Beneficii uriaşe pentru copiii alăptați în prima oră de viaţă

Raluca Dumitrică
alăptați-în-prima-oră-de-viaţă-totul-despre-mame

Copiii alăptați în prima oră de viaţă au niște beneficii uriase, atât prin intermediul laptelui matern, cat și prin intermediul apropierii de pielea mamei lor.

O analiză UNICEF accentuează faptul că acei copii alăptați în prima oră de viaţă primesc niște beneficii uriaşe: laptele matern le furnizează nutrienţi esenţiali şi anticorpi, iar contactul piele-pe-piele este esențial, toate protejându-i pe bebeluşi de îmbolnăvire şi chiar de deces. „Laptele matern este primul vaccin al bebeluşului, prima şi cea mai bună protecţie pe care o poate avea un nou-născut împotriva bolii şi a decesului”,  declarat France Bégin, consultant senior pe probleme de nutriţie la UNICEF. „Gândindu-ne la faptul că, din totalul deceselor la copiilor cu vârsta de maxim cinci ani, nou-născuţii reprezintă aproape jumătate, iniţierea timpurie a alăptării poate să facă diferenţa între viaţă şi moarte”, a mai afirmat aceasta.

Zeci de milioane de copii nu sunt alăptați în prima oră de viaţă

Analiza, care a fost menționată într-un comunicat de presa emis cu doar câteva zile înainte de Săptămâna Mondială a Alăptării, eveniment care se celebrează anual în perioada 1 – 7 august, trage şi un semnal de alarmă cu privire la numărul uriaş de copii care nu au parte de alăptare imediat după naştere, fiind vorba despre aproximativ 77 de milioane de nou-născuţi la nivel mondial.

„A-i lăsa pe nou-născuţi să aştepte mult prea mult până la primul lor contact cu mama, în afara uterului, nu face altceva decât să diminueze şansele acestora de a supravieţui, limitează producţia de lapte şi reduce şansele alăptării exclusive”, a mai declarat France Bégin. “Dacă toţi copiii ar fi hrăniţi exclusiv cu lapte matern începând din prima clipă de viaţă şi până împlinesc şase luni, vieţile a mai mult de 800.000 de copii ar putea fi salvate în fiecare an”, a conchis aceasta.

Potrivit informaţiilor deţinute de UNICEF, în ultimii 15 ani progresul în ceea ce priveşte alăptarea nou-născuților în prima lor oră de viaţă a fost scăzut. În zona Africii Subsahariene, în care rata mortalităţii la copiii mai mici de cinci ani este cea mai mare din lume, rata alăptării timpurie a crescut cu doar 10% din anul 2000 şi până acum în Africa de Sud şi Africa de Est, dar a rămas neschimbată în Africa Centrală şi Africa de Vest.

Riscurile alăptării întârziate

Cu cât alăptarea unui nou-născut este amânată, cu atât creşte riscul de deces în prima lună de viaţă. Întârzierea alăptării cu 2 şi până la 23 de ore după naştere creşte riscul de deces în primele 28 de zile de viaţă cu 40%, iar întârzierea cu 24 de ore sau mai mult creşte riscul de deces cu până la 80%. Potrivit UNICEF, la această întârziere contribuie şi personalul medical care asistă naşterea. În Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia de Sud, femeile care nasc ajutate de personal specializat au mai puţine şanse de a alăpta în prima oră de după naştere, spre deosebire de femeile care nasc fără ajutor specializat.

Hrănirea nou-născuţilor cu alte lichide sau alimente este un alt motiv pentru care alăptarea timpurie este amânată. Există ţări în care practica este ca unui nou-născut să i se administreze lapte praf, lapte de vacă sau apă cu glucoză în primele trei zile de viaţă, iar statisticile spun că aproape jumătate dintre nou-născuţi primesc aceste lichide. Atunci când bebeluşii primesc alternative mai puţin nutritive la laptele matern, va deveni mai greu pentru mame să înceapă să alăpteze şi să continue alăptarea.

La nivel global, doar 43% din nou-născuţi mai mici de şase luni sunt alăptaţi exclusiv. Bebeluşii care nu sunt alăptaţi au un risc de deces de 14 ori mai mare decât cei care sunt alăptaţi. În plus, UNICEF subliniază că orice cantitate de lapte matern reduce riscul de deces al unui bebeluş. Copiii care nu au primit deloc lapte matern sunt de şapte ori mai predispuşi să moară din pricina unei infecţii, decât aceia care au fost alăptați măcar ocazional în primele lor şase luni de viaţă.

Săptămâna Mondială a Alăptării se celebrează anual în perioada 1 – 7 august în 170 de ţări, cu scopul de a promova alăptarea şi de a îmbunătăți alimentaţia bebeluşilor de pe tot cuprinsul globului. Mai multe despre alăptare poți afla și tu din Ghidul pentru alăptare al dr. Jack Newman, publicat de Multi Media Est Publishing.

Ghidul de alăptare – Jack Newman

Dacă ți s-a părut util acest articol despre copiii alăptați în prima oră de viaţă, dă LIKE paginii noastre de Facebook. Acolo găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante!

Foto: Guliver.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa