10 răspunsuri despre alăptare de la dr. Jack Newman, expertul nr. 1 în alăptare

Jack Newman / Totul despre mame

10 întrebări despre alăptat & 10 răspunsuri de la expertul mondial nr. 1 în alăptare, dr. Jack Newman

Jack Newman a fost la Bucureşti pentru conferințele “Alăptarea pe înțelesul tuturor”, organizate de TOTUL DESPRE MAME şi Asociația ProMAMA.

Celebru pentru munca de o viață pe care a dedicat-o alăptării (a fondat prima clinică din lume dedicată alăptării, în Canada, a scris, împreună cu Teresa Pitman, popularul volum “Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman” şi a fost consultant UNICEF pentru inițiativa “spital prieten al copilului”), dr. Newman este unul dintre oamenii care schimbă lumea, ajutând cât mai multe mame să îşi alăpteze bebeluşii.

Iată 10 întrebări şi 10 răspunsuri care vă vor schimba perspectiva asupra alăptatului:

1. Ştim că alăptatul este important. Dar de ce este ATÂT de important?

Alăptarea este atât de importantă, deoarece copiii au mult mai puţine şanse să se îmbolnăvească atunci când sunt alăptaţi. Acest lucru este valabil chiar şi în ţările dezvoltate, să ştiți! Un studiu de pediatrie realizat în noiembrie 2011 a arătat că aproape 1000 de copii mor în fiecare an în Statele Unite deoarece nu sunt alăptaţi.

Există dovezi că bebeluşii alăptaţi au, totodată, mai puţine şanse să dezvolte deficit de atenţie, să abuzeze de alcool la vârsta adultă, să aibă probleme de comportament ca adolescenţi. Cu cât sunt alăptaţi pe o perioadă mai lungă, cu atât scade riscul de a se confrunta cu toate aceste dificultăţi.

Mai mult decât atât, alăptarea scade riscul mamei de a face cancer la sân, cancer ovarian, sindrom metabolic (caracterizat prin anomalii ale lipidelor, hipertensiune arterială şi intoleranţă la glucoză) şi diminuează riscul de a face accident vascular cerebral şi atac de cord. De asemenea, un aspect foarte important este faptul că alăptarea e o relaţie, o strânsă relaţie intimă ce are loc între doi oameni care se iubesc foarte mult.

2. Dacă toată comunitatea ştiinţifică este de acord că alăptatul este sănătos atât pentru mamă, cât şi pentru copil, dacă Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă pentru şase luni, de ce atât de puţini copii sunt alăptaţi şi de ce numărul lor este în scădere?

Mamele doresc să alăpteze, dar ele nu sunt susţinute de sistemul de sănătate şi de societate, în general. Din nefericire.

3. Care sunt principalii factori care subminează alăptatul?

Iată câteva motive: 

A. În timpul travaliului şi al naşterii se fac din ce în ce mai multe intervenţii medicale, iar aceste intervenţii interferează cu începutul alăptatului.

B. Medicii, asistentele medicale, nutriţioniştii şi moaşele ştiu, în general, foarte puţin despre alăptare, despre cum se pot preveni problemele ce apar pe parcursul alăptării ori cum să trateze aceste probleme în cazul în care se confruntă cu ele. Prea multe mame au probleme pe care n-ar fi trebuit să le aibă, dar problemele ar fi putut fi tratate, la rândul lor.

C. Societatea în ansamblul său nu susţine alăptarea. În multe ţări alăptarea în public este văzută ca un gest obscen şi mamele sunt hărţuite pentru că alăptează în public. Dacă mamele nu pot pleca de-acasă, atunci multe dintre ele nu vor mai alăpta. Mai mult decât atât, multe familii cred că alăptarea este de modă veche, astfel încât nu există nici un fel de susţinere pentru alăptare în cadrul familiei.

