de acasă nu lucrez. În fine, au trecut câteva luni de când nu mă mai

Episodul 231: Mă opresc aici

Până pe la vreo 25 ani, am visat să am trei copii. Nu conta sexul și nici diferența de vârstă, eu îmi doream trei. Apoi, pe măsură ce au trecut anii și viața mea cu

Episodul 230: Stați liniștiți, nu sunteți în locul meu!

Dacă mi-a fost vreodată silă de ceva de când sunt singură cu Victor, atunci mi-a fost silă de sfaturi. La început, tot încercam să le primesc cum se cuvine și să mulțumesc omului că se

Episodul 229: Nu mai ”visați” voi în locul lor!

-Cum e? Îi place la școală? -Nu prea, dar o să reușesc eu să-l fac să-i placă și cartea. El vrea numai sport… Îi place să joace baschet… Numai asta ar face! E bun, e

Episodul 228: ”Mami, suferi?”

Era seară, eram în bucătărie. Spălam ultimele vase, strângeam masa și nu știu ce mi-a venit, dar m-am apucat să spăl și aragazul. Nu era prea murdar și poate tocmai asta m-a atras. Erau numai

Episodul 227: Puțină armată n-a omorât pe nimeni

Tocmai am încheiat cel mai frumos weekend din ultimul an. Ne-a plăcut că a fost frig. Am stat în casă, am prăjiturit, am făcut mâncare, am vorbit și am citit. Lăsând la o parte ce-am

Episodul 226: Răzvanel și copilul care râdea ca prostu`-n tramvai

Veneam de la medicul de familie. Aveam cu noi trotineta (eu) și bicicleta (el). Mai aveam ceva de mers până acasă, când a început ploaia. Ce facem? Ce facem? Ne uităm în stânga, în dreapta,