D. Promovarea laptelui praf este unul dintre cele mai importante motive pentru care alăptatul este în scădere în mai multe ţări. Promovarea este agresivă, lipsită de etică şi înşelătoare, făcând mamele să creadă că formula de lapte praf este mai bună decât laptele lor şi că, din acest motiv, ar trebui să le dea copiilor lapte praf în completare.

E. Alăptatul este privit ca o problemă care leagă femeile în casă şi le împiedică să ajungă la egalitatea de şanse la locul de muncă şi în societate.

Despre alaptare cu dr. Jack Newman / Totul despre mame4. Este, de fapt, alăptarea o piedică pentru femeile care vor să muncească? Nu trebuie să idealizăm, totuşi, o perioadă în care femeile aveau mult mai puţine drepturi decât au în ziua de azi.

Nu, alăptarea nu ar trebui să fie un obstacol în calea femeilor care îşi doresc o carieră. Dar mamele au nevoie de un concediu de maternitate decent şi protejat de lege, astfel încât să poată alăpta şi apoi să se întoarcă la locul de muncă, dacă doresc. Orice perioadă mai scurtă de 7 sau de 8 luni nu este un concediu de maternitate decent, şi. E nevoie de cel puțin un an. Cred că este anti-feminist să ai pretenţia de la mame să se conformeze unei abordări centrate pe bărbaţi şi pe nevoia de a merge la serviciu.

5. În ce moment al istoriei a început alăptatul să piardă teren în favoarea hrănirii artificiale a copiilor? Ce alte lucruri s-au pierdut odată cu alăptatul?

Hrănirea artificială a existat dintotdeauna, într-adevăr, dar a început să fie mult mai întâlnită la începutul secolului 20. Naşterea naturală s-a pierdut, de asemenea, pe parcurs.

6. Ce le-ați spuneţi părinţilor care decid încă din timpul sarcinii că bebeluşul lor nu va fi alăptat?

Le-aş spune despre riscurile pe care le implică refuzul alăptării, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Şi le-aş mai spune că ar trebui să încerce să meargă mai departe şi să alăpteze. Dacă mamele află că alăptatul nu li se potriveşte, pot renunţa oricând. Este uşor să renunţi la alăptare. Pe de altă parte, în cazul în care mamele încep administrarea laptelui praf, iar copilul nu tolerează formula (se întâmplă mai frecvent decât cred părinţii), există posibilitatea ca alăptatul să nu se mai poata realiza.

7. Ce le spuneţi celor care cred că alăptatul este indecent? Ce le spuneţi celor care cred că alăptatul e periculos după vârsta de 1 an?

Alăptarea e indecentă? Ce ziceţi de fotografia din stânga? Aceste reclame pot fi văzute peste tot de copii. Oamenii care spun că alăptarea este periculoasă după vârsta de un an habar nu au despre ce vorbesc. Sunt pur şi simplu neştiutori.

8. Care a fost cel mai spectaculos caz întâlnit de bebeluş care, în ciuda piedicilor întâmpinate la debutul alăptării, a fost până la urmă alăptat?

Ştiu povestea unui copil care nu a fost alăptat, ci a fost hrănit din biberon, cu lapte praf, până la vârsta de aproximativ 23 de luni şi apoi a început să primeasca sânul şi să fie alăptat.

9. Care au fost situaţiile întâlnite de dumneavoastră în care alăptatul a salvat literalmente viaţa unor copii?

Nu am un răspuns la această întrebare.

10. Care sunt cele mai importante sfaturi pe care le-aţi da unei viitoare mame în ceea ce priveşte alăptatul?

Informaţi-vă bine înainte de a naşte. Asiguraţi-vă că veţi avea parte de un sprijin bun. Accesaţi www.breastfeedinginc.ca!

Dacă vrei să fii pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.

În acest ghid, cei doi experţi în domeniul alăptării ne oferă informații complete pentru următoarele situații:

• Cum să poziționezi bine copilul la sân;

• Ce poți face când copilul refuză sânul;

• Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;

• Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;

• Alăptarea unui copil care are colici;

• Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație